Salutare tuturor!

Aventura noastră începea din dimineața zilei de vineri 28 aprilie când ne-am întâlnit în parcarea din Dr Găzarului unde am constatat că lipsește unul dintre cele mai importante accesorii care în condiții de ploaie era salvarea noastră (un pavilion 3×3m) ceea ce însemna că am început cu “dreptul”. Băieții au plecat spre Giurgiu unde aveam să ne întâlnim cu alt coleg Marius, iar eu fiind vinovatul, n-am mai stat la discuții și am plecat să recuperez pavilionul tocmai din Giulești Sârbi de la Cornel Spre norocul meu am ajuns acolo destul de devreme, undeva pe la 6.30, ceea ce a făcut să fim iar în grafic și să ajung și eu cu Nicolae partenerul meu în Giurgiu pe la 7.30 dacă nu mă înșel, dar asta mai puțin contează.

Din Giurgiu mai aveam de mers cam 80 de km, să vă spun cum a fost drumul?! JALNIC!!! Nu ne-am rupt mașinile dar nici prea bine nu a fost.

Odată ajunși în Zimnicea ne-am oprit într-o parcare și am început să conspectăm Maps pentru ceva variante de intrare la Dunăre. Prima aleasă a fost de fapt și greșită pe drumul ce dădea înspre port, la dig am ales să facem stânga, apoi am mers cca 2km după care n-am mai avut șanse să înaintăm, la calea ferată în jos(vezi poza de la început) nu se mai putea intra, era plin pământul de bălți, așa că ne-am întors cuminți cu gândul că nu vom reuși curând să vedem Dunărea. Nu v-am spus că era prima oară când mergeam acolo nu?

Bun… Întrebând din stânga în dreapta pe puținii localnici cum putem intra la Dunăre, găsim până la urmă un localnic care ce credeți, ne-a condus chiar el până la locația unde aveam să ne instalăm tabăra. Dacă citește povestea noastră d-ul cu Lodgy alb și cutie portbagaj deasupra îi mulțumim încă o dată!

Vremea era cât de cât bună, așa că n-am stat mult la taifas și ne-am pus cu toții de pregătit tabăra, cu corturi, cu pavilionul uitat și recuperat, cu 439de mii de ustensile de gătit pentru două săptămâni … Cam în două ore și ceva terminasem cu chiu cu vai și în sfârșit ne-am pus și noi la masă să ne respectăm puțin că după atâta drum și căutări parcă meritam asta. N-am rezistat și am lansat și o barcă la apă să ne obișnuim, ca niște copii mai mari ce eram. De mult așteptam să se întâmple și trebuia să ne liniștim.
Seara bineînțeles că nu au lipsit cântecele acompaniate de grătare și de urletele coioților ce ne dădeau bun venit în limba lor.

A doua zi, cum arată și clipul video, am pornit pe apă încrezători, numai că după nu mai mult de 30 de minute, a trebuit să tragem la mal, îmi infipsesem un cârlig în deget de mai mare frumusețea! Era gata cu pescuitul pentru mine, așa mă gândeam atunci.
La mal după câteva eșecuri de a-mi scoate cârligul singur, am renunțat la idee și condus de Nicolae și Marius am plecat spre spitalul orășenesc Zimnicea. Acolo sunt niște reguli…cel puțin ciudate la un spital de stat. Ne-a întâmpinat un paznic la poartă care fără să se prezinte, ne cerea nouă să ne legitimăm, deși se vedea clar datorită rănii că n-am venit să ne plimbăm pe acolo.
Mirarea noastră a fost și mai mare când îl sunase pe Dl doctor și acesta întrebase cine suntem, de unde venim și cum ne cheamă! Bă boss’ Spitalul Orasenesc Zimnicea este secție de poliție sau ce!?… Înțeleg că oricum trebuia să las un act de identitate la camera de gardă sau la recepție, că e normal, dar nu pui un paznic care cred că nu avea nici atestat de agent de securitate dobândit în urma unui examen conform legii 333, să ne ia la întrebări ca pe niște mameluci. În fine, Dl doctor și doamnelor asistente dacă citiți asta, vă mulțumesc că ați avut grijă de degetul meu și îmi cer scuze că n-am mai venit a doua zi la schimbarea pansamentului, m-am ocupat singur pe propria răspundere, nu de alta dar ratam dimineața pe apă, sper că mă înțelegeți!

În tabără după ce le-am spus colegilor că sunt ok, n-am avut stare și fiindcă promisesem un borș de pește, m-am ocupat de el de îndată!
Băieților cică le-a plăcut!

După ce ne-am făcut siesta n-am rezistat și bineînțeles că am ieșit pe apă e boală grea pescuitul ăsta!
Chiar de n-am avut nici acum capturi a fost frumos!
Seara am avut iarăși program gen Cenaclul Flacăra, multe lichide, știți și voi cum este! Trebuie să mulțumesc cu ocazia asta lui Mihai Ciucur – Sommelier World pentru vinul ales ce l-am gustat în fiecare seară!

Penultima zi am intrat la apă cu două bărci să dăm lovitura de data asta! Bineînțeles că lovitura a fost cu efect de bumerang și până la prânz când a trebuit să ieșim afară să gustăm din fasolea pregătită de Sorin, n-am avut o trăsătură măcar. Apa la suprafață nu avea mai mult de 7, poate cu indulgență 8 grade, în adânc clar nu urca de 5, eu însumi să fi fost scrumbie, nici de-al naibii nu-mi ardea de vreo împerechere!

După amiază n-am mai avut chef să ieșim! Pur și simplu ne-a ajuns. Pe nicăieri nu se prindea mai nimic. Am vorbit cu colegi din alte zone și pescari cu ștate vechi în pescuitul scrumbiei nu prinseseră. Așa că măcar din cauza asta eram într-un fel împăcați cu ideea că nu suntem cei mai… știți voi!

Ultima zi mi-am încercat și eu norocul cum au făcut-o și colegii mei în zilele trecute de la mal, fără rezultate bineînțeles. Deși am schimbat ceva țaparine, degeaba.

Colegii mei începuseră să strângă deja din bagaje și începuseră ușor ușor anumite gânduri să mă străbată. Nu-mi plăcea ideea că trebuie să plecăm. Nu-mi era neapărat de scrumbie mie, ci de frumusețea locului. După vreo 2 ore de încercări am început să strâng și eu fără chef din bagajerie.

Acum câteva aspecte ce am ținut să le aduc aminte.
În primul rând am cunoscut un om deosebit, în persoana d-lui profesor de sport din Zimnicea, cel cu o voce ușor gravă dar plăcută, să-mi fie rușine că nu l-am întrebat cum îl cheamă! Am schimbat câteva cuvinte și eu și colegii mei cu dânsul, despre pescuit, despre braconaj și am rămas impresionați! Încă mai există oameni cu bun simț și educație! Acest om a trecut de câteva ori pe lângă noi, iar când se apropia cu barca sa de noi, o ținea în viteza 1 cred, abia după ce se îndepărta o accelera iarăși.
Dacă citești asta, RESPECT stimabile! Jos pălăria

Acum din păcate și ceva de rău…
Înainte cu o zi, pe 1 mai bine spus, au venit lângă tabără un grupe, o familie cred cu copii. S-au pus pe jucat ping pong, era acolo o masă făcută de cineva. Toate bune și frumoase, așa arăta de la depărtare, că nu ne-am băgat în sufletul oamenilor.
Treaba este că atunci când ne-am apucat de strâns gunoiul nostru, uitându-ne și unde au stat ceilalți, am văzut ambalajele de plastic ale celor două seturi de palete de ping pong și câteva sticle cu ce consumaseră. Eu nu cred că au fost decât zimniceni, oameni din zonă. Păi e frumos așa? Este filmat totul și expus în clip.

Încă ceva de semnalat, de data asta către Primăria Orașului Zimnicea , trimiteți pe cineva domnilor la plaja Cheson să ridice gunoaiele de la tomberon că lumea deja le pune pe lângă, acolo este gunoi dinainte de Paști. Este bine că totuși lumea, nu toată dar măcar aceia ce își strâng gunoiul, ar trebui să aibă și unde să-l pună. Poate faceți ceva în acest sens! Succes

Noi am strâns oameni buni și chiștoacele care ne-au mai scăpat pe lângă dozele goale transformate în scrumiere, le mulțumesc colegilor mei pentru asta, ca au dat dovadă de cel puțin bun simț și respect pentru acel loc minunat ce ne-a găzduit pentru aproape patru zile!

Peturile și dozele noastre au luat drumul reciclării, chiar de le-am înghesuit peste noi în mașină!

Cam asta a fost povestea noastră de la prima ieșire de pescuit la scrumbie. Zicala noastră a pescarilor “ieșirea contează” se adeverește și de această dată!

Dacă va plăcut povestioara și clipul, ne-am bucura să o apreciați și de ce nu să vă abonați și la canalul nostru de YouTube, și să urmăriți și pagina noastră Pescari amărășteni !

Toate bune și fire întinse tuturor!