În urmă cu ceva timp puneam ca titlu pe unele dintre postările în care promovam evenimentul Cupa A.P.A. la spinning editia 3 (Lacul Titan) , că toamna se numără răpitorii ce-i drept, nu prea s-a potrivit cu vechea zicală, fiindcă aceea era “toamna se numără bobocii”! De ce?! Veți vedea mai jos în povestea concursului nostru de spinning.

Salutare pescari salutare tuturor!
Suntem la două zile distanță de ce s-a petrecut Sâmbătă 29 Octombrie pe lacul Titan – IOR din capitală. Două zile și încă avem întipărite în minte peisajele minunate ale toamnei ruginii ce își reflectă culorile ruginii în toate parcurile bucureștene, cu atât mai mult aici în această oază de natură din capitală. Peisajistica a fost de data asta completată de siluetele unor oameni ce nu se regăsesc prea des aici, fiindcă Lacul Titan are un regim special vis a vis de pescuit, față de alte locații. Acești oameni sunt denumiți în comunitățile de pescari, așa zișii pescari de spinning, sau spinningari. Majoritatea acestora practică un pescuit C&R (prinde și eliberează), unii dintre ei sunt membri unor cluburi de pescuit de #StreetFishing ce au luat amploare în ultimii ani în România, unii dintre aceștia investesc considerabil în arsenalul lor, cei care agreează mai mult competițiile de acest gen mă refer, dar sunt și o categorie care practică spinning-ul strict de plăcere, relaxare, ce nu investesc prea mult în echipament și destul de rar îi vedem la astfel de întreceri.

Sâmbătă pe 29 au fost prezenți peste 80 de astfel de pescari, atât cei mai cu pretenții, cât și alții mai puțin interesați de mizele pregătite. Mai mult, cred că este prima oară în istoria concursurilor de spinning cel puțin, când la start vârsta nu a mai contat, căci aceasta a cuprins intervalul de 13, respectiv 65 de ani , bineînțeles asta datorându-se și faptului că întrecerea a fost amicală, necontânt în ierarhia vreunei competiții naționale sau internaționale. Așa că după zeci de telefoane primite și rugăminți de către copii sau părinții acestora, am hotărât să poată participa și ei în măsura în care au fost în permanență însoțiți de un părinte/bunic. Și asta într-un final ne-a bucurat mult!

Dis de dimineață colegii mei ajunși la locație au început pe întuneric să pregătească fișele de participare, regulamentul, urna de extragere, mai cu o lanternă pe cap, mai cu lumina de la laptop, s-au descurcat

Oamenii începeau ușor ușor să-și facă apariția, cei mai sârguincioși mă refer, căci au fost și o parte cărora să spunem…nu le-a sunat ceasul .

Au înțeles ceilalți situația și n-au fost probleme. Se discuta frumos, unii își făceau traseul, vorbeau despre tehnică și despre nălucile ce aveau să le testeze, frumos, sportivitate

Surprize au fost nu numai că intervalul de vârstă a fost așa de mare, ci și faptul că la întrecere au fost prezente și doamne. Nu multe dar ne-am bucurat să le vedem și pe dânsele.

Mai mult, a fost interes și din partea unei persoane cu dizabilități aflată în scaun cu rotile. Iată că sportul, în speța noastră pescuitul, face să se întâlnească mai multe categorii de oameni, să socializeze împreună, să se cunoască.

După prezență, prezentarea regulamentului și extragerea echipelor, fiecare și-au luat în primire fișa de captură, măsurătoarea și legitimația de participant și au plecat cu gândul la marea captură.
Traseul în care s-au desfășurat cei peste 80 de participanți a fost mai mult decât suficient, încă prea suficient pentru o parte din ei care au înconjurat parcul cu totul pentru a scoate un punctaj bun la final

Capturile ca și specii de pești au fost, bibanul, șalăul, știuca, dar și crapul chinezesc acesta din urmă necontânt la punctaj.
Ușor ușor concurenții începeau a-și nota în fișele de capturi ceea ce prinseseră, alții încă căutau peștii și probau mereu alte și alte năluci, unora le-au ieșit, altora nu.
Ca dimensiuni în centimetri, fără a fi foarte exact, au fost cuprinse între 15cm(biban), 70cm(șalău și peste 100cm la știucă. Pentru cine este interesat, este un grafic atașat corect în albumul foto.

Vremea a ținut cu cei prezenți, chiar dacă dimineață au fost doar câteva grade, după ora 11, mai mult spre prânz, deja concurenții începuseră să își de-a jos din îmbrăcăminte căci spinning -ul este o disciplină ce necesita în permanență mișcare și nu o poți face comod îmbrăcat de iarnă

Fiind sâmbătă, mai tot românul a ieșit afară datorită vremii bune, cetățenii sectorului 3 și nu numai veniți să își i-a porția de aer curat, au rămas deseori pe loc să urmărească ce se petrece în parcul lor căci această activitate nu se face în mod regulat. Mulți dintre aceștia au fost încântați de această activitate și chiar au felicitat.
Poliția Locală a sectorului 3 a fost prezentă la datorie, n-au fost incidente și le mulțumim pe această cale pentru prezență!

Odată cu trecerea timpului, colegii mei din A.P.A.- ASOCIAȚIA PESCARI AMĂRĂȘTENI , au început să pregătească cele necesare festivității de premiere, desemnarea ocupanților podiumului, surprizele și tombolele ce-au urmat. Jos pălăria colegilor și în special lui @Gabriel Banica alias Bănel Pescuiește care s-a străduit să iasă totul cât mai aproape de perfecțiune

Ceea ce s-a petrecut la premiere a fost de domeniul fantasticului! Spun asta căci cel puțin în istoria concursurilor organizate de A.P.A. la spinning, pe locul 1 s-a clasat un copil de… ATENȚIE 15 ani! Vă aduc aminte că la acest concurs s-au prezentat nume MARI în ceea ce privește pescuitul la spinning din România! Nu poate decât să ne bucure enorm acest lucru, fiindcă încă o dată se arată că pescuitul este un sport, o activitate în aer liber ce o pot practica mai multe categorii
de oameni, iar vârsta nu este un handicap dacă ești pasionat și perseverent!
Iată clasamentul competiției:
Locul 1: Mario Dogaru, 182 puncte, 2 specii (salau, stiuca)
Locul 2: Mihaita Dobre, 140 puncte, 1 specie (salau)
Locul 3 Stefan Ioan, 137 puncte, 1 specie (stiuca)
CMMC: Topala Andrei, Stiuca – 101 cm
Felicitări!

Una peste alta a fost un eveniment reușit la toate capitolele! Poate nu a fost pentru unii dintre dvs, însă pentru noi cei din A.P.A. din mesajele, telefoanele, feedback -urile de prin rețelele de socializare, asta am dedus, că în proporție de 99,99% a fost OK

Pentru ca toate acestea să fie așa cum spuneam, trebuie să mulțumim unor oameni ce s-au implicat fiecare cu ce a fost posibil, astfel încât toți cei prezenți să plece acasă cu ceva, pe lângă atmosfera creeată la fața locului! Așadar MULȚUMIRI:
Stefan DinuStreet Fishing Romania Primaria Sectorului 3
Poliția Locală Sector 3
Robert BoantaTackle Shop ArenaRelax Fishing
Nistor Vladutiu MihaiMaxLife
BERTIBerti Hand Made Lures
Stefan Ioan – DKS Fishing
Liviu VoicuLiviu Voicu FishingFox Rage
Mihai CiucurSommelier World
Gabriel BanicaBănel Pescuiește
Foto Stefan Crisan – Stefan Crisan

GALERIE FOTO
Multumim Stefan Crisan !

Le puteti descarca si folosind link-ul de transfer, in urmatoarele 7 zile.
https://www.transferxl.com/download/08pySbvgz4b9j

Nu în ultimul rând colegilor mei din A.P.A. prezenți căci eu din păcate nu am putut fi acolo pentru a vă cunoaște și a simți din plin ceea ce voi ați trăit și experimentat!

Ceea ce am așternut aici este concluzia mea asupra celor întâmplate, povestite de unii din dvs, din imaginile obținute și bineînțeles feedback -ul oamenilor!

Ideile și propunerile participanților și publicului:
de excepție, a se repeta, când mai organizăm, vrem și cu copiii, faceți și la anul? Felicitări! Frumos!

Trebuie să menționăm că acest eveniment a fost menit ca activitate a A.P.A., pentru a ne ajuta financiar pentru organizarea concursului de pescuit pentru copii cu ocazia zilei de 1 iunie ce îl organizăm an de an din 2018 până în prezent, cu excepția “pandemiei”,unde sunt mai multe activități,(tir airsoft, sfoara, foc de tabără, etc), nu doar pescuit, unde se ține pe parcursul a două zile și unde TOTUL ESTE GRATUIT, de la logistică, mâncare adulți+copii, răcoritoare, desert și unde TOȚI COPIII vor pleca acasă cu cadouri și surprize din partea sponsorilor!
(vezi #CupaMicilorPescari2022)
Pentru asta facem aceste întreceri amicale și bineînțeles pentru a ne cunoaște reciproc și a rămâne cu amintiri frumoase de la aceste întâlniri!

Este timpul să îmi iau rămas bun de la dvs, nu înainte de a vă spune cum vom putea comunica în viitor pentru cei interesați de concursuri și nu numai, o puteți face prin urmărirea printr-un singur LIKE paginii noastre oficiale Pescari amărășteni
prin înscrierea în grupul nostru Pescari amărășteni , iar cine dorește să știe mai multe amănunte, vă invit și pe site-ul oficial al asociației
www.pescariamarasteni.ro unde avem expuse diverse, de la concursuri, până la cum puteți deveni membru al nostru, la populări cu specii de pești, până la povești pescărești și rețete proprii și multe altele!

Mulțumim încă o dată tuturor pentru prezență și interesul atât de mare, fire întinse și Doamne ajută!