Zvârluga (Cobitis taenia)

Răspândire:

– Încă mai poate fi găsită în bazinul hidrografic dunărean, unde este prezentă în apele curgătoare sau stătătoare, începând cu regiunile mai joase față de zona caracteristică păstrăvului indigen. Spunem încă, fiindcă își face simțită prezența din ce în ce mai rar, braconajul piscicol și poluarea fac și ca această specie să fie destul de amenințată cu dispariția.

– Îi plac apele al caror curs este mai lent, cu albia mâloasă. Se mai găsește în Prut, Siret, Suceava, Moldova, Bistrita, Mures, Somes, Olt, Tarnave, Cibin, Raul Negru, Hartibaciu, Niraj, Timis, Bega, Arges etc., în bazinele de colectare ale acestor râuri, precum și în Delta Dunarii.

Descriere:

– Corpul peștelui este alungit si turtit lateral, aproape de aceeasi grosime pe toata lungimea sa si este acoperit cu solzi mici, cu diametrul mai mic de 1 mm. Solzii lipsesc de-a lungul liniei laterale, linie vizibila doar in partea anterioara a corpului. Pedunculul caudal este scurt si nu depaseste lungimea capului.

– Capul este plat, terminat în unghi obtuz, cu gura dispusă jos, prevazută cu 6 mustati. Mustatile de la colturile gurii sunt mai lungi decat celelalte.

– Sub ochi are cativa tepi, uneori aflati sub piele, alteori vizibili; ochii sunt mici.

Rudele de specie ale zvarlugii cu care de multe ori se fac confuzii sunt: Fâsa mare (Cobitis elongata), Sfârleaza (Cobitis aurata radnensis) si Dunărita (Cobitis aurata bulgarica).

– Culoarea dominantă a zvarlugii este galben-ocru, cu multe puncte negre, uneori cu marmoratii, ceva mai închis pe spate decat pe burta (galben murdar). Tot pe spate se disting 22-28 puncte negricioase sau maronii inchise, dispuse în dungi longitudinale. Si pe partile laterale se observa cate doua randuri de asemenea puncte, in total, zvarluga este deci impodobita cu 5 șiruri de puncte întunecate, în jurul carora se mai vad si alte puncte mici.

– Capul este marmorat si ornat cu desene liniare, in vecinatatea caudalei se poate vedea o pata mai mare, de forma circulara sau ovala.

– Pe înotatoarea dorsală si pe coadă se află 5-6 siruri de puncte întunecate, înotătoarea ventrală, pectoralele si anala sunt galbui, fara pete negre. De regulă, masculii sunt mai mici decat femelele.

– La baza aripioarelor pectorale ale masculilor se distinge un solz osificat (solzul lui Canestrini).

– Lungimea frecventa a zvârlugii este de 9-12cm, exemplarele de 14-15 cm fiind mult mai rare. Greutatea medie este de 8-10 g, rareori de 15 g.

Mod de viață și hrana:

– Zvârluga mai trăiește în mlastini, în general în apele stătătoare, cu fund mâlos. Poate fi întalnită si în apele montane si de deal ale caror albii sunt mâloase. În general, este mai activă pe timp de noapte, ziua menținându-se în apropierea fundului, fără sa se miște prea mult.

– Se hrăneste cu materii vegetale si animale intrate in descompunere.

  Alimentatia sa se compune din râme si melci mici, larve de insecte, seminte ale unor plante, chiar si icre ale unor specii de pesti.

– Suportă bine conditiile din apele tulburi, putând să trăiască mai mult timp chiar și pe uscat, mai ales când vremea este rece.

*Odata scos din apă si tinut în mână, peștele se apară cu mișcări vii ale corpului; în asemenea momente îl poate răni pe pescar cu cei doi țepi situați dedesubtul ochilor.

*Exemplarele scoase din apă aruncă aer din intestine, scotând un suierat caracteristic.

– Perioada de reproducere tine de la sfarsitul lui aprilie si pana la finele lunii mai.

– Pescarii sportivi o prind pentru a o folosii apoi ca momeală. Ea constituie hrana speciilor valoroase de pesti, în general răpitori, somnul, șalăul numărându-se printre cei mai pofticioși.

Fire întinse tuturor și urmăriți-ne în continuare!