Zvârluga (Cobitis taenia)

Răspândire:
Acest peștișor încă mai poate fi găsit în bazinul hidrografic dunărean, unde este prezent în apele curgătoare sau stătătoare, începând cu regiunile mai joase față de zona caracteristică păstrăvului indigen. Spunem încă, fiindcă își face simțită prezența din ce în ce mai rar, braconajul piscicol și poluarea fac și ca această specie să fie destul de amenințată cu dispariția.
Se mai găsește în Prut, Siret, Suceava, Moldova, Bistrita, Mures, Somes, Olt, Tarnave, Cibin, Raul Negru, Hartibaciu, Niraj, Timis, Bega, Arges etc. în bazinele de colectare ale acestor râuri, precum și în Delta Dunării.

Descriere:
Corpul peștelui este alungit și turtit lateral, aproape de aceeasi grosime pe toata lungimea sa și este acoperit cu solzi mici, cu diametrul mai mic de 1mm. Solzii lipsesc de-a lungul liniei laterale, linie vizibilă doar în partea anterioară a corpului.
Pedunculul caudal este scurt și nu depășește lungimea capului.
Capul este plat, terminat în unghi obtuz, cu gura dispusă jos, prevazută cu 6 mustăți. Mustățile de la colțurile gurii sunt mai lungi decat celelalte.
Sub ochi are câțiva țepi, uneori aflați sub piele, alteori vizibili; ochii sunt mici.

Rudele de specie ale zvarlugii cu care de multe ori se fac confuzii sunt: Fâsa mare (Cobitis elongata), Sfârleaza (Cobitis aurata radnensis) si Dunărita (Cobitis aurata bulgarica).

Culoarea dominantă a zvarlugii este galben-ocru, cu multe puncte negre, uneori cu marmoratii, ceva mai închis pe spate decat pe burta (galben murdar). Tot pe spate se disting 22-28 puncte negricioase sau maronii închise, dispuse în dungi longitudinale. Și pe părțile laterale se observa cate două rânduri de asemenea puncte, în total, zvarluga este deci impodobita cu 5 șiruri de puncte întunecate, în jurul carora se mai văd și alte puncte mici.
Capul este marmorat și ornat cu desene liniare, în vecinătatea caudalei se poate vedea o pată mai mare, de forma circulară sau ovală.
De regulă, masculii sunt mai mici decat femelele.
La baza aripioarelor pectorale ale masculilor se distinge un solz osificat (solzul lui Canestrini).
Lungimea frecventa a zvârlugii este de 9-12cm, exemplarele de 14-15 cm fiind mult mai rare. Greutatea medie este de 8-10 g, rareori de 15 g.

Mod de viață și hrana:
Zvârluga mai trăiește în mlastini, în general în apele stătătoare, cu fund mâlos. Poate fi întalnită si în apele montane si de deal ale caror albii sunt mâloase. În general, este mai activă pe timp de noapte, ziua menținându-se în apropierea fundului, fără sa se miște prea mult.
Se hrăneste cu materii vegetale si animale intrate în descompunere.
Alimentatia sa se compune din râme si melci mici, larve de insecte, seminte ale unor plante, chiar si icre ale unor specii de pesti.
Suportă bine conditiile din apele tulburi, putând să trăiască mai mult timp chiar și pe uscat, mai ales când vremea este rece.

Odata scos din apă și ținut în mână, peștele se apară cu mișcări vii ale corpului, în asemenea momente îl poate răni pe pescar cu cei doi țepi situați dedesubtul ochilor.

Exemplarele scoase din apă aruncă aer din intestine, scotând un suierat caracteristic.

Reproducere:
Perioada de reproducere ține de la sfarsitul lui aprilie și si pana la finalul lunii mai.
Pescarii o prind pentru a o folosii apoi ca momeală. Ea constituie hrana speciilor valoroase de pesti, în general răpitori, somnul, șalăul numărându-se printre cei mai pofticioși.

Deși numărul exemplarelor scade pe zi ce trece, această specie nu este înscrisă în ordinul de prohibiție din păcate.

Fire întinse tuturor și urmăriți-ne în continuare!