Zglăvoaca (Cottus gobio)

Salutare !

Zglăvoaca (Cottus Gobio)

Deși arată mai degrabă ca un guvid, fiind adesea confundat cu aceștia, aparține familiei percidelor precum și bibanul.

Răspândire:

Zglăvoaca are o vastă răspandire pe întreg continental european.

În apele României, trăiește în toate aproape râurile repezi de la munte, în Bistrița, Trotuș, Argeș, Dâmbovița, Olt, Jiu, Crișul Negru, Mureș, Sebeș, cu afluenții lor. Coboară însă și până la Dunăre, în regiunea Porților de Fier și în deltă acesteia.

În Republica Moldova are o prezență împărțită în albia Nistrului, în unii afluenți și izvoarele din sectorul de mijloc al acestuia.

Descriere:

Este un pește ușor de recunoscut după forma ciudată a corpului, capul mare și lat, gura largă, operculele mari și late, terminate cu spini, ochii orientati în sus, dispuși spre ceafă, cele două înotătoare dorsale una mai mare decat cealaltă legate între ele de o pieliță subtire.

– Alt aspect care ne face să deosebim zglăvoaca față de guvid, este acela că înotătoarele ventrale nu sunt unite într-una singură ca la guvid, ci sunt separate, vezi foto.

– Corpul este lipsit de solzi și se subțiază spre coadă și în general.

– Zglăvoaca nu depășește 10 cm lungime și are câteva zeci de grame greutate. Înotatoarele pectorale sunt mari, bine dezvoltate, în forma de evantai.

– Coloritul zglavoacei variază mult în funcție de mediul în care trăiește. Astfel, partea dorsală poate fi de la cafeniu, negru marmorat, cu o multime de pete, până la nuanțe roșiatice sau gri, iar abdomenul este de la alb-gălbui până la alb-cenușiu.

Mod de viață:

Fiind un pește fricos și foarte bănuitor, plecă în căutarea hranei doar noaptea, în timpul zilei preferând siguranța oferită de relieful variat al substratului, adăpostindu-se sub pietre, stânci, rămânând aproape nemișcat.

– Se hrănește în special cu larvele diferitelor insecte, râme, viermusi, dar si cu icrele sau puietul păstrăvului, producând astfel pagube importante în rândul acestora. Din acest motiv este considerat un pește dăunator.

Reproducere:

În jurul vârstei de 2 ani zglăvoaca atinge maturitatea sexuală.

– Se împerechează în perioada februarie-martie, când temperatura apei este de minim 10°C și tine până în aprilie-mai.

– Femelele depun în medie de până la 300-500 de icre de 2-2,5mm dedesubtul pietrelor sau printre acestea.

– Masculul contribuie de obicei la “maternitate” prin săparea în prundiș sau nisip a unei gropițe pe care o va aerisi cu aripioarele pectorale.

– Eclozarea durează ceva mai mult timp, după 4-5 săptămâni abia ies larvele, care sunt pelagice un timp îndelungat.

– Mai mai au misiunea de a păzi cu strășnicie ponta, fiind foarte agresivi în acest timp apoi își schimbă total comportamentul devenind canibali, mâncând icrele și alevinii depuse de către femele.

Zglăvoaca este folosită si ca momeală vie pentru pescuirea păstrăvului, cleanului, mihaltului si lostritei.

Carnea zglăvoacei este gustoasă, pe plan local se consumă în mod regulat.

În unele râuri montane din Maramureș și Moldova poate fi întalnită o rudă apropiată zglăvoacei (Cottus poecilopus), cu un colorit mai bogat, înotatoarele ventrale ale acesteia, mai lungi, întinzându-se până la orificiul anal, sunt împodobite cu 5-15 dungi maronii. Există însă si unele exemplare lipsite de aceste dungi. Mărimea, modul de viață si de reproducere sunt identice cu ale zglavoacei.

* Fire întinse si urmăriți-ne în continuare !