Țiparul (Misgurnus fossilis), este un pește dulcicol, bentonic, din familia cobitide ordinul cipriniformelor, îi mai spune popular vârlar.

Răspândire:
Este originar din Europa Centrală și cea răsăriteană și este prezent încă tot bazinul dunărean, spunem încă fiindcă prezența lui este tot mai rară, comerțul ilegal cu această specie face ca numărul țiparului să scadă aproape zilnic.
În Romania se mai găseste destul de rar în Dunăre și Deltă, în bălțile și brațele moarte, lacurile și iazurile din interiorul tarii, exceptând apele de munte.

Descriere:
Corpul este alungit și gros, aproape cilindric în secțiune, acoperit cu solzi mici și cu un strat mucos care îl fac foarte alunecos.
Capul este gros și ușor comprimat lateral.
Gura este semilunară, inferioară, cu buza superioară carnoasă, continuă.
Țiparul are 10 mustati, dintre care 6 lângă gură, iar două perechi scurte pe mandibulă.
Sub ochi, țiparul are câte un ghimpe ascuțit, ascuns bine sub piele.
Pedunculul caudal este comprimat lateral, iar înotătoarea caudală rotunjită.
Dorsala este cafeniu închisă, presarată cu pete negricioase mărunte, această zonă cafenie este marginită de o dungă îngustă, neagră, care se întinde de-a lungul întregului corp al pestelui, sub aceasta dungă, corpul pestelui este cafeniu deschis, după care urmează o nouă dungă negricioasă, mai lată, de la ochi pana la baza caudalei, sub aceasta dungă, corpul este galben-ruginiu, cu pete cafenii, dupa care urmează o a treia dungă negricioasă, întreruptă si îngustă, înotatoarele tiparului sunt fumurii, cu pete întunecate.
Colorația țiparului variază ca intensitate după gradul de limpezime a apei, a mediului acvatic în care trăiește.
Lungimea obișnuită este de 18-20 cm, dar atinge si 24-26 cm.

Habitat și mod de viață:
Țiparul este o specie de pește de apă dulce, care preferă fundul mâlos și cu multă vegetație, în general, se găsește în ape stătătoare, dar apare si în râurile de șes cu un curs foarte lent.
El are posibilitatea să respire prin intestine, ceea ce-i permite sa reziste mult timp și în albiile care au secat. În acest caz îl găsim îngropat în mâl de multe ori și în timpul iernii.
Prin intestinul gros, puternic vascularizat, absoarbe aerul atmosferic și prin anus elimină dioxidul de carbon.
Scormonește tot timpul fundul bălții, de unde înghite și nămol, pe lângă hrana preferată, care constă din particule de vegetație, viermi, larve acvatice, mici crustacee, melci și moluște mici.
De obicei se hrănește în timpul nopții, ziua fiind inactiv, mai mult îngropat în nămol.

Ținut în mână, puțin strâns cu degetele, emite un sunet caracteristic datorită eliminării bruște a aerului din intestin prin anus. Acestui sunet (chițăit) contribuie la denumirea de țipar.

Reproducere:
Se reproduce începând din martie și termină până tocmai în august.
Femela depune icrele, în general în trei rânduri, în total cca 10000-15000 icre.

Pescarii îl folosesc ca nadă vie la pescuitul somnului, știucii și șalăului.

În prezent capturarea lui indiferent sub ce formă este INTERZISĂ!

Fire întinse tuturor și urmăriți-ne în continuare !!!