Știuca (Esox lucius)

Răspândire:

Aparține familiei esocide.

– Trăiește mai în toate apele dulci din Europa.

– Poate fi întâlnită uneori chiar si în lacuri alpine, până la altitudinea de 1500 m, ceea ce demonstrează marea sa capacitate de adaptare la cele mai variate condiții.

– În România, stiuca trăiește în toate apele dulci, atât curgatoare, cat și stătătoare.

– În apele lacurilor colinare și de șes ea poate fi întâlnită pretutindeni în aval de zona mrenei.

– Cele mai multe exemplare se găsesc în bălțile de revărsare ale Dunării, precum și în Deltă.

– Apare și în crescătoriile de pește, unde raspandirea sa în numar exagerat este împiedicată de piscicultori.

Știuca poate fi găsită si în regiunile din apropierea vărsării Dunării, unde apele sunt semisaline (asa-numita apa “brack”, adica apa dulce cu o salinitate scăzută), deși aceste locuri nu constituie un mediu prielnic pentru știucă (lacurile lagunare Razelm-Sinoe, Zmeica, Golovita etc.

Mod de viață:

– Are o vedere extrem de bună, dublată de elasticitatea si mobilitatea apreciabile ale corpului, înșfacă prada cu multă îndemânare cu ajutorul dinților săi puternici. Dinții îi servesc numai la prinderea prazii, nu și la mestecarea hranei, deci îi folosește exclusiv pentru a mușca.

– Peștii îi prinde de obicei de mijloc și îi întoarce apoi continuând să înoate pentru a-i putea înghiți cu capul inainte.

– Știuca este peștele răpitor cel mai mâncăcios și cel mai curajos din apele noastre. Pofta sa nu are limite.

– S-a intamplat adesea ca o știucă să înoate ore în șir cu un pește în gură, înghitit doar pe jumatate, pentru că hrana consumată în prealabil nu fusese digerată încă și ultima sa captură nu mai avea pur și simplu loc în stomac. În lipsa unor pești de talie mică, știuca atacă si alte știuci de aceeasi mărime, deși în acest caz captura îi poate fi fatală, deoarece se poate îneca.

– Canibalismul sau, de asemenea nu cunoaște margini, devorează propria progenitură, ba chiar în timpul reproducerii femelele mai mari mănâncă adesea masculii mai mici care, cu puțin înainte, le-au fost parteneri în actul reproducerii.

– Atacă orice i se ivește în cale și i se pare comestibil, indiferent dacă este vorba de un șoarece sau șobolan căzut în apă, șarpe sau broască, păsări mici sau insecte cazute pe luciul apei.

– S-au semnalat cazuri cand știuci flămânde au pișcat de bot vacile duse la adăpat.

– În legatură cu apetitul știucii mai trebuie menționat faptul că nici în timpul iernii nu-i scade pofta, desi este mai greu să-și astâmpere foamea din cauza hranei insuficiente din această perioadă. În aceste luni, știuca duce o viață mai mobilă, nu stă la pandă, ci porneste la vânatoare.

În unele crescstorii de pesti din occident, in bazinele cu crapi mari, se introduc adesea intentionat cateva exemplare de știucă, care exercită în bazin rolul de “peste-politist”, adică mănâncă toate exemplarele mai mici ale unor specii fără valoare care s-au răspândit în heleșteu și care concurează cu crapul, consumând hrana care îi este destinată.

– Știuca este denumită si pestele-sanitar al apelor dulci si mai ales al crescatoriilor de crap, pentru ca devorează toate exemplarele bolnave sau moarte din bazinul respectiv.

– Știuca este un peste extrem de rezistent. Ea nu moare nici in conditiile cele mai vitrege, iar daca îi lipseste hrana, cel mult se dezvolta mai lent.

– Carnea stiucii este destul de gustoasă, deși are multe oase. Și icrele sale sunt deosebit de gustoase.

Descriere și caracteristici:

– Corpul știucii este alungit, ușor turtit lateral, capul de asemenea lunguieț, puțin curbat din profil. Botul seamănă cu ciocul de rață. Știuca are o gură largă, cu falcile care se deschid până sub ochi, în asa fel incat poate înghiți un pește aproape de aceeasi marime. Dinții sunt bine dezvoltati, puternici și ascuțiți.

– Maxilarul inferior este mai lung decat cel superior.

– O altă caracteristică este înotatoarea dorsală, situata departe de cap, în apropierea cozii, la acelasi nivel cu înotatoarea de sub coadă.

– Linia spatelui este usor bombată, în timp ce linia ventrală este dreaptă.

– Ochii sunt dispusi sus, în regiunea fruntii.

– Coloritul stiucii îi serveste la “camuflare”, fiind armonizat cu culorile predominante în mediul în care trăiește exemplarul respectiv. Spatele poate varia de la gri-verzui la galben-verzui, aproape negru uneori sau cafeniu inchis.

– Părțile laterale sunt marmorate cu pete maronii, oliv sau negricioase. Burta este uneori gălbuie, alteori albicioasă, presărată de asemenea cu pete mai mici sau mai mari.

– Întreg corpul are o strălucire roșiatică sau liliachie, la fel ca si înotătoarele, care sunt vargate cu dungi cenusii dispuse transversal, pe mai multe rânduri.

– Câteodată capul și părțile laterale ale corpului sunt atat de des pătate, încât nu se mai poate observa culoarea de bază. Se observă deci că știuca se poate ascunde foarte bine în locurile cu stufăriș sau cu alte plante acvatice submerse.

 – Fiind o răpitoare feroce, foarte lacomă, stiuca este un pește care se dezvoltă foarte rapid. De regulă, la vârsta de un an atinge deja 25-30 cm si greutatea de 250 g. Lungimea sa medie (în apele dulci din țara noastră) este de 40-60 cm, iar greutatea medie variază intre 1,5 si 3 kg.

– Stiuca poate atinge și o lungime de 1,5-1,8 m, în acest caz depășește greutatea de 20-22 kg. Bineinteles, aceste exemplare sunt foarte rare.

– Spatiul de viață al știucii este constituit de apele dulci lent curgătoare sau stătătoare, ale căror maluri sunt acoperite de stuf, papură etc. – De regulă, preferă apa curată si evită porțiunile mlăștinoase. Nu stă în adâncul apelor, putând fi întalnită întotdeauna “între ape”, în locurile unde mișună peștii de talie mică, care îi asigură hrana de bază.

Reproducerea:

Dupa Mihalț, știuca este peștele care se reproduce cel mai devreme. De regulă, la sfârșitul lui februarie știucile încep reproducerea, adunându-se în grupuri sub stratul de gheață încă netopit.

 Perioada de reproducere se poate prelungi până la sfârșitul lui martie, iar in cazul unor ierni deosebit de geroase, chiar până la începutul lui aprilie. De regulă, masculii ajung la maturitatea sexuala în cel de-al treilea an de viață, femelele la 3-4 ani. În funcție de mărime, o femelă depune cate 100000-350000 de boabe de icre, dar exemplarele deosebit de mari detin în ovare chiar cantitati ce depasesc o jumatate de milion de icre, pe care le depun intr-o singură porție. Icrele sunt de culoare  și au un diametru de 2,5-3 mm.

Pescuitul:

Pescuitul la cel mai fructuos la știucă este în lunile septembrie-noiembrie. Mulți dintre pescari sunt experți în pescuitul știucii, dar poate la fel de mulți mai au de descoperit unele secrete, sau sunt la început în ceea ce privește pescuitul acestei specii. De aceea vom prezenta câteva tehnici, echipamente si naluci pentru pescuitul știucii.

– Lanseta: Daca pescuiți din barcă nu aveți nevoie de o lansetă mai lungă de 2,10 m, cele mai indicate fiind 1,8 – 2,1 m. La acțiunea lansetei părerile sunt împartite, unii vor nuiele altii pari, e vorba de gusturi.

– De pe mal puteti folosi si o lansetă de 2,4 m dar putet sa pierdeti din sensibilitate.

– Mulineta trebuie în primul rând să se echilibreze foarte bine pe lansetă, altfel pescuitul va fi prea obsitor pentru a fi placut. O mulinetă pe care să încapă 100 m de 0,25-0,30 este foarte bună. Raportul de recuperare nu trebuie să fie prea mare, știuca este un pește mai leneș. Un raport de 1:5 este poate fi limita maximă.

– Firul pe care îl folosiți trebuie să fie în primul rând foarte mătăsos, de culoare verde deschis sau transparent, nu folositi fire fluo sau culori închise.

– Cel mai important lucru la alegerea grosimii firului este sa știți cu ce năluci pescuiți și să alegeți grosimea optimă pentru fiecare în parte sau pentru o clasă de năluci (este esențial să știți care este puterea lansetei și să încadrați nălucile și firul în acești parametrii)

– Un alt accesoriu important în acest pescuit este struna. Strunele sunt folosite la noi în țară nu numai la pescuitul stiucii, am vazut oameni care folosesc struna și la șalău sau păstrăv. Chiar daca majoritatea rapitorilor au dinți aceștia nu taie pt. ca sunt rotunzi în secțiune, singurul peste de la noi cu dinții tăioși (ca niste lame) este știuca. Strunele sunt din sârmă de oțel (sunt rigide si reduc mult acțiunea nalucilor), din cablu multifilar din otel si acoperite cu plastic (acestea sunt foarte bune, in plus plasticul este colorat si nu luceste), kevsteel (kevlar cu inserție de oțel, este excelent, rezista bine la frecări repetate pe dintii stiucilor si este foarte flexibil) sau din kevlar simplu (acesta este cel mai bun pt ca nu influenteaza aproape de loc actiunea nalucilor).

– Agrafele recomandate pentru naluci sunt obligatoriu rotunde si nu cu unghiuri.

– Căscătorul este un obiect foarte practic, în special pentru începătorii care nu sunt obișnuiți cu manevrarea unei știuci.

– Pensa sau chiar un patent sunt obligatorii, vă asigurăm că nu este prea plăcut sa umblați cu degetele goale prin gura unei știuci ca să vă recuperați naluca.

Pescuitul știucii în ape mici, se pare că este cel mai spectaculos pescuit și este pescuitul tipic in ghioluri ce nu depasesc 1,5-2m adancime.

– Nălucile folosite în acest pescuit sunt cele clasice pentru pescuitul stiucii: oscilante, rotative, voblere, soft plastics (twistere) si spinner bait.

– Oscilantele ideale pentru aceste ape sunt cele făcute din tabla de 0,4-0,7 mm, cu suprafata mare care se pot “juca” lent intr-un spatiu restrans fara a se scufundă prea mult. Ceea ce trebuie să învățați din start este ca o nălucă nu se recuperează aiurea prin apă ci trebuie animată.

– Știuca reactionează la miscari leneșe urmate de zvâcniri iuți și scurte. Insistați mai mult într-un loc care vi se pare promitator prin ridicări bruște ale ligurii și coborâri, atenție, pe coborare firul trebuie să fie întins ca să simțiți mușcătura și să puteți reacționa rapid.

– Culoarea oscilantelor este o mare dilemă, multi recomandă “alb pe luminozitate redusa si galben pe lumina puternica (soare)” dar asta nu este o regulă. Se prinde bine la argintată lustruită pe soare puternic atunci cand lacul era plin de obleti (care erau argintii si pe soare si pe umbra). La s-a prins bine pe lacuri cu fund mâlos la liguri cromate sau inox pt ca sub apa reflectau exact culoarea fundului (asa cum stiti pestii se coloreaza prin mimetism natural in culorile din jurul lor). Cel mai bine este sa observați apa, peștii și mai ales să încercați și să vă dați seama de ce o culoare a mers atunci și acolo și alta nu.

– Eficiența unei linguri poate fi sporită prin adaugarea de semnale optice, astfel lingurile ce au fetele de culori diferite sunt deosebit de atractive (2 culori metalice sau una metalica si una normala; rosie, verde, neagră etc), dungile sau simple pete de culoare pot influența decizia unei știuci.

Cam atât despre cel mai aprig răpitor de la noi, restul rămâne de pus și în practică 😉

Dimensiunea legală pentru reținere 40cm.

*Fire întinse tuturor și urmăriți-ne în continuare!