Vom prezenta aici doar pe cele mai des întâlnite/cunoscute.

– Pentru început, trebuie să menționăm faptul că o bună parte din guvizi fac parte din familia Gobiidae. Trăsătura principală a guvizilor este reprezentată de faptul că înotatoarele ventrale ale peștilor sunt unite într-una singură, care are rolul de a ajuta la fixarea lor pe fundul apei. Astfel, curentul din mare sau din râuri nu-i afecteaza foarte mult.

– Un alt lucru demn de notat este faptul că guvizii nu au o linie laterală. Acesta ar trebui să fie cel mai important organ de simț al unui pește, cu ajutorul caruia el sa poate percepe presiunea și intensitatea curentului din ape.

– Celulele care alcătuiesc acest sistem sunt pozitionate, de regulă, pe capul peștilor și poartă denumirea de genipori.

– Familiile acestor pești sunt împărțiți în genuri, precum Mezogobius, Knipowitschia, Gobius sau Pomatoschistus.

În ultimii ani, numărul guvizilor a început să crească din ce în ce mai mult. Pescarii ce vor sa prindă somn sau biban au, nu de putiene ori, au surpriza să se trezeasca cu guvizi, întrucat acestia nu numai ca muscă foarte repede la pestisori, însă le plac si râmele, atât cele negre, cât si cele albe.

*În prezent, poate cea mai răspandită specie de guvid din tara noastră este reprezentată de către strunghil. Acesta se regăseste cu precădere în Dunăre și în Deltă, dar și în râurile și bălțile ce au acces la ele.

*În ceea ce privește mai ales fluviul nostru, se cunosc numai putin de sapte specii de guvizi care sălășluiesc aici. Este vorba despre: Neogobius fluviatilis, Neogobius Kessleri, Proterorhinus Marmoratus, Bentophilus stellatus, Neogobius Gymnotrachelus, Neogobius Melanostomus și Neogobius Eurycephalus.

La noi în țară există cel puțin 15 specii de guvizi. Acestea sunt:

– Hanosul/hanusul (Mesogobius batrachocephalus)

– Strunghilul/stronghilul (Neogobius melanostomus)

– Ciobănașul/glăvocul (Neogobius fluviatilis)

– Guvid cu cap mare (Ponticola eurycephalus)

– Guvid cu coada lungă (Knipowitschia longecaudata)

– Guvid de baltă (Neogobius kessleri)

– Guvid de nămol/moacă (Neogobius gymnotrachelus)

– Guvid de Dunăre (Benthophiloides brauneri)

– Guvid de iarbă (Zosterisessor ophiocephalus)

– Guvid de mare (Gobius cephalargoides)

– Guvid de mâl (Pomatoschistus minutus)

– Guvid de nisip (Pomatoschistus marmoratus)

– Guvid de Razelm (Ponticola syrman)

– Guvid mic (Knipowitschia caucasica)

– Guvid negru (Gobius niger)

– Guvid ratan (Ponticola ratan)

– Guvid străveziu (Aphia minuta)

 – Șase din cele 15 specii de guvizi sunt specii marine. Poate cea mai importantă dintre acestea este specia Mesogobius batracocephalus, denumită popular hanus.

– Peștii care aparțin acestei specii pot ajunge să depășească 500-600 de grame și sunt foarte apreciați de către pescarii de la noi.

– Un numar de patru specii de guvizi trăiesc exclusiv în apele dulci și nu pot supraviețui în mare, în timp ce restul de nouă sunt adaptate și la apele salmastre, la cele marine și la cele dulci; totuși o parte dintre acestea, desi au intrat pentru prima dată în mediul marin, s-au retras în apele dulci. Cu toate astea, pot supraviețui în ambele medii.

*Hanos/hanus (Mesogobius batrachocephalus)

– Hanosul este prezent doar în Marea Neagră și Marea de Azov, rareori în lacurile litorale ale celor doua mări. La noi este întalnit în tot lungul litoralului, rar în lacurile litorale și uneori în Siutghiol sau Razelm.

– Este cel mai mare guvid din apele noastre, având o lungime maximă de 35 cm, cu medii de 15-20 cm si o greutate de pana la 600gr.

– Forma corpului este tipică guvizilor, și este acoperită cu solzi mărunți, ctenoizi.

– Regiunea din spatele capului, operculele si baza înotatoarelor pectorale sunt lipsite de solzi.

– Capul este relativ lung, comprimat dorso-ventral, avand o formă triunghiulară.

– Gura este mare, largă, cu regiunea mandibulară proeminentă. Buzele sunt cărnoase, fiind mai groase spre comisurile buzelor de mijloc.

– Pedunculul codal este de două ori mai lung decât înălțimea lui.

– Partea dorsală, usor convexă, prezintă două înotătoare dorsale, din care cea de-a doua este mai lungă, cu marginea convexă.

– Pectoralele sunt scurte, late, rotunjite la vârf, în schimb ventralele sunt slab dezvoltate.

– Spatele este colorat în galben-maroniu, cu cinci dungi transversale maronii sau negre.

Hanosul se reproduce în perioada aprilie-mai, când se apropie de țărm pentru depunere.

– Se hrăneste cu crustacee, icre, pești mici și alte viețuitoare din zonele de fund.

– Preferă apele marine cu fundul nisipos, dar trăiește si pe fund pietros, acolo unde găsește hrana corespunzătoare.

– Hanosul este specia cea mai mare si cea mai valoroasa de guvizi, având o carne deosebit de gustoasă și apreciată de consumatori. Cantitățile prinse sunt însă destul de reduse în ultimii ani.

*Stronghilul (Neogobius melanostomus)

– Strunghilul, ori stronghilul, se găsește în cel mai mare numar în țara noastră dintre toate celelalte specii de guvizi. Până în urmă cu circa 20 de ani, acest peste era pescuit doar în zonele de la gurile Dunării, la Sacalin și Musura, apoi în complexul Razim-Sinoie.

Stronghilul este răspândit și în Marea Caspică, nu doar in Marea Neagră. Mai mult decat atât, el se regăsește și într-un numar destul de mare de fluvii.

– Stronghilul se diferențiază de celelalte specii de guvizi prin faptul ca are în partea posterioară a înotatoarei dorsale o pata de culoare neagră. Ea se observă mult mai bine la femele.

– Ca dimensiuni, stronghilul atinge o medie în jur de 15, cel mult 20 de centimetri.

– Corpul peștelui este alungit moderat, mai gros în față și mai comprimat în spate.

– Corpul și capul sunt acoperite cu solzi ctenoizi, iar pe ceafă și la baza pectoralei sunt solzi cicloizi mărunți.

– Capul este scurt, cu gura terminală, aproape orizontală, cu buzele groase.

– Botul, de asemenea scurt este obtuz, foarte trunchiat, fruntea bombată și ochii mici.

– Pectoralele sunt mari, iar ventuza ventrală este puternică.

– Strunghilul are corpul galben-deschis, uneori palid, alteori mai pronuntat, mai întunecat pe partea dorsală a capului și cu pete brune neregulate.

– Dorsalele sunt cenușii deschis, cu pete palide, pe prima dorsală se află cum spuneam mai sus o pată neagră, ceea ce-l face cel mai lesne de recunoscut față de ceilalți guvizi.

– În perioada reproducerii, masculii îmbracă haina nupțială, coloritul lor devenind aproape negru. Coloritul femelelor rămâne neschimbat.

– Strunghilul preferă zonele din apă care au un substrat ceva mai tare, precum pietrișul. În aceste locuri, el se va hrăni, în general cu scoici, care obisnuiesc să trăiască în colonii, cel putin Dreissena polymorpha. Din acest considerent, acest guvid concurează direct cu crapul, ce obisnuieste sa consume aceleasi scoici. De asemenea, de notat este si faptul că aceasta asigură un ritum si un nivel de creștere excelent, atât pentru stronghil, cât și pentru crap.

*Ciobănașul (Negobius fluviatilis). Aceste exemplare se remarcă printr-un corp ceva mai fuziform. Ei au o culoare mai închisă, de obicei cenușie și nu prezintă niciun fel de pete pe corp. Neogobius fluviatilis își are habitatul și în mare, uneori chiar la o distanță foarte mare față de gurile fluviului.

– Neogobius kessleri trăieste în apele mai adânci din Dunăre. Ca si lungime, guvidul care apartine aceste specii poate ajunge până la 15-20 centimetri. El se hrăneste cu precădere cu pestisori si se remarcă printr-un numar mare de pete, care se observă cu usurintă si pe înotatoare, dar si pe corp. Ca si culoare, el este brun-roscat.

*Guvidul de mare (Gobius cephalarges)

– Aceasta specie este întâlnită doar în Marea Neagră, Marea Azov și lacurile litorale din jurul celor două mări.

– În țara noastră se găsește de-a lungul întregului litoral și în lacurile Siutghiol și Razelm.

– Guvidul de mare are corpul alungit și cilindric în partea anterioara și ușor comprimat lateral în cea posterioară și este acoperit cu solzi ctenoizi.

– Capul este mare, putin comprimat dorso-ventral, cu gura mare, terminală, cu buzele groase și cărnoase.

– Cele două înotătoare dorsale sunt aproape unite la bază. Solzii acoperă în întregime corpul pestelui.

– Habitatul are o mare influență asupra coloritului peștelui, astfel încât acesta este  variat în cazul respectivei specii.

– Partea superioară a dorsalei si a capului este de culoare intunecata, de multe ori de un brun sau brun negricios, cu multe pete închise, de forma variată, neregulată și cu marmorații.

– Lungimea obișnuită este de 15cm, dar poate atinge și 20cm (în marea Azov)

– În Marea Neagră trăiește pe fundul pietros, unde se hrănește cu scoici, creveti, amfipode, câteodată și cu puiet de pește.

*Guvidul negru (Gobius niger)

– Trăiește în marea Baltică, Mediterană, Egee, Azov și Marea Neagră.

– Îl găsim de-a lungul întregului litoral românesc, de la Sulina până în Mangalia.

– Corpul peștelui este gros, capul scurt și trunchiat, cu ochi mari si bulbucați.

– Pedunculul caudal este lung și înalt.

Solzii sunt relativ mari.

– Corpul guvidului negru este mai degrabă de culoare cenușie-neagră sau brună, cu porțiuni întunecate și pete pronunțate.

– Exemplarele mature au un colorit mai întunecat, care devine uneori colorit de bază.

– Guvidul negru ste o specie de guvid de talie mică. Crește până la lungimea de maxim 12 cm, în medie însă are numai 7-8 cm.

– Este o specie strict marină, care nu se găsește în apele salmastre sau dulci. Trăiește pe fund nisipos, preferând zonele adânci și cu alge zoostera.

– Se hrănește cu mici crustacee marine, scoici mici, pe care le gaseste pe faciesul nisipos de pe fundul marii, unde predomina scoica Corbulomya, dar și cu puiet de pește.

– Reproducerea are loc vara.

*Guvidul de baltă (Neogobius kessleri) este un pește mic dulcicol, ce aparține tot familiei gobiide, acesta trăiește pe fundul mâlos sau argilos al apei dulci, dar poate suporta și o apă ușor salmastră. Se întâlnește în bazinul Mării Negre și în foarte multe dintre bălțile de la  câmpie.

– Dintre toate speciile mai cunoscute de la noi se aseamănă cel mai mult cu moaca (guvidele de nămol).

*Guvidul de nămol/moacă (Neogobius gymnotrachelus) este ultima specie ce o vom prezenta în acest articol.

– Moaca de nămol este un pește mic dulcicol, din familia gobiide, care trăiește pe fundurile mâloase ale apelor liniștit curgătoare din bălți și lacuri.

– Este răspândit în limanurile și estuarele afluenților Mării Negre, Mării Azov și Mării Caspice; nu intră niciodată în regiunile sărate ale Mării Negre.

– În România, în lacurile (Brateș, Jijia, Babadag, Razelm) și bălțile Dunării până la Călărași (Cochirleni etc.); este găsit și în lacul Colentina, Mostiștea, Brănești și nu numai.

– Talia lor este ceva mai mică decât în cazul celorlalti pești.

În concluzie, trebuie sa reținem faptul că există un numar mare de specii de guvizi la noi în țară, dintre care stronghilii sunt cei mai numerosi. Ei sunt raspanditi cu predilectie la gurile Dunării, dar se pot gasi si în Marea Neagră.

Pescuitul guvizilor:

– Pescuitul la guvizi este o plăcere pentru cei ce nu sunt pescari la categoria grea.

– Pescuitul lor este cât se poate de simplu și aduce mari satisfacții celor ce îl îndrăgesc.

– La Marea Neagră guvizii stau în general în zona pietrelor mari dar și a prundișului, printre stabilopozi și diguri.

– Ca momeli, cele mai prinzătoare sunt midiile, râme roșii, negre, de grădină, carnea de pui.

– Când folosim midia, există dezavantajul că trebuie înlocuită momeala după fiecare captura, ceea ce nu este necesar în cazul celorlalte momeli.

– De pe mal, de pe stabilopozi sau de pe diguri, putem folosi pentru pescuit și “bătrâna” undiță, un băț de 4-7m la care atașăm un fir de 16-18, unul/două cârlige în care agățăm ceva carne (chiar de guvid), va face ravagii printre aceștia.

– Pentru pescuitul la guvizi se mai poate folosi lanseta, ea poate fi de 30-60g, mulineta cu recuperare rapidă, fir de cel mult 0,30 mm. Se alege o plută care sa poată ține o greutate de 25-30gr. de plumb, având în vedere ca uneori este necesară o lansare la o distanță de 20-30m de dig sau ca alteori se pescuiește la o adâncime de 7-10 m.

– Montura poate fi pusă pe un fir de 0,25, maxim 0,30mm, unul sau două cârlige nr.4, cu un plumb de 20-30gr.

– Dacă pescuim la plumb, distanța între cârlige trebuie să fie mică, 5cm forfacul,(struna).

– Inițial se caută gropile, zonele mai adânci între stânci, dacă zona nu este cunoscută, se lansează mai la distanță, se potrivește apa astfel încât pluta să stea înclinată, și apoi se aduce pluta către mal și se urmaresc locuri unde aceasta se îndreaptă. Se repetă această operație pe o arie cât mai mare pentru a determina cele mai bune locuri.

– După ce s-a ales locul în care se va lansa, pentru o mai bună prezentare a momelii aceasta trebuie să stea pe fundul apei acest lucru se realizează mișcând pluta până ce aceasta stă dreaptă.

– Dacă după ce s-a stabilit zona în care se va pescui, peștele nu mușcă în maxim 3min, ceva este “dubios”. Ori momeala nu este pe fundul apei și atunci se potrivește înca o data adâncimea plutei, ori locul nu este bun și atunci trebuie schimbat fara ezitare, ori peștele nu mănâncă.

– Dacă peștele este prezent și manânca bine, de regulă trage imediat sau aproape imediat ce se mișcă pluta.

Cam atât despre speciile de guvizi de la noi.

Fire întinse tuturor și urmăriți-ne în continuare!