Somnul pitic american, (Ameiurus nebulosus)

Este un pește răpitor, aparținător al familiei Ictaluride, nativ din America de Nord care a fost adus în Europa la jumătatea secolului al IX-lea dar şi în Chile, Puerto Rico şi Noua Zeelandă (FishBase, 2004).

  Somnul american pitic are un aspect asemănător somnului negru (Ameiurus Melas), atinge între 20 și 30 cm dar poate ajunge și până la 40-50 cm. Pot cântări 0,5 kg însă au fost raportate existența unor exemplare de 3kg.

  Nu au fost observate diferențe semnificative între dimensiunile masculilor și cele ale femelelor.

– Este un pește robust care are corpul îngroșat, aplatizat cu capul turtit dorsoventral.

– Spatele este moderat arcuit cu o proeminență în spatele capului.

– Gura este mare, puternică, prevăzută cu un șir de dinți mici pe ambele fălci.

– Falca superioară este puțin mai lungă decât cea inferioară.

– În jurul gurii prezintă patru perechi de mustăți de culoare maro închis spre negru, cu câte o mustață singulară în colțurile gurii, o pereche în fața ochilor poziționate pe bot și două perechi sub bărbie. Aceste mustăți sunt sensibile la atingere și la stimuli chimici.

  Pielea este groasă, acoperită cu un start de mucus și lipsită de solzi.

– Are o culoare de la maro închis la verde măsliniu pe spate, uşor mai deschis pe laterale; partea inferioară a capului şi a maxilarului inferior sunt de culoare galben untos, care ajunge la un gri deschis pe burtă

– Partea inferioară a capului și mandibula au culoare gălbuie, care continuă cu tonuri de alb pal sau gri pe abdomen.

– Au o aripioară dorsală, o dorsală adipoasă (asemănătoare peștilor din familia păstrăvului) și o aripioară caudală. În captivitate specia își pierde pigmentația căpătând o culoare albicioasă.

  Somnul pitic trăiește în ape liniștite cu multe plante acvatice, în iazuri, râuri și fluvii. Poate fi întâlinit de asemenea în lacuri, lagune.

  Este foarte rezistent în apele cu concentraţie mare de dioxid de carbon şi concentraţie scăzută de oxigen, precum şi termperaturi de până la 30-35ºC

  Poate trai fără apă o lungă perioadă de timp dacă are umiditate.

 Preferă habitatele cu vegetație subacvatică și substraturi.

  Poate supraviețui perioade îndelungate fără apă, cu condiția să-i fie umezit corpul. Sunt rezistenți la poluarea domestică și cea industrială.

  Acest invadator se înmulțește prin ouă depuse într-un cuib sub forma unei adâncituri  nu foarte adâncă construită pe fundul apei de unul sau ambii părinți.

  Ouăle sunt îngrijite de ambii părinți. Exemplarul care le păzește, le mișcă cu ajutorul mustăților și le ventilează cu ajutorul aripioarelor pentru a încuraja creșterea și dezvoltarea.

  Eclozarea are loc după o săptămână când juvenilii se dispersează în bancuri mici. Ating maturitatea la 2-3 ani, cu o lungime de aproximativ 180-200mm; pot trai până la 8 ani (McDowall, 2000). Se hrăneşte cu melci, raci de apă dulce, icre de peşte, viermi, insecte (adulte şi larve), peşte.

*Altele:

“Un peştişor cât un toc de ochelari ameninţă cu extincţia peştii din bălţile şi apele noastre curgătoare. Nu are duşmani naturali şi mănâncă orice.

  Un mic monstru, cât o palmă de mare, a devenit spaima pescarilor şi crescătorilor de peşte din salba de lacuri a Capitalei.

  Peştişorul, pe numele său comun somnul pitic, iar cel ştiinţific Ictalarus Nebulosos, a câştigat bătălia atât cu pescarii, cât şi cu celelalte specii de peşte.

*Deşi pescarii amatori îi spun somnul pitic african, de fapt el e de origine americană şi a ajuns în Europa acum vreo sută de ani.

  Mănâncă aproape orice, se înmulţeşte întrun ritm ameţitor şi, practic, nu poate fi stârpit! În Ungaria, spre exemplu, e prezent în toate apele curgătoare şi în majoritatea bălţilor.

*La noi, a ajuns de mai bine de zece ani, în ultimii ani făcând ravagii.

  Forumurile site-urilor pescăreşti sunt pline de nemulţumirile pescarilor.

  Micul “piranha” are, însă, şi calităţi.Se prinde uşor, cu orice momeală, n-are prea multe oase şi e tare gustos!

*Unul din principalii păgubiţi de pe urma invaziei este Dumitru Dragomir, concesionarul luciului de apă al Lacului Herăstrău în care somnul pitic a masacrat puietul de crap, caras şi ce i-a mai picat sub nas. Administratorul lacului, Vicento Răgălie, zis Costel, omul lui “Mitică de la Ligă”, e negru de supărare. “Din ’97 sunt şef peste balta lui nea Mitică şi de vreo opt ani am văzut prima oară «pacostea neagră»! Când l-am văzut prima oară m-am bucurat, mi-am zis că a înviat somnul la mine în baltă. Părea că e de-al nostru. Apoi, am cumpărat de la baza piscicola de la Nucet, de lîngă Târgovişte, un kil jumate de puiet de ăsta şi i-am dat drumul în lac!”, povesteşte Costică cum şi-a făcut-o cu mâna lui. Practic, omul a băgat în lac circa 800.000 de exemplare de somn pitic, care în doi ani au ajuns la maturitate şi s-au pus pe mâncat tot ce le ajungea pe la mustăţi. “Ajunge la 200-300 de grame foarte repede şi chiar mai mare, de nu-l mai ia nici pescăruşul… “Mănâncă tot ce-i iese în cale, puiet de alt peşte şi icre. Rade tunde şi frezează! Nu mai pot să bag puiet că mi-l mănâncă «somalezii» ăştia…”, oftează omul. Bun de mâncare, dar frustrant pentru poftitorii de crap Somnul pitic are carnea de consistenţa celei de pui. “Merge la prăjit şi la saramură, da’ nevastă-mea îl face şi chiftele, cu mult mărar! Nu e gras deloc şi în afară de şiră, n-are oase deloc! Se bucură de el ăia care nu plătesc taxa… Noi, plătitorii, vrem crap şi caras, da’ ne alegem cu negrişorii ăştia!”, ne explică unul dintre pescarii de pe Herăstrău. Cornel Rădulescu, unul dintre veteranii pescarilor din zonă, i-a găsit ac de cojoc: “Singura momeală la care nu prea se bagă e bobul de porumb uscat. Dacă pui altceva, într-o zi umpli cu somn pitic şi două găleţi de Vinarom! De cinci-şase ani e tragedie!”. Valentin Podină, tot “crăpar” şi coleg de suferinţă cu nea Rădulescu, e supărat şi el: “Plătim 1.250 de lei pe an. E frustrant!”. Muşcă şi la gumă de mestecat Somul pitic are pe aripioara dorsală şi pe cele laterale câte un spin în care dacă te-ai înţepat ţi se face degetul cât un cârnat. Unul dintre paznicii lacului, Costică a păţit-o şi, de atunci, se uită chiorâş la vietatea de culoare maroniu închis. Pescarii îl prind cu orice momeală: râmă pâine, mămăligă, viermuşi, orice pui în cârlig. “Chiar cu gumă de mestecat sau plastilină!”, râde Costică. Distracţia e că ne-a făcut demonstraţia pe loc. A aşteptat doar vreo trei minute. Într-un sfert de oră prinsese trei! Practic, Ictalarus Nebulosos n-are niciun duşman natural. “Doar cormoranul, toamna, când scade apa, îl mănâncă ca pe seminţe. Dar sunt prea mulţi!”, explică Vicento Răgălie. Invazie totală! Iarna, somoteiul se bagă în mâl şi hibernează. Intră într+o stare vegetativă. “Intră şi la jumătate de metru în nămol, de nu-l prinzi nici cu năvodul! De aia, primăvara, în prima lună când iese din hibernare, nu-i bun de mâncat. Că are gust de mâl”, explică unul dintre paznicii lui nea Costel. Lucru confirmat şi de Cornel Harabagiu, comandantul vaporaşului Bucur de pe Herăstrău. “Am urcat, iarna, vaporul pe cavaleţi şi, când neam băgat sub el, să-i curăţăm chila, călcam pe somoteii din mâl!”, râde marinarul de apă dulce. Toamna, dacă stai pe baltă de la răsărit până la apus, cu două undiţe prinzi şi zece kilograme de somn pitic. “Deaia nu prea mai vin pescarii de crap şi caras! Din cauza «somalezului», se oftică administratorul bălţii. “Pandemia” a contaminat toată salba de lacuri a râului Colentina. Îl găseşti din nord de la Buciumeni până în aval, la Pasărea. Crevedia, Mogoşoaia, Străuleşti I şi II, Griviţa, Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei, Plumbuita, Dobroieşti şi Pantelimon. Niciunul nu a scăpat de invazie, spre disperarea pescarilor sportivi sau profesionişti. Somnul pitic a ajuns şi în Lacul Morii şi, apoi, în Dîmboviţa. Până la Dunăre a mai fost doar un pas, iar pe un forum pescăresc s-a anunţat, încă de anul trecut, că s-a prins aşa ceva şi în Deltă!

*Mai grav e că ritmul de înmulţire e extrem de rapid. “Dacă e secetă se împuiază şi de două ori pe an!”, e îngrijorat Vicento Răgalie.

AGVPS: “Distrugerea speciilor autohtone e sigură!”

Mugurel Ionescu, responsabilul pe probleme de pescuit al AGVPS, este, la rândul său, foarte îngrijorat. “Este o specie invazivă, adusă în Europa din America la sfârşitul secolului al XIX-lea. Astăzi, este răspândit în aproape toate ţările continentului. La noi a apărut din Ungaria, în special în bazinele râurilor Mureş, Crişuri, Someş, Timiş, Bega, dar s-a răspândit în ultimii ani şi în salba de lacuri din nordul Capitalei, a lacurilor din parcurile de agrement şi în bazinele din incinta Lacului Văcăreşti.

Se presupune că apariţia lui se datorează fie factorilor naturali- inundaţii, deversări, icre eclozate purtate de vânt sau păsări ihtiofage – fie populărilor voluntare, fiind confundat cu puietul de somn sau populărilor ilegale, pentru afectarea intenţionată a unui bazin piscicol.

Aceasta, în condiţiile în care hrana somnului pitic constă în icre, alevini şi pui de peşte, insecte acvatice şi larvele acestora, materii vegetale aflate în descompunere, seminţe de plante, detritus etc”, spune specialistul. Adică mănâncă aproape orice, constituind o adevărată pacoste pentru apele pe care le-a invadat. Specialistul continuă, pe un ton sumbru: “Distrugerea speciilor autohtone este aproape sigură, în codiţiile în care, din cauza ţepilor cu care este dotat pe opercule şi pe înotătoarea dorsală, nu are duşmani în mediul natural!”- Un articol scris de Mihnea Petru Pârvu pentru Evz.ro.

*Rugăminte !

Dacă se întâmplă să prindeți acest “infracor”, nu-l mai eliberați în apă, ci lăsați-l să se bronzeze pe uscat 🙂

Fire întinse tuturor !