Scobarul (Chondrostoma nasus), popular denumit “mațe negre”, aparține familiei ciprinidelor și este un peste tipic pentru apele colinare .

Răspândire:
Îl putem găsi aproape în toate apele colinare ale Europei, la noi în România în anumite porțiuni ale unor râuri, de exemplu în Mureș, între Gălăutaş și Reghin, pe Olt, între Tuşnad și Mălnaş și Crișul Negru, scobarul formează 80-90 % din populatia piscicolă a acestor zone .

Descriere:
Corpul scobarului este lunguieț, zvelt, asemănător cu cel al cleanului, ușor turtit lateral, spatele are culoare neagru – verzui, părțile laterale gri – argintiu și burta albă.
Înotătoarele dorsală și posterioară sunt gri sau negre, iar restul roșiatice cu alb pe margine.
Scobarul se recunoaște dupa botul său proeminent și trunchiat la capăt asemenea unui nas.
Gura scobarului este inferioară și dreaptă, buzele lui sunt cartilaginoase, cea de jos fiind ascuțită și mai tare, cu ajutorul lor roade pojghiţa verde alunecoasă de pe bolovanii din ape unde lasă urme după ce a servit masa.

Lungimea lui obișnuită este între 20 şi 40 cm , iar greutatea medie între 250 şi 500 g, în funcție bineînțeles și de mediu unde trăiește.

Hrana:
Scobarul se hrănește în special cu alge pe care le paște de pe pietre lasand urme caracteristice, dar nu refuză nici larve de insecte, moluște și crustacee de mici dimensiuni, cereale, icre sau chiar pești mici.

Reproducerea:
În apele noastre reproducerea are loc în aprilie, când se adună în bancuri mai numeroase, fiind atât de blând încât se poate prinde cu mâna.
Acest pește crește destul de repede și este foarte prolific.
Scobarul ajunge la maturitatea sexuală în cel de-al 3-lea sau chiar al 4-lea an de viață. Perioada depunerii icrelor începe de obicei în jurul datei de 15-20 aprilie și ține pe toată durata lunii mai.
Când temperatura apei atinge în aceste săptămâni 10-15°C, scobarii se adună în grupuri și încep migrarea spre locurile din amonte pentru depunerea icrelor.
O femelă de scobar depune cca 10000-40000 boabe de icre, în cazuri rare 50000. Diametrul lor este de 1,8-2 mm și au culoarea galbenă, ușor străvezie.

Pescuitul:
Sezonul de pescuit al scobarului ţine de la dezghet până la îngheț. În lunile călduroase devine mofturos, deoarece găsește hrană din belşug și pe alese.
Primăvara, dar îndeosebi toamna, putem prinde scobar după scobar dacă folosim ca nadă viermişori de carne sau de făină .
Putem folosi vargă ușoară, puțin rigidă de 4-6 m lungime, un cîrlig nr 10-14, un fir de cel mult 0,18 cu un forfac de 0,12-0,16, plută fină și alice de plumb mici, corespund întocmai pescuitul acestui pește .
Ca momeală mai putem folosi boabe de grâu fierte, mazăre, semințe de cânepă, cocoloș de pâine, bucăți de brânză veche etc .

Mușcătura scobarului este precisă.
O dată ce a înghițit momeala nu o scuipă. Deci înțeparea trebuie să fie promptă deoarece buzele tari țin bine cârligul .
Nu trebuie să ne grăbim cu obosirea scobarului deoarece el se lasă uşor învins .

Disprețuit până nu de mult, scobarul a devenit în ziua azi un pește căutat de pescarul amator .

Alte ponturi:
– Pentru a pescui de pe mal (la 5-8 m de locul unde stau scobarii) se utilizează pluta de grosimea maxim a unui creion, iar adâncimea se reglează astfel încât cârligul prevăzut cu momeala sa fie dus de curenti în imediata apropiere a albiei. Alica, ultima de jos nu se fixează la mai putin de 15-20cm de cârlig. De asemenea, este necesar ca firul să fie reglat de așa manieră încât pluta să permită mișcarea cârligului cu 1-2 cm deasupra albiei, iar plumbul sau alicele folosite ca greutate sa nu măture pietrele; in caz contrar se pierde mult din sensibilitate, cu riscul ca pescarul să nu observe cand peștele a mușcat.

– Cârligul prevazut cu nadă se lasă să plutească la distanță mare, urmărind ca nailonul să fie totdeauna întins între pluta si capatul unditei, de aceea pescarii ce pescuiesc la scobar, folosesc bolognesă.

– Dacă grupul de scobari se află la distanțe mai mari de mal, se poate folosi metoda “târâș”. Pentru aplicarea acestei metode, undița trebuie să fie mai solidă, firul mai gros și plumbul mai greu decât în cazul precedent.

– Cârligul prevazut cu momeala este lasat sa fie dus de râu, pescarul ținând nailonul cu mâna pentru a simți mai bine mușcătura scobarului. De îndata ce peștele a inghitit cârligul, nu i se mai dă drumul. Se așteaptă câteva secunde și se agață cârligul cu o miscare hotărâtă, dar nu prea puternica.

– Odata descoperit locul unde se afla grupul de scobari, se pot prinde și 3 kg într-o oră.

Deși este disprețuit de unii pescari sportivi, în special de soțiile acestora, totuși scobarul ne oferă multe clipe plăcute pe malul apelor din regiunea deluroasă. Unii spun ca scobarul nu este prea gustos. Nu este adevarat! Carnea scobarului este bună dacă știi s-o prepari, fiert în ulei ca sardinele, scobarul este un pește cautat .

Lungimea admisă pentru reținere este 20cm!

Fire întinse tuturor și urmăriți-ne în continuare!