Pescuit pe Dunăre la “coada vacii” sfârșitul…
Deci ne hotărârăm sa mai ramânem încă o zi două la pescuit, dar unde ???
După îndelungate negocieri am hotărât să ne întoarcem înapoi la coada vacii ? acolo măcar știam treaba și prinseserăm și pește. Așadar hop în tren spre directia Cernavodă! Din nou tânțari, țânțari, țânțari, km km km pe jos… același scenariu ca acum câteva zile.
Trecem de via mare de struguri, coborâm dealul, iar când am ajuns la pomul cu trecerea peste apă(este descrisă în prima povestire) constatăm ceva aiurea, apa era aproape până la pom, plouase în țară în cele 2-3 zile de pribegie și Dunărea crescuse ceva. După o vreme în sfârsit, se decide unu să încerce…degeaba, curentul era mare nici la jumatate nu a ajuns și deja omu era hăt departe luat de apă, nu aveai cum. Am hotarat dacă tot am ajuns acolo, sa ramânem să încercăm exact acolo pe canal. Am plecat în recunoaștere de-a lungul canalului niște locuri și ne pregateam de înnoptat, acolo era malul în V, în pantă, nu abrupt dar nici lin. Scot lopețica de armată și mă apuc de construit un locaș în mal, chiar era super. L-am întărit apoi cu ceva pietre și apoi l-am căptușit cu iarbă. Ma văd ăștia ce fac și vor și ei, le dau lopetica și îmi vad de ale mele, strâng lemne, mă pregatesc pentru noaptea ce se lăsa repede. Nu eram atent la ce construiesc tovarășii mei ? doi din ei s-au “încăpățânat” să mă copieze, dar unul facuse jos de tot, aproape de apă locașul, mai avea 30-40 cm pâna la apă, ăsta ăla era Vacă, ce te puteai aștepta de la unul ca el ? statea aproape cu picioarele în apă, celalalt făcuse de frică cred, prea sus aproape la nivel cu solul, ce să le faci idei și idei. Pun băieții de un foc de un gratar că luasem și provizii, ne permiteam acum deh, un pui congelat, mici, pâine, etc.
Dă-i cu băutura dă-i cu haleala, doar pește lipsea. Începusem eu cu Bogdan să scot niște moace și mârlițe, când colo câte un caras, și plăticuță. Ceilalți ușor ușor au cazut “morți” care pe unde au apucat. Acum vine partea interesantă ? Vacă se hotătrâse să de-a și el la pește înainte sa se culce, dar unde credeti… exact în locașul facut de el, foarte tare dar nu a fost să fie așa. Cam într-o jumătate de oră, cand era liniste, așa frumos, se culcaseră toți….băi ce fain era, deodata pleosc trosc buff, Vacă căzuse în apă ? râdeam așa tare și cu poftă că nu mai aveam aer. Nu reușea de beat ce era sa urce porțiunea aia de 3-4m aluneca saracu încontinuu, îi întindem noi o cracă din pom și gata, era salvat. Avea el schimburi la el? Nu! Cine să aibă… I-am facut noi focul la nebun să-i uscăm hainele, într-un final s-a trezit, dârdâia ca o piftie și scrâșnea din dinți câte o înjurătură două că altceva ce putea să mai facă. Toată noaptea liniștită se dispăruse odată cu caderea lui Vacă în apă, la fel și peștii, au disparut din zona noastră.
A doua zi trebuia recuperat tot, buna dispoziție, capturile etc…treaba e că după masă petrecăreților li se făcuse foame, foarte bine, e omenește să nu se facă foame după o paranghelie, dar de unde mâncare? Puiul aproape întreg era pe jos plin de furnici, pâinea dispăruse subit, dar îi văd cum deja își îndreptau privirile asupra mea. Atentau la pâinea, margarina și salamul meu, cât mai aveam din ele, binenteles i-am refuzat “politicos”, făcându-mi de treabă. Îi atenționasem tot timpul să nu facă risipă la nimic, dar cine să mă asculte… Acest lucru îi făcuse să se supere și se apucaseră să strângă și să plece cei doi dezordonați. Rămăsesem eu cu Vacă și Bogdan.
Ceea ce urma să ni se întâmple în acea noapte (a doua), aveam să țin minte toată viața mea…
În negura noptii când e liniște, știți cum e, ai auzul încordat, ochii caută prin beznă etc… Deodată se aude: “hai noroc băi taică”….. Am amuțit… Îmi era frică să-mi înghit saliva. În fața noastră la 2-3m era o barcă cu doi pescari, aveau o lampă cu o luminiță ce abia se vedea de neagră ce era sticla. Unul din pescari mai intră o dată cu noi în vorbă că noi uitasem limba română ? “Bă băieți aloo!” Ne revenim atunci și le explicăm uncheșilor că de fapt noi nu ne-am speriat, ascultam în liniște să deslușim ce fel de zgomote se auzeau în pădure, sanchi… să ne scoatem și noi. Ne întreabă ei atunci dacă am prins ceva, noi modești nu prea, mărunțiș. Parca atunci li se făcură milă de noi și ne-au aruncat pe mal câte-o știucă, un șalău și cărăsoi cum nu prinseseram noi, neam’. Le mulțumim cu un bogdaproste, eram în culmea fericirii. Aveam o nebuloasă eu, țineam să-i întreb de ce totuși au tras la mal când aveau productivitate. Ce ne-au raspuns?.. “sa treacă ăla mare taică”… “de-aia ne-am băgat un pic pe canal”. Care ăla mare bre ?…ziceam noi… Ne gândeam la vreo barjă ceva dar nu avea cum pe canalul ăla nu se putea. “sa treaca somnul cel mare” răspund ei. Noi tot proștii răspundem “aha, pai hai sus pe mal mai stăm de vorbă”. “Nuuu taică, somnul cel mare de 100kg și mai bine taică că ne intră în scule și pleacă cu ele pe Dunăre hăt departe și ne costa mult sa luăm altele, că alti pescari au ramas fara ele”. Vă dați seama cum am rămas? Ca și copiii ăia la povești nemuritoare.
Deci fraților am avut în aventura noastră în ultima noapte ceva ce voi povesti și alor mei, barca apărută din senin în fața noastră, povestea cu somnul de peste o sută de kg, chiar și prietenul nostru Vacă ce a căzut în apă, găsirea banilor pe șinele de tren… pentru unii nu înseamnă cine știe ce aventură dusă la extrem, însă pentru noi niște adolescenți de la București, era apogeul tuturor ieșirilor ce le avusesem până atunci cel puțin. Gustasem destul de puțin din plăcerile vieții, ieșeam pe la o discotecă, la o cârciumă din cartier, la o chitară în parc, pe la munte, dar trebuie să recunosc că pescuitul era întotdeauna cea mai îndrăgită propunere pentru a ne întâlni, unde ne simțeam liberi cu adevărat
În acea seară am învățat să nu mergem noaptea pe gârlă singuri doar unul doi inși, ci mai mulți, putea fi altcineva în locul pescarilor din barcă, sunt tot felul de nebuni, iar noi eram destul de tineri și naivi…
De atunci au trecut mulți ani, am acumulat multe, de la fiecare om ce l-am întâlnit, acum câte-o dată când am ocazia învăț și eu pe alții care doresc sa asculte, omul învăță toată viața, nimeni nu e perfect și atotștiutor, indiferent de pasiune, de servici, sau în viața personală.
Asta a fost povestirea mea oameni faini!
Seară faină tuturor și numai bine să va fie!
PS: acelora din dvs cărora v-au plăcut povestirile, precum și alte publicații ale noastre, vă invit sa vă abonați GRATUIT la:
?canalul nostru YouTube https://youtu.be/vcvhcQBiZ0A
? site-ul web http://pescariamarasteni.ro/
și bineînțeles să apăsați butonul LIKE al paginii noastre pentru a fi la curent cu cele mai noi știri din teagma pescărească
https://www.facebook.com/PescariAmarasteni/
VĂ MULȚUMIM!