Pescuit pe Dunăre la “coada vacii”

O poveste de Andriescu Mihai
Prin ’95-’96, subsemnatul cu vreo patru dilăi după mine, ne-am strâns, ne-am adunat si iată-ne în gara Obor la trenul de 23.45, nu știam unde mergem…la un moment dat intră pe peron doi pescari în vârstă, să fi avut atunci pe la 50 de ani. Mai erau pescari pe peron dar nouă “ni s-a pus pata” pe acești să-i abordăm.
Când ne-am văzut în tren am rupt tăcerea și i-am întrebat: “unde mergeti?”, ei: “la pescuit”, “unde?” întrebăm noi, “om vedea” primim răspuns. Atunci ne-am inflamat noi pe uncheșii secretoși, am trimis după un timp pe altu’ din noi să-i intrebe, dar acelasi răspuns…
Am hotărât să-i urmăm oriunde merg ei! Zis și făcut. Trece timpul și se făcu ceasul 01.30 iar noi nu mai coborâm din tren…când hop moșii noștrii cum îi porecliserăm începură să se pregătească de coborâre, la 2.00 fix trenul oprește la Cernavoda, coborâm repede și noi la un vagon distantă (să nu ne vedem unii cu alții 😁). Unchieșii s-au oprit în gară și s-au pus la masă, au fumat, baut etc… Ne gândeam acum că se feresc ei de noi, nu a fost asa.
Trecură deja peste două ore și noi nu ne-am mișcat de acolo, la ora 4.30 au început sa ragă/cânte măgarii prin sat, cor era frate te speriai!Atunci în sfârșit moșii au plecat, noi după ei, mai la distanță cei drept. Uitasem să va spun un amănunt, când moșii au plecat s-au îmbrăcat fraților ca pentru ploaie, era o căldură în noaptea aia de abia respirai, ei mai aveau mănuși să-și pună. Ne gândeam noi că bătrânețea e motivul și ne amuzam pe tema asta copios. Ehee, dar știți când ne-am dat noi seama de ce au făcut-o? Când am ajuns sus pe un deal și a trebuit să trecem printr-o vie de struguri, de acolo până jos la apă “ne-au ciuruit,” vorba aia din film😅.
Ajunși cum spuneam sus în capătul viei ne uitam în jos și vedeam uncheșii cum traversau un râuleț, apa era până la genunchi maxim. Între noi să zic aveam vreo 70-100 metri, nu ne mai făceam griji că îi pierdem, aveam unde pescui acum ohoo să tot avem vreme.

Când am ajuns și noi jos, ne-am suflecat nădragii și hop în apă. Aveam cu noi pe unu “Vacă” Mihai pe numele său, intră el în apă încrezător și curajos nevoie mare din cauza sticlelor de rom deschise în gară și deodată nu-l mai văd 😂 iese la un moment dat și-l auzim înjurând de toți mortii și răniții.
“Cum bă acum 10-15 min când au trecut moșii era apa până la genunchi, acum a crescut brusc?!” zise Vacă… Intru și eu și ceilalți, apă mare frate! Ciudat… după vreo oră am găsit locul de trecere, apa acolo era 40cm era ca un pasaj ori punte lat de maxim 50cm, iar stg/dreapta era mare.
Am traversat cu toții și hai repede după moși…am mers, am mers fratilor încă vreo oră lejer, de moși nimic, parcă îi înghițiră pământul, dispăruseră.
Îi găsim după încă un km într-un golfuleț unde își pregăteau sculele, atunci ne-am oprit și noi în sfârșit. Am ajuns, ne înjuram de mama focului unii pe altii pentru atâția km făcuți cu bagaje după noi, dar am ajuns, nimic nu mai conta atunci.
Ușor ușor ne-am apucat și noi de pescuit, până seara făcuserăm treabă bună cca. 5-7 kg de pește, amestecat..caras, plătică, somotei, oblete etc. a urmat bineînțeles un foc de tabără acompaniat de câteva voci, de fapt erau niște urlete ce zgâriau profund liniștea ce o aveam de jur împrejur.
A doua zi am început din nou pe el, pe mama lui, mai trăgeam feriți cu ochiul la moși, mai ne ocăram între noi că dee, ăia scoteau bucăti, noi mărunțis.

Altă pățanie din ziua asta e faptul că eu nu mai îmi găseam juvelnicul, prinsesem un baboi, iar când să-l bag înăuntru canci juvelnic…nu am lipsit decât 10 minute sa adun niște lemne că se făcea seară. Întreb eu pe ai mei frumos la început, apoi am tonul și expresiile folosite, le-am schimbat din ce în ce mai mult😁 să iasă adevărul domle’ “unde ați ascuns juvelnicul?” ăstia nimic, într-adevăr după munca de lămuriri m-au convins, nu făcuseră ei nimic, i-am amenințat destu lca să mă mintă. Valurile produse de o barjă îmi luase agoniseala de aproape doua zile, undeva pe la 15 kg de pește. Aproape plângeam de nervi, nu am mai vorbit cu nimeni aproape toată noaptea, a doua zi plecam, nu mai era timp pentru a reface pierderea.😢

Spunându-vă mulțumesc pentru atenție, voi încheia aici pentru această seară, promițând să revin în curând cu continuarea acestei peripeții, căci ea nu știu dacă ați ghicit dar nu se termină aici, ci la distanță de mai bine de câteva zile 🙂

Până atunci vă spun fire întinse tuturor și urmăriți-ne în continuare! 🙏