Pescuit cu peripeții
Prin ’88-’89 deci până în “Revoluție” ne adunasem în parcul din spatele blocurilor unde ne jucam noi de obicei și ne hotărâm să mergem la o pescuială unde mai fuse unu din noi Boris cu fratele lui zis Găină. Facem planul tot ce trebuia, atunci era muuult mai simplu ca acum, fără Bonduele, fară boilies, fără aditivi și alte chimicale, râmă, vierme si mamăligă…câteodată când era chiar pe sărăcie și pâine cu gălbenuș de ou cine nu avea șofran.
Stabilisem întâlnirea la Lujerului în cartierul Militari, hop repede în 136 cu primul ieșit din garaj, apoi luat tramvaiul 21 până la capăt, iar de acolo IRTA dacă îmi aduc aminte bine, cu destinațiunea Șindrilița.
Mergea a naibi IRTA, de zici ca stă pe loc… cu chiu cu vai ajungem în comună, ne dăm jos ne înhămăm rucsacele și dăi inainte, când Boris zice:”
- Bă să moară să facă… nu mergem pe aici că ocolim!
- Păi pe unde mă priceputule!?
- Știu eu o scurtătură prin sat! Hai am zis și noi dacă ajungem mai iute.
Intrăm noi în sat, stradă după stradă, uliță stânga, uliță în dreapta… de eram leoarcă de transpirație.
-Unde p…da mă-tii ne duci bă cretinule?!… că nu mai pot… care dracu-i scurtătura aia?! spuse Răzvan unu mai la 100kg pe vremea aia care se săturase primul de atât mers, apoi nu a durat mult și l-am ocărât fiecare cu schimbul?
- Gata! Spune Boris de-o dată.
- Uite pe aici o luăm!
Bun așa, mai mergem un pic pe strada respectivă și în capăt dăm de gardul cimitirului?
- Băi boule unde ne-ai adus mă ?” întrebăm toți.
- Pe aici trebuie bă să mor! se jură nebunu, noi îl credem și uite așa ne trezirăm în cimitir printr-o spărtură în gard, o luăm pe o alee mică ingustă, apoi pe poteci printre cruci și morminte, știți și voi cum e în cimitire, abia aveam loc, mai ales că eram încărcați cu de toate.
Au început vă dați seama și glume din alea proaste cu draci, fantome etc…că era la modă, urmăream pe vremea lui Ceaușescu filme din astea prin sufrageriile unora care aveau video și ce-i drept simțeam “morcovul” un pic?
Începea a se crăcăna de ziua dar încă era întuneric și o liniște de mormânt (cum e și zicala), ne auzeam respirația unul la altul ne puneam piedici, ne speriam unii pe alții, șmecheri deh, dar nimeni nu vroia să rămânem ultimul din șir?
Ajunși la celalalt capăt unde era și gârla, aici ne uităm noi în stânga și în dreapta și constatăm că nu era nici o gaură în gard, iarăși îl bombardăm cu înjurături pe Boris dar sărim totuși dincolo, nu era cale de întors.
Ne-am găsit toți locuri destul de repede și nerăbdări începusem care mai de care să pescuim.
Activitatea era mult mai amplă decât s-ar fi crezut, nu se rezuma doar la niște cărășei și regine, căci ne “certasem” care cum a spart gheața, care e mai profesor ehe… mândrii de băieți! Bineînțeles că a urmat în scurt timp ploaia cu bolovani de pământ și prune din livada de lângă noi?ca să nu ne plictisim și noi! Până seara aveam cred 3-4 kg de pește, amestecătură…eram mulțumiți de rezultatul nostru! Eram mândrii că ne miroseau mâinile a pește, care mai de care se lăuda cu captura lui…
Cum spuneam se făcuse seară, se lăsa și răcoare și noi încă copii fără minte nu am venit pregătiti cu ce trebuie pt a înopta acolo. Pusesem ochii la venire mai pe un cauciuc și vă dați seama ce-a urmat ? facem repede focul și gata soba! Mamă ce mișto era la căldură! Începem care mai de care să scoată ce aveam prin sarsana, nu mai îmi aduc aminte cine ce avea, era oricum la bază slănina, cârnații, cartofii și parcă niște conserve… dar ce mai conta atunci pentru noi, era raiul din lume și oricum împărțeam totul! Ca și acum (prietenii mei știu asta), eram atent cu ce luam de haleală, adusesem ceapă și usturoi, sare, chestii care niciodată nu trebuiesc uitate a se lua indiferent unde plecăm în excursii. Le-am scos și în seara aceea, adevărat că după ce i-am amăgit înainte…cam așa:
- Bă trăivar’! Ce-ar fi mers acum la slana asta pe băț un usturoi o ceapă! – Taci bă că ne faci poftă nebunule, nimeni nu s-a gândit, de ce n-ai spus și tu acasă?? Mă șicănau astfel băieții, dar imediat am umblat în traistă (o geantă de la masca de gaze a lui taică-miu) și am scos jos 2-3 cepe și o căpățână mare de usturoi!
- Să moară să facă bă nebunule ce-ai râs de noi! Să-ți de-a Dumnezeu sănătate etc etc ?
Uite așa ne-am petrecut o parte din noapte glumind unul pe seama altuia, făcând bășcălie și râzând mult că…se spuneau și bancuri, Răzvan era atunci cel mai dotat, spunea bancurile așa bine încât râdeai și la alea seci?
Unuia din noi deodată i-a poziția mutului cu ochii spre gardu cimitirului!
- Uuuuite-o pe “aia cu coasa”!
Bă fraților care ați ajuns cu cititul până aici…nu mai putea să vorbească! Noi râdeam de Fane, că asa-i zicea, ăsta era un pic mai stricat la vorbă, nu mereu dar acum nu mai zicea nimic să înțelegi.
Încet încet ne-am oprit a mai râde când ne uitasem cu toții la gard am amuțit și noi vreme de câteva secunde bune. Durează un timp până ne hotărâm să mergem acolo să vedem fantoma mișcătoare. Ne gândisem chiar că ne sperie cineva de după gard cu vreo perucă pusă pe un băț, ne treceau toate alea prin cap ? Până la urmă merg eu cu Boris, ne apropiem bine și cam pe la 5m de gard simțeam parcă cum picioarele încep să tremure. Mă decid eu să văd mai de aproape și constat că era un smoc de păr cu lână cu blană de animal ceva de mărimea unei mingii de handbal, mă cocoț pe gard sa vad în cimitir dacă era ceva, nimic. Plecăm de acolo trufași și învingători spre băieți spunându-le că nu-i nimic și așa era nu era nimic, doar că la flacăra focului umbra ce o lăsa pe gard făcea ca ghemul ăla să se miște și se mișca al naibi așa bine, încât făceai pe tine de frică…
De pescuit nu mai pescuia nimeni, s-a hotărât să ramânem până la ziuă împreună la foc, așa că am mai adunat ceva lemne din gardul vechi al livezii, ne-am făcut stocul și somn de voie, blană cum se zice.
A doua zi săracul Fane se trezi primul, văzu iar de data asta altceva 🙂 se uită la mine si zice:
- Booorris ce dracului ai pe față!? Chior de somn mă ridic într-o râlă și-l văd pe Fane negru, bă da negru tuci, numai dinții și ochii erau albi, încep și râd și se scoală și ăștialalți și râdem cu toții unii de altii, noroc cu hainele altfel nu ne mai cunoșteam la față, de la funinginea lăsată de cauciuc ne înegrisem toți, apoi știți ce-a urmat nu!?? O baie la cucu gol, după care am spălat hainele negre de pe noi,(așa cum am putut și noi ca băieții), că nu ne puteam întoarce așa acasă, doamne ce mai vremuri…am așteptat toată ziua apoi uscarea hainelor.
Nu v-am spus, până în prânz venise și paznicul, a râs și ăla când ne-a văzut cu bijuteriile în mână, ne-a iertat si nu ne-a mai taxat, a râs chiar cu poftã…țin minte cred cuvintele lui “Copiii ca voi nici dracu nu ar vrea să aibă!”?
Isprăvi ca astea mai fac și acum dar fiind alte vremuri plecăm cu mașinile pline de găleți nade momeli scule și câte și mai câte, chestii pe care nu punem mâna dar le cărăm după noi, alte vremuri cum spuneam, alți oameni și alte ape?
Fraților cam asta a fost povestea mea și a prietenilor mei din copilărie, mi-aș dori să-i întâlnesc să ne aducem aminte, off…mă mulțumește ideea totuși că v-am spus vouă și nu va rămâne astfel neștiută 🙂
Fire întinse tuturor și nu uitați, urmăriți-ne în continuare, atât prin intermediul acestui site, cât și pe pagina noastră publică ⤵️
Pescari amărășteni sau grupul cu același nume ⤵️
Pescari amărășteni unde vă așteptăm să vă înscrieți ?
Toate bune!
O poveste de Andriescu Mihai