Păstrăvul de lac (Salmo trutta lacustris)

Răspândire:

Este un reprezentant de seamă al familiei salmonidelor de la noi din țară.

În Europa este prezent pe arii extinse, în special în munții Alpi, în Caucaz și Scandinavia.

La noi este răspândit în lacurile Bicaz, Vidraru, Roșu, Paltinu, Vidra, Leșu, Tarnita și Bolboci fiind la el acasă și în alte lacuri de acumulare adânci și bogate în hrană.

Descriere:

– Nu este o specie separată ci doar o varietate a lui Salmo Trutta Fario, păstrăvul de râu/indigen, adaptat însă la viața lacustră, aici găsind mult mai multă hrană decât în râuri și unde se dezvoltă mult mai repede, din cauza acestei dezvoltari rapide capătă forme puțin diferite față de cele ale păstrăvului de râu, capul rămânând ceva mai mic în comparatie cu corpul, trunchiul se lățește și ia o forma mai compactă, coloritul de bază poate rămâne asemanator cu al pastravului de râu, adica un obișnuit galben-auriu, spatele verzui si pete rosii inclusiv pe coadă și aripioare dar culoarea se poate schimba devenind argintie pe flancuri, spatele negricios, petele roșii sunt mici și rare, petele negre numeroase, predominante.

– Dimensiunile păstrăvului de lac pot fi impresionante, astfel au fost declarați și au fost publicate fotografii ale unor exemplare de peste 30 de kg. În România lacurile Tarnita, Beliș, Vidra, Vidraru și Bicaz sunt “suspectate” a mai ascunde câteva exemplare capitale de păstrăvi capitali.

– În lacuri mai găsim și alte varietăți de păstrăvi adaptați la un trai mai bun, păstrăvul curcubeu și păstrăvul fântanel împărățind arealul de viață cu păstrăvul de lac.

Hrana:

Păstrăvul de lac are hrana destul de variată, de la mici insecte și larve (chiar și exemplarele adulte, de câteva kg pot fi văzute frecvent muscărind), mici crustacee, moluste, răcușori, salamandre, broaște, șoricei sau chiar păsări de apă dar după varsta de 1 an baza hranei este formată din peștișori, boișteni (verdeți) și zglăvoace.

Importanță economică:

– Carnea păstrăvului de lac sălbatic are o culoare rozalie sau chiar portocalie, la fel ca a somonului, aceasta culoare este dată de hrana naturală, care provine de la mici crustacei foarte vânați de păstrăv.

– La pastravii de consum, de crescatorie, culoarea este datorată de o substanță introdusă în hrana ce le este dată. Este vorba despre ASTAXANTINĂ sau Pink Carophill, o vitamină sintetică ce imprimă o culoare protocalie cărnii de pește. În comerț acesti păstrăvi poartă denumirea de “păstrăvi somonizati” ceea ce nu este decât o păcăleală a celor ce vor sa obțină un preț mai bun pe carnea de păstrăv.

Reproducere:

Împerecherea păstrăvului de lac are loc în lunile octombrie – decembrie, alegându-și de regulă locurile din preajma pâraielor, cu apa mai oxigenată.

– Femela depune cca 20000-50000 de icre de culoare roșie cu un diametru de 4-5mm.

– Spre deosebire de cei din râu, păstrăvii de lac pot ajunge în primul an de viață chiar si la 18-19 cm iar în al 3-lea an pot depăși 50 cm.

*Din cauză că în România majoritatea lacurilor populate cu pastravi de lac sunt lacuri de baraj în care nivelul apei fluctuează uneori cu zeci de metri, sunt foarte rare cazurile în care pontele depuse peste toamnă ajung să eclozeze, de cele mai multe ori rămânând pe uscat ceea ce duce la moartea embrionilor din icre.

Pescuitul:

– Echipamentul de pescuit cu năluci face parte din categoria ușoară (light) sau ușoară-medie (medium-light), cu puteri de aruncare intre 2-9 grame sau 3-12 grame. Acest echipament este cel mai potrivit pentru exemplarele normale.

– Experiența unui grup destul de numeros de pescari, spune că lansetele cele mai folosite sunt cele de 2-2,4m lungime cu putere intyre 2 și 20gr, cu actiune de vârf dar nu foarte rapide, construite din materiale foarte flexibile.

– Pentru voblere și rotative mai potrivită ar fi o lansetă cu acțiune moderată.

– Acțiunea de vârf este necesară pentru a putea arunca la distanta mare (20-25m) cu fire de 0,18 – 0,25mm.

*Indiferent de tehnica folosită, firul transparent (clear) sau apropiat de culoarea apei este bine să nu fie prea elastic deoarece rateurile la înțepătură sunt foarte frecvente, mai ales la distanțe mari.

– Mulineta este bine sa fie un model de calitate, sensibilă, să permită lanseuri la distanță și obligatoriu să aibă o frână ireproșabilă.

Locurile de pescuit sunt de obicei cele clasice, zona cozilor de lac, pragurile și obstacolele din zona de mal, cu observația că fiecare lac are particularități și variații mari de adâncime.

– La pescuitul pe lac, atunci când nu putem pescui din barcă folosind sonarul, înclinația malurilor și muchiile versantilor trădează zonele în care păstrăvii circulă. Astfel pentru că lacurile de munte sunt adesea lacuri de baraj, adica văi ale munților umplute cu apă, constituția malului se regăsește și sub apă.

– Un mal abrupt trădează o adâncime mare a apei chiar langa mal, o intrare lentă a plajei în apa ne indică o apă cu adâncime crescând lent.

– Cele mai bune zone de pescuit sunt golfurile, eventual formate de vărsarea râurilor în lac. Aici, apele cu o adancime de 5-6 m reprezintă zonele cele mai bogate în hrană, pe care pastravii le preferă mai des atunci când nivelul lacului este în creștere.

– În locurile cu apă adâncă, imediat lângă mal, pot fi capturate exemplare mari, exemplare care se aruncă după naluca de la nivelul de patrulare de 4-6m sub suprafață.

– Ocupate de păstrăvi sunt și zonele în care vedem brazi scufundați în apă, sau zonele cu praguri în care apa coboară de la 2-3m la 5-6m adâncime. Nu ocoliți aducțiunile si orice zonă în care se varsă în lac un pârâu.

Tehnica de pescuit:

Primavara la deschiderea sezonului, apa fiind foarte rece, metabolismul încetinit al păstrăvului determină scurtarea perioadelor de hrănire, viteza și hotărârea cu care acesta va ataca nălucile.

În aceste condiții este recomandată folosirea unor oscilante cu grosimi medii (0,7-1mm), adaptate bineinteles la grosimea firului, fir care influențează capacitatea acesteia de plutire precum și posibilitatea de a imprima un traseu marcat de opriri care dau timp pestelui slăbit să atace.

În zonele cu apa mai mică, sau acolo unde observăm că peștii se mișcă destul de aproape de suprafață, pot fi folosite voblere “suspending”, cu ajutorul carora atacul poate fi stimulat prin accelerari rapide, urmate de opriri care pot dura mai multe zeci de secunde.

– Nu de puține ori atacul vine dupa o oprire de 20-30 de secunde. Bineinteles ca viteza de tracțiune nu trebuie sa fie neaparat leneșă, poate fi chiar mare, dar urmata de acele pauze care dau timp de atac și simulează deruta peștișorului urmărit.

– În sezonul cald și la începutul toamnei, păstrăvii devin din ce in ce mai puternici și agresivi, lingurițele oscilante sau voblerele de suprafață putând fi recuperate într-o manieră mai agresivă, cu scurtarea duratei de oprire.

– În perioada de hrănire intensă, folosind lanseuri oblice la 5-10 m distanță de mal, păstrăvii au atacat voblerele la 5-6 m distanta de mal, la o adâncime de 20-50 cm. Atacurile au fost declanșate de tehnica de pescuit fără opriri și cu viteza foarte mare de recuperare.

Nalucile

– Cele mai populare și utilizate sunt nălucile metalice, rotative și oscilante.

– Avantajele sunt prețul scăzut, faptul că  explorează o zonă de adâncime mai mare, se lansează cu ușurință.

– Dezavantaje la rotative sunt faptul că răsucesc firul, au o acțiune prea uniformă și nenaturală; la oscilante atunci când sunt mânuite cu opriri repetate și joc pe verticală sunt foarte atractive dar datorită detensionări firului crește frecvența rateurilor.

– Mărimea rotativelor poate fi nr. 2-3, cu culori mai puțin agresive sau luciu metalic oxidat; oscilante: 3-7 cm lungime, cu greutate de 6-10 gr, de obicei modelele înguste și nervoase dau cele mai bune rezultate.

– Formele clasice obișnuite pescuitului la știucă, mânuite cu îndemânare, au dat rezultate surprinzatoare.

– Lingurile oscilante cele mai folosite sunt de obicei modele înguste și curbate pronunțat, cu suprafața lucioasă sau cu diferite modele de solzi.

– Culorile clasice care au dat rezultate oriunde sunt cupru, argintiu, argintat-oxidat către fumuriu, galbene-oxidate. Exista și excepții în care linguri nichelate au prins pe apa foarte limpede.

Voblerele

Când sezonul la păstrăv este deschis deja, primii păstrăvi sunt deja în albume sau pe site-uri, dar mai ales în sufletele pescarilor.

– Cu toții știm că păstrăvii sti în special indigenii sunt pești selelctivi cu vederea foarte bună, care în condiții de hrană abundentă cum este cazul lacurilor de acumulare, se hrănesc intens în anumite perioade de timp.

– Voblerele se diferențiază de celelalte năluci prin naturalețea vibratiei, a formei și coloritului, precum și a strălucirii. Pentru ca majoritatea peștilor stau în zona malurilor, zona unde se găsește hrana cel mai abundent mai ales pe la mijlocul verii, folosirea voblerelor ar putea fi cea mai potrivită, păstrăvul neezitând să se ridice de la nivelul de patrulare la voblere.

– Voblerele cele mai potrivite sunt cele care au urmatoarele caracteristici:

– Culori naturale;

– Nu generează străluciri nefirești în apa limpede;

– Oferă posibilitatea de a da timp de atac după o mișcare accelerată;

– Oferă posibilitatea de a stopa voblerul fără ca acesta să coboare în zonele cu structuri;

– Sunt asemanatoare cu hrana naturală

Vibrația.

Voblerele din spumă sau plastic cu densitate mică au dovedit că prind mai bine în ape limpezi și pe un vânt cel mult moderat.

Vibrația discretă atrage mai mult păstrăvul indigen, iar cea puternică pe cel curcubeu, comportamentele fiind determinate de acuitatea vizuală accentuată sau de o recepție a virbațiilor mai redusă, în funcție de caracteristicile speciei.

Se pare ca păstrăvul de lac preferă în special voblerele cu densitate mică (Rapala, Salmo, Down noua generație) din balsa sau spumă, care au o evoluție mai naturală în apa foarte limpede.

*Dimensiunea minimă pentru reținere 25cm

Fire întinse și urmăriți-ne în continuare!