“Păstrăvul de lac (Salmo trutta lacustris) este un pește răpitor lacustru dulcicol din familia salmonide (Salmonidae), din lacurile reci din nordul Europei (Peninsula Scandinavică, Ladoga, Onega), din Alpi și Caucaz. De obicei se găsește în lacurile ce trec de 1800 m altitudine. Păstrăvul de lac este socotit ca o formă a păstrăvului de râu, adaptată la o viață sedentară, în lacurile de munte.

În România se gaseste cel mai mult in Lacul Roșu, deasupra Cheilor Bicazului, unde este probabil introdus, în barajul Pecineagu, lacul Ochiul Beiului si in majoritatea lacurilor glaciare. Se mai găsește și în lacul Gâlcescu (altitudine de 2.000 m). S-a introdus și în lacul de baraj de la Bicaz. În Lacul Roșu el s-a hibridizat cu păstrăvul de munte, dar ocazional se mai întâlnesc exemplare de talie mare, având caracterele pure a păstrăvului de lac.

Preferă apele largi, deschise (lacuri), adânci și de mare altitudine. Peștii tineri stau mai mult la suprafața apei sau chiar în regiunea malurilor. Peștii adulții preferă stratul de apă până la 40 m.

Descriere:
Este mai mare ca păstrăvul de râu. Are o lungime obișnuită 50 – 60 cm, excepțională 1.00 – 1,30 m. Greutate obișnuită 1 kg; indivizii de 10-15 kg nu sunt rari, poate ajunge excepțional la 31 kg.(bineînțeles nu în România) Trăiește până la 20 de ani. Este asemănător ca înfățișare cu păstrăvul de munte. Are corpul alungit, ușor comprimat lateral și acoperit cu solzi relativ mari. Capul este mare, botul scurt și obtuz. Gura largă, prevăzută cu dinți. Dentiția prevomerului este variabilă, dinții manubriului dispuși numai pe unul, sau pe două rânduri, sau în partea anterioară pe un rând, iar în cea posterioară pe două rânduri.
Înotătoarea dorsală scurtă cu marginea dreaptă, iar înotătoarea anală ușor concavă. Înotătoarele pectoralele și ventralele scurte și rotunjite. Înotătoarele ventralele se inserează în urma mijlocului înotătoarei dorsale. Înotătoarea caudală slab excavată. Înotătoarea adipoasă se inserează deasupra părții posterioare a înotătoarei anale.
Linia laterală completă, rectilinie, dispusă pe mijlocul corpului și al pedunculului caudal.
Spatele este albastru-verzui sau cenușiu; flancurile și abdomenul sunt argintii. Au numeroase pete pe jumătatea superioară a corpului care sunt negre, rotunde, dar mai ales colțurate (dreptunghiulare) sau în formă de X; aceste pete se găsesc și pe opercul și pe înotătoarea dorsală, unde stau în serii regulate, între radiile aripioarei. Aceste pete nu sunt, niciodată, înconjurate de un inel colorat mai deschis.
Exemplarele tinere mult mai deschise la culoare au în lungul părții mijlocii a flancurilor pete roșii sau portocalii, asemănătoare celor de la păstrăvul de munte, dar în general în număr mai mic.
Exemplarele juvenile practic nu pot fi deosebite de cele ale păstrăvul de munte.

Hrana:
Adulții sunt răpitori, consumând peștișori. Peștii tineri se hrănesc cu larve de insecte: perlide, friganeide (Phryganeidae), gamaride (Gammaridae), etc.

Reproducere:
Maturitatea sexuală este atinsă începând de la vârsta de 5 ani, majoritatea exemplarelor devin însă mature abia la 6-7 ani. Depune icrele are loc în septembrie-decembrie, la o temperatură a apei de 8° și mai puțin, alegându-și cu preferință regiunile de scurgere a pârâielor în lacuri sau chiar unele locuri mai puțin adânci ale lacului unde o femelă depune 20000-30000 icre cu un diametru cuprins între 3-6 mm, durata dezvoltării icrelor este de 180-200 de zile.

Importanța economică în România a păstrăvul de lac este mică, din cauza cantității reduse ce se pescuiește.

Surse:
Petru Bănărescu.
Fauna Republicii Populare Române. Vol. XIII : Pisces – Osteichtyes (Pești ganoizi și osoși). București. Editura Academiei Republicii Populare România, 1964.

George D. Vasiliu.
Peștii apelor noastre. București : Edit. Științifică, 1959.

S. Cărăușu.
Tratat de ihtiologie. București, 1952.

L. Lustun, I. Rădulescu, V. Voican. Dicționar piscicol. Editura Ceres. București 1978.”

M.B.Andriescu surse online modificate în ianuarie 2023⤵️

Păstrăvul de lac nu este o specie separată ci doar o varietate a lui Salmo Trutta Fario, păstrăvul de râu/indigen, adaptat însă la viața lacustră, aici găsind mult mai multă hrană decât în râuri și unde se dezvoltă mult mai repede, din cauza acestei dezvoltari rapide capătă forme puțin diferite față de cele ale păstrăvului de râu, capul rămânând ceva mai mic în comparatie cu corpul, trunchiul se lățește și ia o forma mai compactă, coloritul de bază poate rămâne asemanator cu al pastravului de râu, adica un obișnuit galben-auriu, spatele verzui si pete rosii inclusiv pe coadă și aripioare dar culoarea se poate schimba devenind argintie pe flancuri, spatele negricios, petele roșii sunt mici și rare, petele negre numeroase, predominante.

Pescuitul:
Echipamentul de pescuit cu năluci face parte din categoria ușoară (light) sau ușoară-medie (medium-light), cu puteri de aruncare intre 2-9 grame sau 3-12 grame. Acest echipament este cel mai potrivit pentru exemplarele normale. Experiența unui grup destul de numeros de pescari, spune că lansetele cele mai folosite sunt cele de 2-2,4m lungime cu putere intyre 2 și 20gr, cu actiune de vârf dar nu foarte rapide, construite din materiale foarte flexibile. Pentru voblere și rotative mai potrivită ar fi o lansetă cu acțiune moderată.
Acțiunea de vârf este necesară pentru a putea arunca la distanta mare (20-25m) cu fire de 0,18 – 0,25mm.

• Indiferent de tehnica folosită, firul transparent (clear) sau apropiat de culoarea apei este bine să nu fie prea elastic deoarece rateurile la înțepătură sunt foarte frecvente, mai ales la distanțe mari.
  Mulineta este bine sa fie un model de calitate, sensibilă, să permită lanseuri la distanță și obligatoriu să aibă o frână ireproșabilă.
  Locurile de pescuit sunt de obicei cele clasice, zona cozilor de lac, pragurile și obstacolele din zona de mal, cu observația că fiecare lac are particularități și variații mari de adâncime.
  La pescuitul pe lac, atunci când nu putem pescui din barcă folosind sonarul, înclinația malurilor și muchiile versantilor trădează zonele în care păstrăvii circulă. Astfel pentru că lacurile de munte sunt adesea lacuri de baraj, adica văi ale munților umplute cu apă, constituția malului se regăsește și sub apă.
  Un mal abrupt trădează o adâncime mare a apei chiar langa mal, o intrare lentă a plajei în apa ne indică o apă cu adâncime crescând lent.
  Cele mai bune zone de pescuit sunt golfurile, eventual formate de vărsarea râurilor în lac. Aici, apele cu o adancime de 5-6 m reprezintă zonele cele mai bogate în hrană, pe care pastravii le preferă mai des atunci când nivelul lacului este în creștere.
  În locurile cu apă adâncă, imediat lângă mal, pot fi capturate exemplare mari, exemplare care se aruncă după naluca de la nivelul de patrulare de 4-6m sub suprafață.
  Ocupate de păstrăvi sunt și zonele în care vedem brazi scufundați în apă, sau zonele cu praguri în care apa coboară de la 2-3m la 5-6m adâncime. Nu ocoliți aducțiunile si orice zonă în care se varsă în lac un pârâu.

Cam atât despre acest pește deosebit, fire întinse tuturor!