Despre pescuit s-au scris multe de-alungul timpului și se vor mai scrie în continuare!
Ce anume a determinat însă pe scriitori, pe bloggeri, pe oameni simpli s-o facă?
La prima vedere am putea aduce multe în prim plan, comerțul cu scule de pescuit, nade, momeli, echipament și alte accesorii, comerțul cu pește și preparatele din pește. Pe de altă parte dacă vorbim despre pescuit ca și hobby, ca activitate de recreere, de petrecere a timpului în aer liber, aici putem deveni chiar sentimentali și avem fiecare dintre noi ceva de povestit, ceva de care ne aducem cu drag aminte, nu-i așa?

În ceea ce mă privește am o întrebare ce îmi dă târcoale uneori și încă nu i-am găsit răspunsul 100%!

• Ne putem naște deja pescari, cu hobby-ul acestaîn sânge, sau dobândim în timp această “boală” – titulatură?
• Ce ne face să ne lăsăm familiile acasă, munca câteodată, afacerile și ce mai avem fiecare de făcut în viața de zi cu zi, astfel încât să nu ne pese și să fugim la pescuit?
  Hai să aflăm împreună!

Prin clasa întâi pe la 6-7 anișori, îmi vedeam de ale mele prin casă, cu mașinuțele, cu colecționatul surprizelor de la gumele Turbo și Bib-bib, telefoane mobile n-avem, pe TV se prindea doar postul național de la ora 18-19 în sus și acolo aveam acces doar la Mihaela (desenele animate), ce altceva să faci în casă, dacă îmi făceam lecțiile la timp pupam și afară o oră două maxim unde transpiram foarte tare de la aruncatul bambilicilor (bănuți, deșeuri metalice neimprimațe).

De două zile la noi în casă erau numai scule de pescuit, brațe întregi de undițe de trestie, rucsace, etc. Taică-miu și unchi-miu plecau la pescuit. Eu i-am mai vazut și altă dată cu pregătirile lor, cu tot preludiul de dinainte și de multe ori plângeam într-un fel în sinea mea că eu rămân iarăși ca prostu’ acasă. Îi urmăream mereu și cu ce vin acasă, eram curios tare să le văd capturile, ceva mă atrăgea, chiar și mirosul rucsacelor mustite de zoaiele scurse de la pește. Chiuvetele erau pline de pește deșertat, câteodată când nu aveau loc îi puneau si prin căzi și apoi dat pe la vecini de bogdaproste și uscat pe sfoară la geam, acolo erau trofeele, să vadă toți vecinii de vis a vis
De data asta mă hotărâsem să mă bag și eu măcar în seamă, cum? Uite așa :

• “mă tati, ce trebuie să fac sa pot merge și eu cu voi ?”
• “Bogdane tată, lecții știi bine, adunări, scăderi etc…”. Asta știa el să spună ca să mă poată fenta mereu, vrând de fapt sa rămân acasă să nu fie nevoit să-mi poarte de grijă.
  De data asta eu care fugeam de carte ca dracu de tămâie mă apuc de-o dată să citesc, să scriu, să socotesc, încă m-a ascultat și maică-mea, parcă mă și lăudase, nu mai țin minte perfect.. Buuun, vine bătrânu de la servici, eu hop pe el: “tata gata, am terminat lecțiile merg cu voi ?” Face el o față de-aia la mine de mi-a căzut capu’ jos instantaneu, apoi spune: “unde mă să mergi?”, “la pescuit cu voi, ai uitat ce ai zis ?” , “fac lectii și voi merge” Iar se încruntă la mine, eu nu mai aveam curaj să zic nimic, maicămea tăcea și ea săraca văzând refuzul lui, fac și eu un oftat mare și mă retrag în camera mea cu ochii în lacrimi.

Seara toată am rămas acolo uitându-mă pe pereți imaginăndu-mă MARE pescar. Aud deodată gălăgie pe hol la debara căci era chiar în fața camerei mele, deschid ușa, era taică-miu care căuta ceva, din curiozitate deschid ușa și l-am văzut bălăcănind ceva pe acolo, dau să închid usa la loc să nu caut sămânță de scandal, când îmi zice :” bă fu..ți credeul și ardealul și împământenirea etc…dacă mâine înveți să-ți faci singur nod la bascheți, te luăm cu noi seara când vom pleca!” În momentul ăla am simțit cum mă ridic la cer, dăi cu laude la el, ca e cel mai bun tată din lume și alte alea, nu știu cât am dormit în seara aia dar știu sigur că m-am trezit dimineața și m-am apucat să-mi fac singur fundă la bascheți, da da, nu râdeți așa e nu știam să fac, nu reușeam deloc, o puneam pe maică-mea, iar încercam și tot așa era invenție mare domnilor funda asta
Pe la prânz însă îi dau de cap, reușesc singur, mă verificam să mă pregătesc pt ăl bãtrân care vine de la serviciu. Nici una nici două încep: “tată e gata funda, știu să fac funda singur!” Țipă el la mine: “știi pe p…da mă-tii!” “ți-a facut mă-ta!”. Atunci a prins curaj și mama și nu a mai tăcut: “nu i-am facut eu dragă, el singur tot face de dimineață”. A fost însă fără rezultate pentru taică-miu, îmi vindea gogoși că e frig, că sunt tânțari, că mă murdăres, că mergem altădată, să mai cresc.
Chiar atunci fraților m-a apucat un plâns, bă da un plâns de ăla cu sughițuri, în bucatarie începusera discuții: “i-a mă baiatu’ dacă i-ai promis, nu-ți bate joc de el” urmă replica maică-mii, apoi cocoșul: “fă taci că nu stai tu de el acolo”. Trăgeam cu urechea lipită de ușă la tot ce se discuta. Urmă o pauză după care cheamă tata: ” vino mă și arată-mi ce fundă ști să faci!” am și sărit din pat și m-am apucat să-i arăt: “uite tată mi-a ieșit” mă mai pune el o dată să-i arăt, o fac iarăși după care: “hai bine te iau!”. Păi nu pot să vă descriu ce trăiam în momentele acelea! Știu că maică-mea începuse să-mi pregătească schimburile și ceva de-ale gurii, iar eu i le zmulgeam din mână și le îndesam într-un rucsac pregătit de mult pentru așa ceva. Nu mai aveam răbdare!
Îmi amintesc cu drag de acele clipe, aveam și eu rucsacul meu, undița mea, (renunțase la al treilea segment taică-miu la cotorul din trestie) și aveam una din două bucăți, mândrie mare!

A urmat drumul! Gara Obor ne aștepta! Aveam trenul de la 23.45 cel de Tulcea, ce mai sentimente mă încercau laolaltăcu ceilalți pescari din tren, multe încurajări primite, etc.
Destinația a fost Sărulești, “La fiare”, nu o sa uit toată viața mea! Am început să ne instalăm, era noapte în toată regula, lanterne nu aveam, decât felinare. Izbutim până la urmă. Se apucară amândoi să arunce cu mămăligă în apă, o găleată plină ochi. Nu pricepeam eu de ce am ajuns seara pe baltă dacă se pescuia abia ziua, asta însă am priceput după mulți ani de zile. Ei dădeau nadă seara când ajungeau pe baltă și apoi stau, vorbeau, se cinsteau, sau chiar și dormeau uneori. A doua zi dimineață începea recitalul, așa îi spuneau chiar ei. Scoteau pește după pește!
Ușor ușor pleoapele mi se închiseseră de oboseală și adorm ca un prunc în culcușul pregătit de tata dintr-o pelerină și niște fân proaspăt cosit. Dacă îmi aduc bine aminte, era ceasul 10, mă uit eu la ai mei cum scoteau pești unul după altul, băi fraților prindeau bine. Iau atunci bățul meu din două bucăți și bag și eu un vierme, hop o roșioară, dă-i țipete de bucurie, ăstia ai mei țipau la mine să tac, că sperii peștii, dar na, ce vrei, bucuria copilului… Mă mai joc eu acolo cu 2-3 baboi, până vine tata și îmi i-a undița “gata mă ajunge galagia!”

Făcuseră ai mei noaptea un gratar, dar eu dacă dormeam buștean n-am vazut, și n-am mirosit nimic, la prima oră au și perpelit pe el doi trei baboi, în ei m-am înfipt și eu! Mă apuc și eu să gust ca era bun tare și oricum eram pofticios, pește la gratar, mișto! Cel cu coarne făcu ce făcu de își băgase iar coada, m-am înecat cu un os rău de tot, mi-au dat ăștia ai mei pâine să mănânc de m-am umflat ca porcu’, osul nu se mișca din loc. Văzând asta taică-miu, s-a cam speriat și au început să strângă din scule și să ne pregatim de plecare, tata nu vă mai zic cum înjura…e lesne de ințeles, îi stricasem partida de pescuit. Să vă mai spun una bună!? Ce credeți??? În tren s-a dezlipit osul de pe traheea mea, dar nu mai conta deja era prea târziu, tăceau amândoi și abia dacă se mai uitau la mine.
A urmat acasă bineînțeles o discuție cu maică-mea, “uite ce a pățit, trebuia lăsat acasă” sau “nu mai merge cu mine nicăierea” etc…se făcu pace într-un final.

Partida aia de pescuit și-a lăsat profund amprenta asupra mea! Era clar că mi se întâmplă ceva!
În acel an am mai fost de două trei ori la pescuit, o dată când eram în vizită la unchiul în cartierul Tei, atunci când m-am întors singur acasă la ora 1 noaptea și maică-mea a sunat la poliție să mă cautedar asta e altă poveste, pe lacul Tineretului (pe cocioc), era o nouă provocare pentru mine! Simțeam mirosul de baltă cum mirosea Tom motanul friptura de la kilometri distanță , mă trăgea ceva înspre apă de nu mai mă puteam concentra la altceva.

Am și acum aceleași sentimente și trăiri aproape de fiecare dată când mă pregătesc să ies la un pescuit! Nimic și nimeni niciodată nu s-a interpus între mine și această pasiune ce o am de 40 de ani! Nu știu nici acum dacă m-am născut cu asta, ori am căpătat-o de la taică-miu, știu doar că asta nu se va schimba niciodată, decât când eu sau ea nu va mai fi!

DOAR CEVA S-A MAI SHIMBAT ÎNTRE TIMP FRAȚILOR, AȚI GHICIT ?…ANII ! ANII FAC SINGURA DIFERENȚĂ, ÎN REST, TOTUL E APROAPE LA FEL CEL PUȚIN SENTIMENTAL
Mulțumesc bunului Dumnezeu că a făcut ca taică-miu să fie pescar, iar eu să pot moșteni această pasiune, acest hobby minunat!

Ai mei s-au dus, acolo unde toți vom merge într-o bună zi, de dragul acelor vremuri ies împreună cu tata socru, mai bătrânește așa, dar e plăcut, nu suntem pretențioși, să se miște pluta contează.

Bunul Dumnezeu a vrut să am și eu un băiat! Recunosc că am încercat să-l corup de mic să îndrăgească acest hobby, i-am pus undița în mână tot de la 6-7 ani, apoi l-am înscris la câteva concursuri de pescuit pentru copii, cu ajutorul meu mai mult sau mai puțin, a reușit să ocupe de trei ori podiumul. Dar el nu e ca mine, are alte preocupări, alte aspirații, nu are asta în sânge și cred că ajung să-l înțeleg într-un final. Voi mai încerca totuși cu el, nu mă dau bătut așa repede cum crede el.

• La voi cum a fost?
• Fire întinse fraților și ne mai auzim 😉

PS: Dacă va plăcut dați un share să citească tot pescaru’ injectat de această boală!