• 

Mreana vânătă (Barbus meridionalis), aparține și ea familiei ciprinidelor și este denumită popular moioagă, mreană de munte, pestriță.

Răspândire:
Trăieşte în apele curgătoare din regiunile muntoase şi colinare (în aval de zona păstrăvului), situate la o altitudine cuprinsă se regulă între 200-500m.
În Dunăre o găsim doar în zona Porților de Fier, apoi în Tisa, Vișeu, Someș, Lăpuș, Crișul negru, Crișul repede, Mureș, Bistra, Cerna, Caraș, Bahna, Topolnița, Olt, Berivoi, Sâmbăta, Apa Roșie, Gilort, Suceava, Putna, Bistrița, Argeș, Ilfov, Ialomița, cursul superior al Bicazului etc .

Descriere:
Mreana vânătă are o talie mică spre medie (15-25cm, rar 30-35 cm).
Corpul este fusiform, puţin comprimat lateral, acoperit cu solzi cicloizi mici și inegali ca mărime.
Greutatea este în medie de 150-350gr, în mod excepţional ajunge la 500-600 gr.
Gura are o poziţie inferioară, semilunară, fiind mărginită de buze mult cărnoase şi mai dezvoltate decât la specia barbus barbus (mreana obișnuită). În jurul gurii sunt prezente patru mustăţi, o pereche mai scurtă dispusă pe maxilar,
(mustăţi anterioare) şi o pereche mai lungă dispusă la colțurile gurii (mustăţi posterioare).
Ultima radie simplă din înotătoarea dorsală este subţire, flexibilă şi fără zimţi, iar înotătoarele ventrale se inșiră în urma inserției înotătoarei dorsale, acestea fiind aspecte care o deosebesc de “sora” sa mai mare Barbus barbus.
Culoarea pe partea dorsală este brun – ruginie, pe fondul căreia sunt prezente numeroase marmorații (pete) închise la culoare, marmorații care uneori se amestecă între ele. De asemenea, marmorații evidente se regăsesc și pe margini, înotătoarea dorsală şi caudală.
Flancurile sunt galben – ruginii, iar prelungirile tegumentare (mustăţile), înotătoarele pectorale, ventrale, respectiv înotătoarea anală sunt de obicei galbene, restul înotătoarelor au culoare asemănătoare a corpului, partea ventrală a corpului este alb-argintie.

Hrana:
Mreana vânătă se hrăneşte cu insecte, viermișori, cu nevertebrate acvatice bentonice (oligochete, tricoptere, efemeroptere, gamoride, tendipedide). Acest regim alimentar poate fi completat însă și cu alge și alte resturi.

Habitat:
Preferă apele reci, bine oxigenate, cu fund pietros şi nisipos. Uneori se întâlneşte şi în unele pârâie mai nămoloase, care vara se încălzesc puternic, însă numai la munte.
Este o specie sedentară care se reproduce, se hrăneşte şi iernează în acelaşi loc.

Reproducere:
Perioada de reproducere are loc între lunile Mai și Iulie, ceva mai târziu ca în cazul multor specii.
Icrele, de culoare galbenă sunt depuse, în număr de 1000-1500, în zona malurilor cu substrat pietros şi nisipos. Dezvoltarea embrionilor durează 10-15 zile
Asemănarea între sexe este slab pronunţată astfel încât sunt recunoscute greu după aspectul extern (la masculii de mreană vânătă înotătoarea anală este mai lungă decât la femele).
Determinarea sexelor se poate face cu mai multă precizie în perioada de reproducere deoarece femelele au abdomenul mai bombat iar masculii au abdomenul mai tare şi mai zvelt.

Pescuitul:
Putem pescui cu o vargă de 4-5m lungime, este exact ce vă trebuie pentru acest stil de pescuit.
În legătură cu linia, când apa este caldă, folosim ca fir principal un 0.14-0.16, iar pe final merge un fir cu o grosime de 0.12.
Firul folosit trebuie să fie de tip floating (pentru a fi în contact permanent cu montura și cu un posibil pește).
Modul de lestare nu este întâmplător. În caz de agățăm un pește, pluta nu trebuie sa se scufunde neapărat, deoarece în mai mult de 70% din cazurile în care trage mreana au loc după ce cârligul rămâne nemișcat în curent.
În privinta plumbului, pentru finețe putem folosi o alică culisantă. Putem alege foarte bine clasicele alice, așezate în “codiță de șoricel”, pentru a prezenta momeala cât mai natural.
Forma cârligului o alegem în functie de momeala folosită, însă ce contează este dimensiunea, care trebuie sa fie cuprinsă intre 16 si 20.

Odata plecată să servească cina “în oras”, mrenele au în general un traseu foarte bine stabilit. Dacă la începutul vadului găsim un șant îngust, bingo!… mrenele pe acolo vor trece una dupa alta.
Dacă pluta este lestată corect, putem menține mreana chiar pe traseul lor. Când pluta începe să plece în salturi în amonte sau să se ridice putin și apoi să se lase dusă de curent, peștele trebuie înțepat.

O altă modalitate este aceea în care se folosește o plută lunguiață de aproximativ 1,5 -2 grame. Metoda este cunoscuta sub numele de “la întins”. Pluta se ridică pe fir până aproape de vârf. După lansarea momelei în curent, bătul se asează pe suport astfel încât să facă un unghi de aproape 30-40 de grade cu apa. La aparitia trăsăturii, firul se întinde. Pentru cei începatori este putin mai greu să înțepe mreana în acest mod.

Alegerea vadului:
Este necesar ca în locul în care pescuim să existe 2-3 pietre mari (loc de refugiu pentru pești). Între pietrele mari, ar fi ideal sa existe asa-numitele lespezi ce le leagă. În apa limpede, mreana are nenumarate tunele pe sub acele lespezi. De obicei, spre extremitatea din aval a vadului, apa este mică. Aici întâlnim pietriș sau humă, clisă, etc.

Montura se aruncă în amonte, astfel încât să acopere zona cu apă adâncă din vad, apoi se lasă să meargă târâș, sa “calce” substratul în zona cu apă mică.
Dacă reușiți să țineți montura în curent, veți prinde pește cu siguranță. Pentru mreană, curentul este un cărăuș al hranei, o modalitate de a-și procura mâncare cu o energie minimă.
Pentru a nădi vadul, putem arunca un pumn de viermi în curent, la interval de o jumatate de oră sau mai des.

Fire întinse tuturor și urmăriți-ne în continuare, mai avem destui peștișori despre care să vorbim!????