• 

Mreana (Barbus barbus), este un alt membru al familiei ciprinidelor și este unul dintre peștii cei mai caracteristici pentru râurile noastre din regiunile de deal, în schimb mreana vânătă (Barbus meridionalis),“sora” sa mai mică, trăiește în porțiunile superioare ale acelorași ape, în zona lipanului și a scobarului.

Răspândire:
Mreana este un pește deosebit de răspândit mai ales în Europa Centrală, unde poate fi găsită în aproape toate râurile.
Limita nordică a răspândirii sale este paralela 55.
În România, mreana trăiește în Dunăre, Siret, Prut, Argeș, Tisa, Someș, Olt, Mures, Târnave, Crișuri, Hartibaciu, Jiu, Timiș, Bega, Cerna, Cibin, Râul Negru, Bistrita, Neajlov, Ciorogârla, Argeș și multe altele.

Descriere:
Corpul mrenei este alungit, cilindric și vânjos, ce nu se subțiază prea mult spre coadă.
Botul este țuguiat și are gura cărnoasă așezată dedesubt.
Cele doua perechi de mustăți groase, însemnate cu un fir rosu, pornesc toate din buza de sus, perechea aflată spre bot este însă mai scurtă.
Spinul cel mai lung și tare al aripioarei spatelui este fierăstruit.
Cele două părți ale cozii scobite se termină ascuțit.
Mreana are o culoare verzuie-brună pe spinare, deschizându-se treptat spre burta albă, se face mai gălbuie pe laturi.
Aripioarele dinspre pântec sunt roscate.
Obișnuit, mrenele au 30-50cm, cântarind până la 2 kg. Mrenele însă depășesc chiar și 10 kg dar acestea se pescuiesc foarte rar. Cele mici sunt mai pistruiate, asemănatoare porcușorilor sau mrenelor vinete.

Habitat și mod de viață:
Biologia mrenei ne arata că iubește mai mult apele curgatoare repezi decât cele mai line. O găsim în astfel de ape aproape pe toată suprafața țării. Preferă mai degrabă o albie tare, pietroasă ori nisipoasă în loc ce una mâloasă. Înotător rezistent și iute, mreana înfruntă ușor curentul. Îl învinge tinându-se pe fund, ori după bolovani, unde găsește și ascunziș.
Mrenele colindă puțin, o fac și solitare dar și în mici grupuri de aceeași mărime.
Cele mai bătrâne trăiesc mai la adânc, îndeosebi în locurile unde curentul sapă un pat puternic scobit.

Hrana:
Se hrănește atât și ziua cât și noaptea. Caută atât hrană vegetală cât si larve, ori alte vietăți asemănătoare.
Foarte rar, ocazional, mrenele mari înghit și câte un peștișor. Așadar au un trai pașnic, chiar dacă trăiesc în apa vijelioasă.

Reproducere:
Mreana se reproduce începând cu sfârşitul lunii aprilie şi până în iunie.
La masculi se poate vedea în această perioadă prezenţa unor „perle ale dragostei” şi a unor dungi de culoare albă pe partea superioară a corpului. În aceasta perioadă, mrenele se adună în grupuri pentru a migra spre regiunea superioară a râurilor pentru depunerea pontei.
Femelele se găsesc în frunte, fiind urmate de masculii adulţi şi apoi de tineret. Unde curentul apei este mai slab şi vatra bazinului prundoasă sau nisipoasă, femela depune 10000-15000 icre de culoare galbenă-portocalie şi de dimensiuni foarte mici.
În perioada migraţiei, indivizii nu se hrănesc. Masculii sunt precoce comparativ cu femelele, atingând maturitatea sexuală la 3 ani, spre deosebire de femele, care depun primele icre abia la vârsta de 4 ani
Odată icrele fecundate, dezvoltarea embrionului şi eclozarea au loc după 6-7 zile, dacă temperatura apei are 17-20° C sau după un timp ceva mai lung, dacă temperatura este mai scăzută

Pescuitul:
Sezonul de pescuit începe prin luna martie, intinzându-se până târziu în toamnă. Mrenele mușcă mai bine la începutul și mai cu seamă spre sfârșitul acestui interval, când vremea începe să se răceasca ușor. Întâi le scade tainul, dar apoi și pofta de mâncare. Vara, pe apă limpede, călduță, rezultatele sunt slabe.
Pentru pescuit, ceasurile bune sunt cele de dimineața și seara.
Apa în crestere și tulbure, ori când cade o ploaie, fac mreana să tragă bine toata ziua.
În ape ceva mai line, ne descurcăm folosind aceeasi metodă ca la scobar. În repezișuri, cum se întâmplă mai des, folosim alt echipament.
Undița tare tine piept unei încordari continue a plumbului greu și uneori peștelui puternic.
Un fir ceva mai gros prinde bine la desprinderea cârligului des agatat printre bolovani.
La plută putem să renunțăm, în schimb alegem o greutate destul de mare, fiindcă undiței îi revine sarcina atunci să țină momeala în locul ales.
Alegând plumbi gauriti, care se scot ori se adaugă, greutatea poate fi ușor schimbată, dupa cerința locului.
Ținând undița pe loc, o greutate prea mică nu mai atinge fundul, înainte de a arunca, țintim oblic deasupra locului ales, având în vedere puterea curentului.
După aruncare, firul se întinde și vibrează ca o coardă, iar plumbul dă semn ca s-a lovit de fund.
Greutătile mici, rotunde, sunt luate de apă și rostogolite, apropiate de mal. De aceea alegem plumbi de alte forme: de fus sau cele lățite.
Romburile sau triunghiurile plate se așează mai statornic în adânc. Și de astă dată alica mică le va bloca coborârea pe strună.

Mușcătura mrenei se transmite prin vargă și firul strans între degete. Sunt doua trăsături scurte, de parcă am ciocăni bățul.
Când peștele este mofturos, apucă mai pe îndelete, uneori doar întinzând firul. Înțeparea se face imediat, altminteri rămânem doar cu un cârlig gol.
Mreana prinsă trage puternic, despicând curentul. Mușchii săi o fac sa lupte îndelung și vijelios.
După câteva încercări de fugă la distanță poate încearca și alte șmecherii. Se înșurubează în adânc, își freacă botul de pietre, plesnește coada peste strună și se înțepenește printre bolovani. Buzele tari ne permit sa ducem o lupta mai putin crutatoare.

De multe ori, malul înalt cere s-o aducem spre mal mai la vale, într-un colț potrivit. Să facem totdeauna asa, chiar daca trebuie sa umblăm puțin. Ridicând-o din apă direct cu undița, lărgim gaura făcută de cârlig, ceea ce ar însemna să o pierdem aproape cu siguranță.

Momeli:
În ceea ce priveste momelile, este un pește alegător.
Vom încerca cu râme, viermi, lipitori, coropișnițe, brânzeturi, cocoloș de pâine sau mămăligă tare.
Cașacavalul, se taie în cuburi, se înfig în vârful cârligului simplu sau într-un cârlig mic.
Deseori, brânzeturile se frământă împreună cu pâinea sau mămăliga, întrebuințându-se cu predilecție vara. Râmele și celelalte vietăți par alese atât la începutul cât și si spre sfârșitul sezonului. În preajma gurilor de canal a abatoarelor și nu numai mreana, dar și scobarul, se prind bine cu hrana la care s-au obisnuit.

Ponturi:
Putem pescui cu sânge închegat și ficat, obținând rezultate foarte bune. Acest pește mofturos are și el o slăbiciune, felul de mâncare cel mai dorit sunt niște larve care trăiesc în apă, ce sunt cunoscute sub denumirea de babițe, rusalii, vetrice sau scorobeti de mal, aceștia au o culoare albicioasă și o lungime de câțiva centimetri. Pe lângă cele 6 picioare, pântecul are multe firișoare subtiri, iar coada se termină cu trei prelungiri. Din aceste larve ies mai tarziu un fel de fluturași, cu aripi gingașe. La anumită vreme roiesc în pâlcuri mari, devenind o momeală potrivită în aceste ocazii. Știința îi cunoaste sub denumirea de fluturași de o zi, efemere.
Aceste babițele se găsesc mai tot timpul anului. Sub țărmurile lutoase adesea un pământ albastru-fumuriu își sapă lungi galerii, în care se adăpostesc. Cunoscând aceste locuri, pe apa scăzută și caldă, pescarii sapă cu lopețile în căutarea lor. Cu oarecare strădanie, larvele se adună, păstrându-le câtăva vreme vii, la răcoare, în cutiuțe cu nisip. Pe cârlig se înșiră cu grijă, una sau două, lăsându-le cozile să atârne puțin. Înțepându-le capul și pieptul tare sunt mai greu smulse de apa.

Icrele mrenei nu se consumă, acestea fiind toxice, pot provoca intoxicații, vărsături, etc.

Dimensiunea legală pentru reținere este 27cm

Nu uitați, pentru a fi la curent cu publicațiile noastre despre diferite specii de pești cât și alte informaţii din teagma pescarească e suficient să dați un LIKE paginii noastre, astfel veți fi notificați imediat când publicăm un nou articol!????

Fire întinse!