Mihalțul (Lota lota), aparține familiei Gadidae precum codul și este singurul reprezentant al familiei acesteia din apele dulci, motiv pentru care trăiește în zonele scobarului și mrenei, mai rar la altitudini mici.

Răspândire:
Este un pește ce-l întâlnim în apele curgătoare (Dunare, Prut, Siret, Jiu, Olt, Mureș, Timiș), acesta fiind asemănător somnului, din punct de vedere al formei, al culorii corpului acestuia, dar și ca mod de hrănire sau habitat.

Descriere:
Capul mihalțului este turtit, gura este mare, semilunară, cu dinți mărunți pe ambele fălci.
Sub maxilar, în mijloc, prezintă o mustață, caracteristică dacă vreți a acestui pește.
Ochii sunt mici, situați pe partea dorsală a capului și îndepărtați între ei. Nările sunt mai apropiate de vârful botului decât de ochi, în partea lor posterioară existând câte un tentacul scurt.
Corpul este alungit, aproape cilindric, fiind comprimat ușor lateral doar în dreptul cozii, acesta conține un mucus tegumentar precum cum prezintă și somnul.

Înotătoarele pectoralele sunt rotunjite, fiind situate imediat după opercule. Ventralele au vârful ascuțit, radia a 2-a externă fiind cea mai lungă. Cele doua dorsale sunt apropiate între ele, prima fiind rotunjită; a 2-a dorsală și anala sunt foarte lungi, au marginile drepte și doar capetele lor posterioare sunt rotunjite. Dorsala a 2-a și anala sunt foarte apropiate de caudală, dar nu se unesc cu aceasta.
Culoarea mihalțului este cafenie cu nuanțe măslinii pe spate iar pe burtă gălbuie – albicioasă
Pe tot corpul găsim pete neregulate care dau un aspect marmorat. Înotatoarele au culoarea specifică părții invecinate a corpului.
Lungimea medie este de 30-40cm, iar greutatea între 0,5 – 2kg. Sunt și exemplarele mai lungi de până la 1m ce pot cântări 4-5kg dar acestea se găsesc foarte rar.

Hrana:
Pui încă fiind, mihalțul consumă larve de insecte, râme, melci mici și alte moluște acvatice, dar mănâncă uneori și icrele altor specii de pești.
Exemplarele mari se hrănesc mai mult cu pești, dar și cu raci, melci și alte viețuitoare de acest gen. Într-un cuvânt, consumă aproape orice fel de hrană de origine animală. Pe timp de iarnă, apetitul său crește odată cu venirea gerului și a viscolului, aspect știut deja de unii pescari care își bazează metodele de pescuit tocmai pe aceste date, în acest anotimp.

Reproducere:
Mihalțul atinge în general maturitatea sexuală la vârsta de 3 ani (uneori masculii la 2 ani).
Depunerea icrelor are loc de la sfârșitul lunii noiembrie și până în ianuarie, când mihalțul poate fi observat înotând în grupuri.
O femelă depune de obicei un numar de 200000-300000 de icre gălbui, cu diametrul de 1-1,2 mm. Puietul de mihalț se hrănește la început cu organisme planctonice minuscule, apoi cu larve de insecte, viermi, râme, dar și cu alte moluște mici, trecând treptat, abia după câteva luni, la consumul de pește, adică la modul de viață al răpitorilor.

Pescuitul.
Ca și momeală îl putem prinde la peștișor viu (albitură sau cărășel mic), lipitoare de pământ, râmă neagră, râmă roșie, viermi de carne.
Pe timp de vară mihalțul se poate prinde numai în zona cu gropi adânci de peste 10m cel putin în care temperatura apei sa aiba o variație cât mai mică pe tot parcursul anului.
Mihalțul se prinde de obicei la monturi dedicate somnului și șalăului și în cazul în care căutam acest pește avem nevoie de o montură făcută astfel:

– o lansetă de 2,40-3,00m cu o acțiune în medie
– fir 0.20-0.25 principal și ca forfac 0.18-0.20 lung de 25-35 cm
– plumb intre 50-100g (în funcție de curent)
– agrafă cu rol de opritor
– cârlige numarul 4-10

????În prezent pescuitul mihalțului este INTERZIS!

Fire întinse tuturor și urmăriți-ne în continuare!