Lipanul (Thymallus thimallus)

Aparține și el tot familiei salmonidelor.

Răspândire:

Lipanul trăieste în zonele imediat inferioare înăltimilor la care se găseste păstrăvul, motiv pentru care altitudinea respectiva se numeste si “zona lipanului,, într-adevar, în aceste zone lipanul trăieste în numar predominant.

   Poate fi găsit în Europa în râurile de munte cristaline, reci, cu cursul rapid si cu debit relativ mare și constant. Și în România în trecut întâlneam destul de frecvent lipanul în apele de munte, acolo unde omul nu intervenea, astăzi abia dacă îl mai știm că există. Exploatarea nerațională din trecut a pădurilor și poluarea, a exercitat o influență nefastă și asupra populatiei de lipan ce trăia în zonele respective.

  Lipanul credem totuși că încă mai este prezent în râurile Moldova, Moldovita, Suceava, Bistrita si Dorna, precum si în unii afluenti ai acestora, în Râul Doamnei, Basca, Lotru, Jiu, Jiet, Cerna, Timis, Vișeu, Tisa, in Somesul Mare si Somesul Mic, Crisul Negru, Aries si in unii afluenti ai acestuia, in pârâurile Iara, Dragan si Iad, în râurile Sebes si Strei și în afluenți ai acestora, precum și în Râul Mare, în pâraul Vârghiș și în mai mică măsură în unii afluenți ai Oltului. Cel mai răspândit pare a fii pe cursul superior al Mureșului si afluenții săi din zona Toplita-Deda-Bistra.

Descriere:

Printre celelalte specii de salmonide ce trăiesc la noi, lipanul poate fi recunoscut în primul rând dupa forma elegantă a corpului mult alungit și ușor turtit lateral

– Capul se ascute spre bot linia sa dorsală desfașurându-se drept de la bot spre caudală

– Pe spate se distinge o înotatoare mare, asemănatoare cu pânză unei corabii, împodobită cu 3-5 rânduri de pete; cea de-a doua înotătoare din apropierea caudalei este o înotătoare adipoasă, caracteristică salmonidelor.

– Solzii relativ mari, sunt repartizati uniform pe toată suprafata corpului si adânc implantati.

– Ochii lipanului sunt relativ mari, gura spre deosebire de păstrav este mai mică, cu buza superioară putin mai mare decât cea de jos.

– Dinții mărunți sunt așezați în gură întocmai ca firele unei perii. Maxilarele cel inferior și cel superior sunt puțin rezistente, rupându-se usor dacă pescarul forțează cârligul pe care pestele l-a muscat.

   Lipanul este un peste cu un colorit frumos, care se schimba odata cu vârsta si variază in functie de caracteristicile mediului respectiv.

– Pe spate are o culoare gri-verzuie, uneori cu nuante brune; flancurile sunt argintii, batind in unele cazuri spre roz, iar abdomenul alb-argintiu, dungat uneori cu rosu.

– Capul si părtile laterale sunt împodobite cu pete, în unele cazuri dungi, repartizate neregulat, de culoare inchisă, aproape neagră.

– Înotatoarea dorsală este desfacută în formă de evantai si de culoare sidefie, este ornată cu 3-5 randuri de pete negre, verzui uneori chiar liliachii, înotatoarele perechi sunt gălbui, bătând uneori spre rosu.

  Exemplarele cel mai des întalnite în apele noastre au o lungime de 25-35 cm, atingând destul de rar 40-50 cm Greutatea medie a acestora este de 300-350 g, dar în apele cu adevarat prielnice pentru lipan unele exemplare ating chiar si 500-600 g. S-a pescuit și la noi un exemplar lung de 55 cm, în greutate de 1 kg, la muscă artificială.

   De mentionat este faptul că lipanul evită aproape întotdeauna apele stătătoare, motiv pentru care nu apare în lacurile montane, unde ruda sa păstrăvul, si mai ales pastravul de lac, se simte extrem de bine.

  Locurile de adăpost din râurile montane, precum si comportamentul lipanului se aseamană cu cele ale păstrăvului indigen. Și lipanul stă la pândă în apă, orientându-se împotriva curenților, așteptând ca apa să aducă hrana spre el. Rămâne așa, în aparență nemișcat, uneori chiar timp de o oră, atenția fiindu-i atat de concentrată asupra pradei, încât poate fi prins chiar cu mâna. Aceste locuri de pândă se găsesc, de obicei, în vecinatatea malului sau acolo unde apele mai iuți se înfruntă cu cele mai liniștite.  Adeseori se ascunde dupa cate un obstacol mai mare din apa bolovan, rădăcină sau creangă groasă, piloni etc.. asteptând să sară asupra prăzii. În timpul căutării hranei, este totuși mobil în limitele unei zone relativ restrânse a râului.

   Exemplarele mai mici si mai ales puietul se întretin de regulă în grup, în timp ce exemplarele mai mari, mai în vârsta duc o viață solitară. Atât lipanii tineri, cat și cei maturi, la ivirea unui pericol, se retrag fulgerator sub malurile spalate ale râului sau dispar fără urmă în vârtejurile din apropiere, lucru de care pescarii sportivi trebuie sa țină seama.

Hrana:

Modul în care se hrănește este asemănător păstrăvului indigen, însă din cauză că are gura mai mică, lipanul nu poate mânca peștișori.

   Hrana lui o constituie molustele, racii si insectele acvatice minuscule, precum si larvele acestora, dar prefera insectele care zboară deasupra apei după care se aruncă acrobatic și la mai mare înălțime decat păstrăvii.

  Dacă exista o cantitate suficientă de astfel de insecte zburătoare, lipanul renuntă la hrana pe care ar putea sa si-o procure sub nivelul râului. În lunile mai calde, când deasupra apei plutesc o multime de musculite, viespi si fluturi, lipanul se mentine in straturile superficiale ale râului, în timp ce în lunile mai reci, ploioase, se retrage spre adânc, unde apele sunt mai linistite si unde gaseste si hrana corespunzatoare. Uneori consumă însă icrele altor pesti, caracteristică pentru care unii specialisti îl considera pe nedrept, distructiv.

  Lipanul constituie pestele ideal pentru pescuitul sportiv cu musca artificială ușoară.

Reproducere:

Își depune icrele primăvara, în martie-aprilie. Femelele ating maturitatea sexuală, de obicei, la vârsta de 3 ani. În perioada de reproducere, lipanii migreaza în grupuri in susul râului, unde apele sunt mai liniștite, și acolo trec la alegerea perechilor.

  O femelă depune cate 6-7000 boabe de icre pe kilogram-corp.

Carnea lipanului este gustoasă și ca atare extrem de apreciată este albă, dezlipindu-se în bucăți compacte de pe oase; constituie un aliment bogat in substante nutritive, îndeosebi în lunile mai reci, când nu are nici un gust secundar neplăcut.

Perioada de reproducere a lipanului ține de la 1 martie la 31 mai

Pescuitul:

Lipanul este un peste ideal pentru pescuitul sportiv cu muscă artificială ușoară, prinderea sa solicitând multe cunoștințe și o mare îndemanare din partea pescarilor. Este un peste chiar mai precaut decat păstrăvul indigen, motiv pentru care pescarul sportiv trebuie să dispună si de multă experiență.

  După agățarea cârligului obosirea lipanului este mai dificilă decât cea a păstrăvului de aceeasi greutate corporala, întrucât el luptă dârz si opune o rezistentă sustinuta. Desi obosește mai repede decat pastravul indigen, lipanul nu poate fi scos la mal fără emoții, pentru că gura moale a pestelui se poate rupe, eliberând cârligul. Problema se rezolvă însa dacă tragem repede lipanul în minciog, înainte ca el sa-si dea seama de situatia in care se afla si să încerce să fugă.

  Odata ce s-a înțepat cârligul, lipanul se străduiește să ajungă cat mai rapid în zona unde curentul apei este cel mai puternic, oprindu-se câteodată neasteptat, făcând salturi si avântându-se apoi din nou, din răsputeri, spre valurile învolburate. Sarcina pescarului în acest caz, este aceea de a impiedica peștele să ajungă în zonele cu curenti puternici, dirijindu-l pe cat posibil spre locurile mai linistite. Dacă acest lucru nu este posibil, trebuie să încerce sa dirijeze lipanul spre minciog, în direcția cursului raului, spre a minimaliza riscul ruperii cârligului.

Alte momeli:

– naturale- râme de gunoi, burlau, cosas, larve de insecte dar și alte insecte;

 – artificiale- muște artificiale ca Red Spider, Red Spinner, Baxmann pentru toată perioada; Hare’s Ear, Black Quill si Blue Upright (vara); Red Ant, Grey Quill si Gnat (toamna).

*Dimensiunea legala pentru reținere a lipanului este de 25cm!

*La data la care se publică această descriere pescuitul lipanului este INTERZIS tot anul!

Fire intinse tuturor și urmăriți-ne în continuare!