Lipanul (Thymallus thymallus)
Lipanul (Thymallus thymallus) este un pește dulcicol, asemănător păstrăvului din familia salmonide, care trăiește în zona inferioară a râurilor repezi de munte, cu apă limpede, rece și cu fundul pietros din Europa.
În România lipanul credem totuși că încă mai este prezent în râurile Moldova, Moldovita, Suceava, Bistrita si Dorna, precum si în unii afluenti ai acestora, în Râul Doamnei, Basca, Lotru, Jiu, Jiet, Cerna, Timis, Vișeu, Tisa, in Somesul Mare si Somesul Mic, Crisul Negru, Aries si in unii afluenti ai acestuia, in pârâurile Iara, Dragan si Iad, în râurile Sebes si Strei și în afluenți ai acestora, precum și în Râul Mare, în pâraul Vârghiș și în mai mică măsură în unii afluenți ai Oltului. Cel mai răspândit pare a fii pe cursul superior al Mureșului si afluenții săi din zona Toplita-Deda-Bistra.
Descriere:
Are corpul alungit, ușor comprimat lateral și acoperit cu solzi relativ mari. Capul este mic, cu botul ascuțit, cu gura mică, transversală, semiinferioară, prevăzută cu dinți mici ascuțiți, dispuși pe un singur rând. Ochiul este mare, acoperit în partea sa anterioară de o pleoapă transparentă, semilunară.
Înotătoarea dorsală cu baza lungă este înaltă, iar înotătoarele ventrale și anală au marginea rotunjită. Au o înotătoare adipoasă. Înotătoarea caudală puternic excavată, cu lobii aproape egali. Coloritul corpului este verzui-cenușiu pe spate, flancurile gălbui-roziu sau vânăt-argintiu, iar abdomenul alb argintiu, uneori bătând în roșu. Deasupra liniei laterale are puncte negre, mici, rotunde; pe flancuri, sunt dungulițe cafenii, longitudinale. Înotătoarele perechi sunt gălbui sau roșcate, cele neperechi violete. Înotătoarea dorsală închisă la coloare, bătând în albastru și roșu.
Exemplarele cel mai des întalnite în apele noastre au o lungime de 25-35 cm, atingând destul de rar 40-50 cm Greutatea medie a acestora este de 300-350 g, dar în apele cu adevarat prielnice pentru lipan unele exemplare ating chiar si 500-600 g.
Habitat și mod de viață:
Lipanul evită aproape întotdeauna apele stătătoare, motiv pentru care nu apare în lacurile montane, unde ruda sa păstrăvul, si mai ales pastravul de lac, se simte extrem de bine. Locurile de adăpost din râurile montane, precum si comportamentul lipanului se aseamană cu cele ale păstrăvului indigen.
Lipanul stă la pândă în apă, orientându-se împotriva curenților, așteptând ca apa să aducă hrana spre el, rămâne așa, în aparență nemișcat, uneori chiar timp de o oră, atenția fiindu-i atat de concentrată asupra pradei, încât poate fi prins chiar cu mâna. Aceste locuri de pândă se găsesc, de obicei, în vecinatatea malului sau acolo unde apele mai iuți se înfruntă cu cele mai liniștite. Adeseori se ascunde dupa cate un obstacol mai mare din apa bolovan, rădăcină sau creangă groasă, piloni etc.. asteptând să sară asupra prăzii. În timpul căutării hranei, este totuși mobil în limitele unei zone relativ restrânse a râului.
Exemplarele mai mici si mai ales puietul se întretin de regulă în grup, în timp ce exemplarele mai mari, mai în vârsta duc o viață solitară. Atât lipanii tineri, cat și cei maturi, la ivirea unui pericol, se retrag fulgerator sub malurile spalate ale râului sau dispar fără urmă în vârtejurile din apropiere, lucru de care pescarii sportivi trebuie sa țină seama.
Hrana:
Modul în care se hrănește este asemănător păstrăvului indigen, însă din cauză că are gura mai mică, lipanul nu poate mânca peștișori.
Hrana lui o constituie moluștele, racii si insectele acvatice minuscule, precum si larvele acestora, dar prefera insectele care zboară deasupra apei după care se aruncă acrobatic și la mai mare înălțime decat păstrăvii.
Dacă exista o cantitate suficientă de astfel de insecte zburătoare, lipanul renuntă la hrana pe care ar putea sa si-o procure sub nivelul râului. În lunile mai calde, când deasupra apei plutesc o multime de musculite, viespi si fluturi, lipanul se mentine in straturile superficiale ale râului, în timp ce în lunile mai reci, ploioase, se retrage spre adânc, unde apele sunt mai linistite si unde gaseste si hrana corespunzatoare.
Reproducere:
Femela ajunge la maturitatea sexuală la vârsta de 3 ani, iar masculii la 2 ani. Femela depune în martie-mai 6000-7000 de icre de fiecare kg, în niște gropițe făcute de ea; icrele au 4 mm diametru și sunt bentonice, dar nelipicioase.
Își depune icrele primăvara, în martie-aprilie. În perioada de reproducere, lipanii migreaza în grupuri in susul râului, unde apele sunt mai liniștite, și acolo trec la alegerea perechilor.
O femelă depune cate 6-7000 boabe de icre pe kilogram-corp.
Pescuitul:
Lipanul este un peste ideal pentru pescuitul sportiv cu muscă artificială ușoară, prinderea sa solicitând multe cunoștințe și o mare îndemanare din partea pescarilor. Este un peste chiar mai precaut decat păstrăvul indigen, motiv pentru care pescarul sportiv trebuie să dispună si de multă experiență.
După agățarea cârligului obosirea lipanului este mai dificilă decât cea a păstrăvului de aceeasi greutate corporala, întrucât el luptă dârz si opune o rezistentă sustinuta. Desi obosește mai repede decat pastravul indigen, lipanul nu poate fi scos la mal fără emoții, pentru că gura moale a pestelui se poate rupe, eliberând cârligul. Problema se rezolvă însa dacă tragem repede lipanul în minciog, înainte ca el sa-si dea seama de situatia in care se afla si să încerce să fugă.
Odata ce s-a înțepat cârligul, lipanul se străduiește să ajungă cat mai rapid în zona unde curentul apei este cel mai puternic, oprindu-se câteodată neasteptat, făcând salturi si avântându-se apoi din nou, din răsputeri, spre valurile învolburate.
Sarcina pescarului în acest caz, este aceea de a impiedica peștele să ajungă în zonele cu curenti puternici, dirijindu-l pe cat posibil spre locurile mai linistite. Dacă acest lucru nu este posibil, trebuie să încerce sa dirijeze lipanul spre minciog, în direcția cursului raului, spre a minimaliza riscul ruperii cârligului.
Alte momeli sunt cele:
- naturale, râme de gunoi, burlau, cosas, larve de insecte dar și alte insecte;
- artificiale, muște artificiale ca Red Spider, Red Spinner, Baxmann pentru toată perioada; Hare’s Ear, Black Quill si Blue Upright (vara); Red Ant, Grey Quill si Gnat (toamna).
La data la care se publică această descriere pescuitul lipanului este INTERZIS tot anul!
Importanța economică:
Lipanul are o carne albă, foarte gustoasă, care are, atunci când este proaspătă, un miros de cimbru. Se strică foarte repede și de aceea trebuie sărat în cel mult 1-2 ore după ce a fost pescuit.
Surse autori:
Petru Bănărescu. Fauna Republicii Populare Române. Vol. XIII : Pisces – Osteichtyes (Pești ganoizi și osoși). București. Editura Academiei Republicii Populare România, 1964.
George D. Vasiliu. Peștii apelor noastre. București : Edit. Științifică, 1959.
Gr . Antipa. Fauna ichtiologică a României. București, 1909.
S. Cărăușu. Tratat de ihtiologie. București, 1952.
L. Lustun, I. Rădulescu, V. Voican. Dicționar piscicol. Editura Ceres. București 1978.
Th. Bușniță, I. Alexandrescu. Atlasul peștilor din apele R.S. România. București, 1971
Fire întinse tuturor și urmăriți-ne în continuare!