Hamsia (Engraulis encrasicolus)

Aparține familiei Engrulidae, Genul Engraulis, Specia Engraulis encrasicolus.
– Hamsia este un peşte comun din Marea Neagră, care trăieşte în cârduri mari, apropiindu-se de ţărm începând din aprilie şi până în septembrie. Frecvențele cele mai consistente sunt întâlnite în partea de sud a litoralului nostru.
– Bancurile cu exemplare adulte pornesc toamna, la răcirea apei spre larg, se dispersează în apă şi coboară în adâncuri la 50-70m unde petrec iarna.
Descriere:
– Hamsia re o lungime de 10-15cm, excepțional ajungând la 20cm.
– Greutatea obişnuită 15gr.
– Corpul este mult alungit, cu solzi ce se desprind uşor.
– Falca superioară este mai lungă decât cea inferioară; fălcile posedă dinți mulți și mărunți
– Gura este mare şi despicată mult.
– Ochii sunt mari în comparație cu corpul.
– Culoarea este albăstrui-argintie pe spate şi argintie pe abdomen.
Reproducerea:
– Se reproduce din iunie şi până în septembrie, doar începând de la miezul nopții până în zori, atât în larg cât şi în apropiere de țărmuri.
– Indivizii devin maturi la vârsta de un an şi se reproduc de 2 sau 3 ori în viață. Icrele sunt pelagice, iar durata eclozării este de 20-30ore.
– Puietul de hamsie iernează de multe ori lângă țară, unde găsesc mai ușor hrană și unde se pot ascunde de răpitori.
Pescuitul:
– Hamsia este pescuită cel mai adesea cu năvoade sau traul intermediar. Aceste metode de captură pot cauza în general pagube semnificative speciilor vulnerabile, iar în majoritatea zonelor acestor specii datele sunt insuficiente cu privire la eventuala captură accidentală de specii în pericol de dispariție, amenințate sau protejate.
– Implementarea unei interdicții de a arunca capturile accidentale pentru speciile pelagice mici în apele europene ar diminua cantitățile aruncate peste bord în regiunile europene de pescuit. În această regiune, cantitatea de juvenili reținuți și de alte specii accidentale este presupusă a fi mică.
– În prezent informațiile sunt insuficiente cu privire la impactul asupra ecosistemului. Cu toate acestea, schimbările negative aduse ecosistemului de către pescuitul de hamsie par improbabile dar nu pot fi excluse. Utilizarea adecvată a echipamentului de pescuit ar trebui să fie suficientă pentru a nu cauza un impact asupra habitatelor bentice.
Atât despre hamsie.
Fire întinse tuturor și urmăriți-ne în continuare!