Doar un ceas și jumatate desparte aglomerația Bucureștiului de unul dintre cele mai sălbatice, frumoase și imprevizibile râuri ale României, Dunărea.

Giurgiu (km 493) si Oltenita (km 430) sunt două dintre cele mai apropiate orașe situate pe malul Dunării și accesibile pescarilor bucureșteni pasionați de natură, capturi diversificate și peisaje complet diferite de cele ale bălților cu plată.

Motivele pentru care în decursul ultimilor ani la finele săptămânii am hotarat sa îmi petrec cele mai frumoase partide pe malul bătrânului fluviu, sunt pe cât de multe, pe atât de simplu de enumerat, poate și datorită faptului ca aceleasi motive mă fac sa mă reîntorc de fiecare dată.

Drumuri, copaci, miros de iarba, frunze și lemn putred, apă cat vezi cu ochii, barje încărcate, vapoare, valuri, anafoare, cel mai frumos răsărit de soare, sunete de clopoței care te fac să tresari noaptea și să te ridici de pe scaun, prieteni și povești pescărești, ciorba de pește clocotind în ceaun, sunetul cloncului, focul care te adună lângă el dimineața, păsări acvatice și păsări cu triluri melodioase, atacuri de somni și avați, trăsături de “cârjanca” timide, lansete facute covrig sub greutatea plumbilor sau a peștilor, pescari bătrâni cu palmele roase de vâsle, vintire si “sforase”, nori care te grabesc sub foaia de cort întinsă rapid, picături de apă care te stropesc pe fata în goana motorului de 15 cai…si astea ar fi doar o parte din amintirile pe care mi le trezeste Dunărea. Restul sunt mai greu de descris în cuvinte…

Începutul.

Pescuiesc de la  o vârstă fragedă și îmi aduc aminte ca în urmă cu foarte mulți ani eram atât de fericit că pot petrece cateva ore pe malul apei, încât de cele mai multe ori locația și speciile de pești cu care mă întâlneam, nu erau atat de importante…Orice ieșire era pregătită minuțios cu câteva zile inainte, iar aranjatul și echipatul celor câteva lansete aflate în dotare, reprezentau fără doar și poate jumatate din emoțiile fiecărei partide. Cealaltă jumatate era rezervată capturilor modeste și trăsăturilor pe care nu le pot uita nici astăzi.

Anii au trecut, sculele si accesoriile de pescuit s-au înmulțit simtitor iar eu am capatat o slăbiciune pentru locuri salbatice de pescuit în detrimentul oricarei balti cu plată, oricât de amenajata si “primitoare” parea. Primele mrene prinse pe malul Argeșului la cașcaval sau buchet de rame au influențat categoric preferintele pentru pescuitul pe rău. Au urmat pe rând, Sabarul, Neajlovul, Oltul, canalul Alionte și multe râuri salbatice ascunse prin păduri si rebotezate ciudat de localnicii celor mai apropiate sate.

Dunărea Capricioasă.

Primul lucru pe care îl vei învăța ajuns pe malul Dunării, va fi…sa pescuiesti. Asta pentru ca oricâtă experiență ai avea, oricât peste ai fi prins pe alte lacuri, râuri sau bălți, oricât  echipament ai fi adunat de-a lungul anilor si indiferent care ar fi numarul fotografiilor cu trofee expuse pe perete, sau al căpățânilor de stiuca uscate și prăfuite din boxa de la subsolul blocului, fiecare captura pe care vei avea rabdarea sa înveți să o prinzi, v-a influența decisiv urmatoarele iesiri programate pe Dunăre.

Am ramas uimit aproape la fiecare partidă, constatând ca foarte mulți pescari cu care ma întâlnesc pe malul apei, invocă braconajul excesiv și capriciile Dunării pentru lipsa peștelui din juvelnice, dar niciodata nu iau în calcul utilizarea unor echipamente total neadecvate, a unor locuri de pescuit greșit alese, interesul aproape inexistent pentru informatii și în ultimul rând, refuzul categoric al “sfaturilor” primite de la pescari “mai tineri”.  Prea puțini sunt aceia, și în aceasta categorie intră mai degrabă localnicii orașelor dunărene, dispuși să renunțe la “sculele” demodate, firele exagerat de groase și momelile “traditionale” inutile in foarte multe situatii, în favoarea echipamentelor si accesoriilor de generatie nouă – capabile sa ofere rezultate cu mult superioare.

Primul Contact.

Pescuiesc atât de pe mal, pe timpul noptii, cât și din barca, atâta timp cat lumina naturală este suficientă pentru a nu-mi pune viața în pericol în deplasarile pe Dunăre. Mi-ar fi destul de greu sa descriu stilul de pescuit preferat. Pescuiesc la spinning, la musca, la staționar sau la clonc cu aceeasi placere, majoritatea partidelor fiind dedicate însă peștilor răpitori.

Pescuiți cu momeli artificiale, pe Dunăre speciile de pești rapitori, desi aidoma la înfățișare cu cei din lacuri si balti, au nevoie de echipament adecvat. Oscilantele si rotativele usoare pentru avat, voblerele de suprafata sau sinking, jigurile de la 28 la 90 grame si “gumele” de 10 – 20 cm cu care caut salaii si somnii intre pietre sau in curenti puternici pe adancimi de 10 – 14 metrii – au nevoie de lansete, mulinete și fire pe măsură. Asta nu face pescuitul pe Dunăre mai greu, ci mai complex, iar satisfactia cu atat mai mare atunci când veti reuși sa smulgeti prădători cu solzi sau mustăți din apele ei. Amintiri ce va vor “chinui” toată viața sunt strans legate de viitoarele partide de spinning pe Dunăre…

Atacurile a  sute de avați “treziti” la prima “geana de lumina”, făcând apa să fiarbă si smulgând lansete din maini încleștate, pentru ca 10 minute mai târziu să lase Dunărea mai dreapta ca o coala de hârtie.

“Ciocanele” șalăilor cu ochi de “vampir” și mușchi “lucrati” în curenți puternici vor fi laitmotiv-ul poveștilor pescaresti ce vor captiva “asistenta” adunata in jurul focului de seara.

Ultima experienta, si probabil singura capabila sa teasa in jurul ei adevarate legende cu “monstrii”,  va fi capatata în urma întâlnirii, de cele mai multe ori accidentale cu un mustăcios octogenar. Zgomotul firului textil devenit brusc, mult prea subtire si exagerat de scurt, cârâitul franei stranse la maxim, lanseta trosnind din matisaje si mufe, adrenalina care-ti umple corpul in secunde, muschii incordati ce stau sa plezneasca si speranta “desarta” ca vei reusi sa-l scoti…Ancorele îndreptate, capătul firului ros pe sute de lame minuscule si tremurul nestapanit pret de minute bune, sunt singurele dovezi rămase de la unul dintre cei mai vechi stăpâni ai Dunării – Somnul. Poate a fost cel mai mare cu care te-ai întâlnit vreodată, iar dacă nu a fost, imaginatia îi va modifica dimensiunile dupa fiecare ieșire în care tânjești să mai treci prin aceeasi experiență…Cu riscul de a-l scapa din nou va fi și acesta unul dintre motivele pentru care te vei întoarce…

În fond, lucrurile sunt simple. Dunărea îți va oferi de fiecare dată cele mai frumoase amintiri si cei mai mari pesti, cerând în schimb un singur lucru – RESPECT !Readusă la viată de noi.

*O poveste scrisă de Dan Ingineru și readusă la viață de noi.

Fire întinse tuturor și urmăriți-ne în continuare!
Va urma…