Dacă am fi cum am fost astăzi și în general, în societatea mare, am fi departe…

Bun venit la prezentarea a ceea ce a fost ieri Cupa micilor pescari Ediția a4-a 2019, o campanie menită să strângă cât mai mulți tineri pescari lângă noi⬇
A.P.A.- ASOCIAȚIA PESCARI AMĂRĂȘTENI , unde împreună cu dvs ca părinți și dascăli totodată, să-i ghidăm pe cei mici spre natură, spre acest hobby minunat al nostru, pescuitul.
? Peste 50 copii, 50 părinți și încă 20-30 de invitați, de oaspeți, au fost martori la asta!
? Dacă jumătate, ori un sfert măcar din acești copii, au fost atrași de acest fenomen pescuitul, atunci scopul nostru este atins și vom ști că munca noastră nu a fost în zadar.

Emoțiile și grijile pentru noi organizatorii, au început de când am plecat din casă. Să nu uităm ceva, să avem timp să le aranjăm pe toate, să iasă totul bine. Divinitatea a făcut însă ca totul, dar absolut totul să iasă bine.

Cine spune că în Delta Dunării sunt țânțarii cei mai mulți, mai înfometați, înseamnă că nu a fost pe Săbiesti ? deci vă spun că e jale!
Nu am avut de altceva de făcut decât să ne parfumăm bine cu Autan și să continuăm.
Ne-am încadrat foarte bine ca și timp, astfel încât să fim gata în jurul orei 24. Am tras apoi un pui de somn binemeritat până la ora 6.

De pe la 7 dimineața au început să sosească și o parte din participanți, văzândui, simțeam nerăbdarea lor, euforia momentului.
Ușor ușor ne-am apropiat de ora de întâlnire, am făcut prezența, s-au extras standurile și la ora 9 a sunat trompeta, urmau cele două ore de pescuit. Înainte de a pleca copiii pe standuri copiii au îmbrăcat tricourile oferite cadou de Dl Dragoș, alias Articole Pescuit Racari și lucrate de Dl Marius Manafu, aproape că-i confundam acum?erau ca niște frați, mulți frați ?

Este pentru prima oară în viață când am văzut 50 de standuri de pescuit, la noi au fost ocupate de copii, copii frumoși ce pescuiau!
Ca organizator al celor 4 ediții de-acum, ca părinte… să vezi de-a lungul pistei de concurs (cca 250m) atâția copii, este un sentiment atât de înălțător încât uiți pur și simplu de faptul că nu a fost ușor de realizat așa ceva… Este un sentiment care te face să fi mulțumit, te face încrezător, dar…te face să-ți dorești în continuare să se repete.

Trece o oră și mă uit în stânga mea la ceilalți concurenți și pe unii din ei deja îi văd plictisiți, de pescuit bineînțeles! Erau însă atenți la jocurile pe telefon și la muzica de pe YouTube
Aici trebuie să vă spun că am rămas cu un gust amar tare și nu copiii sunt de vină aici!!!

Pe alții în schimb i-am văzut că-și doresc, ridicau undițele, le verificau, ba am văzut o fetiță care aproape că-i smulsese undița din mână însoțitorului, vroia pesemne să pescuiască absolut singură fără nici un pic de ajutor, îmi pare rău că nu am reținut standul respectiv, dar dacă va citi aceste rânduri îi spun BRAVO din toată inima și succes în ale pescuitului!

A venit în sfârșit și pauza mult așteptată, și fiul meu se uita la ceas și mă tot întreba cât mai durează, eu răspunzându-i mereu “4,5minute”
“mai prinzi unui și gata”? aproape că a fugit spre corturi să își întâlnească noii amici și să fuste din checurile gătite de doamna Adomnica

A venit iar rândul lui Streche Daniel băiatul responsabil cu microfonul, să-i invite pe cei mici să urmărească live cum se face și cum se reglează o montură de pescuit la undiță, cu o parte din cadourile oferite celor mici de Magazinul Total Fishing
Pauza fiind întotdeauna mică, indiferent despre care context este vorba, se termină și aceasta și goarna sună din nou. A început a doua manșă. Pe unii pauza i-a stimulat și i-a înverșunat mai tare să-și atingă scopul, alții în schimb au continuat cu gadgeturile, erau mai interesante decât să te uiți la o plută ?
Asta s-a văzut și la premiere, când cei ce și-au dorit mai mult au fost pe podium!

  • Cinste lor și celor ce le-au fost alaturi!

După atâta muncă cu undițele, după ce soarele și-a lăsat amprenta pe pielea noastră, unde te puteai adăposti mai bine decât la umbră sub corturile întinse de seara trecută de Adrian Ionescu, Ionuț Bogdan Gheorghe, Nicolae Stelian Pârvan și subsemnatul??
Copiilor li se făcuseră fomică la burtică, așa că
nea Cici cu Romică dar și cu sprijinul doamnelor Vrăjmasu Nela, doamnei Calian Lili și Calian Ștefania și ce n-au putut sta să nu ajute, s-au ocupat de micuți care au mâncat cu poftă din cartofii prăjiți cu piept de pui și salată, tăiată la întrecere de Romică și Dragoș, oferite de Tratoria Buongiorno-Lido.

Pe fundalul sonor rula Queen, cântecul campionilor. Era o atmosferă ce nu o poți descrie în cuvinte. La ideea lui Streche părinții se încolonaseră pe două rânduri, ca copiii să pornească dintr-un capăt și să bată palma cu toții pe acel tunel, era tunelul campionilor, cred că toți copiii și nu numai au fost încântați.

Pe podium așa cum am anunțat și așa cum facem de fiecare dată, au fost două categorii, juniori 1, 5-9 ani și juniori 2, 10-14 ani.

Clasamentul a arătat astfel:⬇
Locul 1 juniori 1 – Petrescu Ioana
Locul 2 juniori 1 – Bratu Andrei
Locul 3 juniori 1 – Ștefan Andrei

Locul 1 juniori 2 – Mihai Alexandru
Locul 2 juniori 2 – Cojocaru Andrei
Locul 3 juniori 2- Andriescu Dragos Ștefan

Îi felicit pentru reușita lor și succes pe viitor!

Acum este randul seniorilor să stea la umbră și să poftească la masă, nea Cici a pregătit vestita fasole cu ciolan afumat, asortată cu acrituri și voie bună, din nou aici țin să mulțumesc doamnelor ce au ajutat la servire, D-na Neli, Lili, Ștefania și nu în ultimul rând lui Romică, bucătarul nostru! In timp ce scriu, jur că am luat o pauză și am deschis frigiderul?de ce credeți??… Da oameni buni, treaba asta cu masa pusă este la noi ca într-o familie, îmi vin invitați, îi pun la masă, că tot românul de ispravă și nădejde!

Mai sunt multe de spus, de povestit, dar imaginile și clipurile ce vor urma spun totul!
Vă las în compania acestora, nu înainte de a aduce aminte și a mulțumi pe cei ce cu ajutorul lor am putut înfăptui ceea ce am reușit!

Ei sunt:
Primăria Răcari, Dl Caraveteanu Marius!
Administrației lacului Săbiești SC Piscicultorul SA, Doamnei Larisa Elena!
Magazinul TotalFishing – Articole pescuit
Pescuit în RO Dl. Dragoș
Magazinului Nadă “La Măndel” Dl. Măndel
Magazinul Fabrica de Nada Dl. Vișan
BlackFish Mania Dl. Tunsoiu + Dl. Mihai
MG Special Carp Mircea Gheran+Florin Pârvu
GipoPescar – Articole Pescuit Dl Mircea Marius
City Grill – Tratoria Buongiorno-Lido
Marius Manafu

⚠Datorită lor și cu sprijinul lor, indiferent de brandul și denumirea acestora, am reușit ieri cred, fără să exagerez, cel mai frumos concurs de pescuit pentru copii ce l-am văzut și la care am avut oportunitatea să particip!
? Vă mulțumesc mult oameni buni pentru ajutor și cu îngăduința dvs poate ne vom colabora și la următoarele evenimente ❗

? În încheiere vreau să mulțumesc și colegilor mei care și-au adus aportul la acest eveniment:

  • Gheorghe Ionut Bogdan
  • Adrian Ionescu
  • Nicolae Stelian Parvan
  • Cicerone Pescarul Hoinar + soției Nela + băiatului cu tractorul pentru mese, pentru tot;
  • Viorel Balusescu
  • Streche Daniel
  • Vilau Gheorghe
  • Teaca Marian
  • Adrian Stefan Preda – P.A.S.
  • Calian Larry + soției Lili
  • Avramescu Ionut
  • Bogdan Constantin pentru viermuși
  • Marian Daniel Minca
  • Ceilalți colegi care ne-au sprijinit din umbră cei ce n-au putut ajunge le mulțumesc și lor, iar dacă am uitat pe cineva să-mi fie cu iertare ? și ție frate Marius Bălăită care ne veghezi din ceruri și ție îți mulțumesc!

Partea a doua, partea în care vă veți vedea fiecare părinte copiii, așa cum arată ei în toată splendoarea lor, pescuind sau pozând frumos.
Ne luăm rămas bun de la dvs și de la acest super eveniment, noi l-am numi chiar un serial, un serial din romanul vieții noastre în care noi înșine jucăm și fiecare avem rolurile noastre acolo. Ne-ar face mare plăcere și am fi foarte bucuroși să ne mai vedem pe parcursul anului, să facem de exemplu și alte activități ce le va prinde bine celor mici și mai ales că acum unii dintre ei se cunosc deja și sigur vor vrea să se reîntîlnească.
Fire întinse tuturor prieteni și urmăriți-ne în continuare, numai bine să vă fie!