Chefal este o denumire/expresie folosită în mod general pentru o specie ce conține mai multe subspecii!

Această specie apariție familiei Mugilidae și trăiește și la noi în Marea Neagră, unde o regăsim într-un număr de cinci subspecii, din care fac parte:
Labanul (Mugil cephalus);
Singhilul (Chelon auratus);
Ostreinosul (Chelon saliens); Platarinul (Chelon ramada);
Chefal cu ochi roșii (Planiliza haematocheilus.

Așadar Chefalul este un pește marin ce este răspândit pe tot globul, în jurul țărmurilor din zona temperat – continentală și temperat – oceanică, unde formează adevarate colonii într-o continuă căutare a hranei.
Chefalii sunt pești marini, migratori, cunoscuți ca pești de apă caldă, ce-și petrec o parte din an în lagunele și lacurile litorale cu ape salmastre, unde intră pentru hrana de zi cu zi.

Să vorbim puțin despre fiecare.

1- Labanul (Mugil cephalus)
Este o specie care trăiește peste tot în Marea Neagră. La țărmul României, labanii apar în aprilie-mai, când apa începe să se încălzească.
Pătrund apoi în aproape toate lacurile litorale (Razelm-Sinoe, Zmeica, Tabacarie, Tatlageac, Mangalia), unde se hrănesc și se îngrașă.
Inițial apar exemplarele mai tinere, urmate apoi de cele mai bătrâne.
În lacuri stau la adâncime mică, unde apa se încălzește mai repede, sunt foarte sperioși și la cel mai mic zgomot se împrăștie foarte repede.
Intrarea lor în lacuri continuă până în perioada august-septembrie, în cele din urmă sosind și puietul cel mai tânăr.
Își petrece iarna în mare, în mai multe locuri și în număr mare de indivizi.
Labanii care trăiesc în de-a lungul litoralului românesc iernează parțial în zona coastelor sudice ale Bulgariei și Peninsulei Crimeea.

Descriere:
Dintre chefali, labanul crește cel mai mare ca talie. În mod obișnuit măsoară 25-30cm și cântărește 1,5-2 kg. În Marea Neagră exceptional atinge lungimea de 50cm și greutatea de 2, maxim 3kg.
Are corpul alungit, gros, capul mare, comprimat dorso – ventral.
Ochii sunt prevăzuți cu pleoape adipoase bine dezvoltate, translucide care acoperă globul ocular aproape în întregime.
Gura labanului este mică, terminală și cu buza superioară puțin îngroșată.
Corpul este acoperit cu solzi mari.
La baza înotatoarelor pectorale se afla câte un solz mare și dur.
Spinarea labanului este cenușiu-brun-albăstrui cu reflexe aurii, iar pe laturi se vad 10-12 dungi longitudinale dintre care 7-8 se întind până în regiunea dorsală.
Abdomenul este argintiu. De multe ori la baza pectoralei se vede o pată neagră. Dorsalele și caudala sunt cenusiu-verzui, ventralele albe, iar pectoralele și anala, cenușiu-deschis.

Reproducerea:
Labanul se împerechează în mare, în zone diferite, în larg sau la țărm, în perioada iunie-septembrie.
Masculii ating maturitatea la varsta de 5-6 ani, iar femelele la 6-7 ani.
În perioada reproducerii labanul înoată în bancuri mici, din care fac parte femela și 3-4 masculi.
Femela depune în medie 2-5 mil boabe de icre pelagice cu diametrul 0,7- 0,8 mm, care conțin o picătură de grăsime ce le mărește greutatea și flotabilitatea. Picatura de grasime persistă și la larvele eclozate până la vârsta de 5-6 zile.

Hrana:
În lacurile litorale, labanul se hrănește cu detritus vegetal, alge, crustacee bentonice și infuzorii, în mare parte hrana lui este constituită în special din diatomee.

Carnea labanului este grasă, gustoasă și foarte căutată. Toamna târziu, în noiembrie, când apa lacurilor se răcește, labanii pleacă în număr mare spre ieșirile la mare, prilej cu care se pescuiesc în cantități mari.

2- Singhilul (Chelon auratus)
Aceasta specie de chefal duce în general o viață asemanatoare cu cea a labanului și este mult mai des întâlnit la țărmurile și în lacurile litorale românești, în special în Razelm și Sinoe. Aici apare de obicei din aprilie-mai și rămâne până în septembrie-octombrie, când se retrage imediat ce apa se răcește.
Iarna acest pește trăiește în Marea Neagră în zona coastelor sudice.

Descriere:
Lungimea obișnuită a singhilului este de 20-25cm, cu o greutate în general de 200-300 gr.
Atinge o lungime maximă de 40-45cm, cu o greutate de 600-800gr.
Capul este mai puțin turtit decât al labanului iar pleoapa adipoasă este abia vizibilă. Nările sunt departate de ochi, dar apropiate între ele.
Vârful botului este lipsit de solzi. Solzii dorsali de la ceafă până la inserția primei înotătoare dorsale sunt prevăzuți cu câte un singur striu.
Spatele singhilului este de regulă cenușiu-verzui, întunecat, cu laturile cenușii ce au 6-7 dungi închise la culoare, abdomenul este argintiu-albicios.
Pe opercule are câte o pată aurie foarte evidentă, circulară.
Pectoralele, caudala și dorsalele sunt cenusii, cu vârful negricios.
Înotătoarea anală și cele ventrale sunt albe.

Reproducerea:
Maturitatea sexuală apare la masculi de regulă la 3-4 ani, iar la femele la 4-5 ani.
În lunile august-septembrie, cuplurile se strâng pe locurile de bătaie, depun icrele pe care apoi le fecundează.
Ponta este depusă pe fundurile nisipoase cu pajiști întinse de plante marine.
Dezvoltarea embrionilor durează cam 4-5 zile.
Puii în medie de 10cm se numesc popular ilarii.

Hrana:
Se hrănește în mare cu diatomee și amfipode marine, iar în lacurile litorale cu detritus vegetal, alge, crustacee bentonice și chiar planctonice.

Dintre toate speciile de chefal, este cel mai frecvent pescuit. Are o carne grasă și gustoasă. Se poate consuma proaspat, afumat și sărat.

3- Ostreinosul (Chelon saliens)
Are în mod general o biologie și un fel de viață asemănător celorlalte specii de chefal.
Primavara întreprinde migrații din mare spre lacurile litorale, iar toamna invers spre mare, când apa începe să se răcească.
Intră din Marea Neagră prin strâmtoarea Kerci la coastele Crimeei și este prezent și pe coastele Anatoliei.

Descriere:
Lungimea frecventă a ostreinosului este de 25 cm cu o greutate de 200-300gr. Mai rar atinge lungimea de 40cm și greutatea de 500gr.
Forma corpului seamănă cu a celorlalte specii din aceasta familie, însă ostreinosul este mai înalt și puțin mai îngust decât ceilalți frați chefali, cu o gură ceva mai mică.
Solzii de pe partea dorsală a corpului sunt prevazuti cu 2-3 striuri curbe, care sunt îndreptați spre partea anterioară. Restul corpului este acoperit cu solzi mari (lipsiti de striuri), ce se întind și pe cap până la nivelul ochiului peștelui
Spatele peștelui este cenușiu-verzui, laturile cenușii cu 7-8 dungi longitudinale brun închise cu reflexe aurii si azurii, abdomenul este alb-argintiu.
Pe opercule are câte o pată mare aurie strălucitoare, cu formă neregulată.
Înotătoarele dorsale sunt cenușii, anala, caudala și pectoralele gălbui, iar ventralele albicioase.

Reproducere:
Aceasta are loc în lunile iulie-august, iar icrele sunt pelagice.

4- Platarinul (Chelon ramada)
Acesta este un chefal mai rar întâlnit în Marea Neagră, este răspândit mai mult în Mediterană și oceanul Atlantic.
Biologia platarinului este mai puțin studiată la noi, dar în linii mari, este identică cu a celorlalte specii din familie.

Descriere:
În apele noastre s-au pescuit exemplare până la 40cm lungime.
Se recunoaște după apendicele solzos aflat la baza înotătoarei pectorale.
Corpul peștelui este acoperit cu solzi mari.
Solzii dorsali sunt prevăzuți cu câte un singur striu.
Culoarea spatelui este verde-cafenie, laturile cenușii, cu cate 6-7 benzi longitudinale cenusii-cafenii cu nuante albastrui.
Abdomenul este argintiu. Pe opercule are o pată aurie difuză. Dorsala și codala cenușii.

Platarinul se reproduce în luna ianuarie, în Marea Mediterană.

5- Chefalul cu ochii roșii (Planiliza haematocheilus)

Răspândire:
Se găsește în Pacificul de nord-vest (Hokkaido spre sud, până la Kyushu Japonia); Râul Amur (spre sud până la Xiamen prin Peninsula Coreeană). A fost introdus introdus în Marea Egee, Marea Neagră și Mediterană.

Descriere:
Lungimea maximă este de 80cm, cea comună însă este de 50cm. Greutatea maximă este cuprinsă între 4, cel mult 5kg, iar cea medie între 400gr – 1.2kg.
Lungimea în Marea Neagră este de obicei de 20-30 cm, dar poate ajunge la 45cm, cu o greutate de caa 300-500gr.
Adulții trăiesc de obicei în apele de coastă puțin adânci, precum și în regiunile de apă dulce ale râurilor. Sunt foarte frecvenți întâlniți în râurile care se deversează în Golful Petru cel Mare, unde intră în apa dulce.

Cum pescuim la chefal.
Pescuitul chefalului se poate practica atât la plută, cât și la fund cu plumb greu, ambele metode dau rezultate bune. Întrucât acest pește este unul foarte răspândit în toată zona temperat-continentală dar și în cea temperat-oceanică, există o mare varietate de subspecii și un numar foarte mare de chefali, astfel încât pescarii au de unde sa aleagă.

Pescuitul la pluta:
Acesta se poate face în zona cheiurilor de la porturi ori pe la diguri. De regulă vă trebuie o undiță lungă de la 4m până la 5-6 metri.
Firul poate fi 0,25, iar cârligele nu pot fi mai mici de nr.6, pentru a avea succes la acest tip de pescuit al chefalului.

Minciogul folosit trebuie să aibă o coada lungă, ce va ajuta la scoaterea peștelui din apă.

Momeala indicată este compusă din râme de mare, scoici sau cocoloașe de pâine, acesta însă este mai dificil, întrucât înțeparea este mai grea. De aceea, este indicat să se folosească râmele de mare.

Pescuitul cu lanseta:
Pescuitul lansat al chefalului se realizează ducând momeala la distanțe mari. În general, aruncările de peste 70-80 de metri nu reprezintă ceva ieșit din comun.

La fel ca și in cazul pescuitului la plută, momeala cea mai comună este râma de mare.

Plumbul folosit pentru pescuitul chefalului diferă în funcție de forța de lansare a bățului de pescuit. Acesta poate avea mai multe forme, rotundă, în forma de romb sau chiar cilindrică.

Echipamentul pentru pescuitul chefalului trebuie sa fie unul mai greu, din cauza forței pe care peștii din aceasta specie o au.

Lanseta cel mai indicat ar fi să aibă între 3,5 și 5 metri, însă asta nu înseamnă ca cele mai mici nu se pot utiliza, doar că veți arunca/lansa mult mai puțin. Este nevoie să țineți cont în schimb de puterea de aruncare a acesteia, care trebuie să aibă minim 80-100 de grame. Recomandate sunt cele care au o putere de aruncare de peste 100 de grame.

Tamburul mulinetei trebuie să aibă o capacitate de încărcare de minim 150 de metri de fir de 0,30-0,40mm.

Mulți pescari prefera chiar sa utilizeze tamburi cu capacitate de încărcare mai mare, de până la 200 de metri de fir.

Cele mai recomandate fire sunt cele cu cămașa siliconică, fiindcă se uzează mai greu decât cele tradiționale, de vină fiind apa de mare sărată.

Chefalii se pot prinde până în luna octombrie, cele mai bune perioade pentru pescuitul lor fiind cele de august și septembrie.

Se spune ca exemplarele mai mari se găsesc într-un numar mai mare în apele mai adânci.

Cel mai bun moment pentru prinderea acestor pești este dimineața.

Dimensiune minimă legală de reținere 25cm!

Carnea chefalilor este una foarte gustoasă, indiferent dacă peștii sunt gătiți la gratar sau sunt prăjiți în tigaie.

Dacă va plăcut articolul nostru nu uitați să-l distribuiți! Fire întinse tuturor și urmăriți-ne în continuare!