Chefalul

Chefalul este o denumire/expresie folosită în mod general pentru o specie ce conține mai multe subspecii!

– Este un pește marin răspândit pe tot globul, în jurul țărmurilor din zona temperat – continentală și temperat – oceanic, unde formează adevarate colonii într-o continuă căutare a hranei.

– Această specie ce apariție familiei Mugilidae trăiește și la noi în Marea Neagră într-un număr de patru subspecii, din ea fac parte: labanul (Mugil cephalus), singhilul (Mugil auratus), ostreinosul (Mugil saliens) și platarinul (Mugil ramada).

Chefalii sunt pești marini, migratori, cunoscuți ca pesti de apă caldă, ce-și petrec o parte din an în lagunele și lacurile litorale cu ape salmastre, unde intră pentru hrana de zi cu zi.

– De obicei sunt greu de prins, fiindcă sar pe deasupra plaselor și gardurilor ce le închid calea când se reîntorc în mare.

1- Labanul (Mugil cephalus)

– Este o specie care trăiește peste tot în Marea Neagră. La țărmul României, labanii apar în aprilie-mai, când apa începe să se încălzească. – Pătrund apoi în aproape toate lacurile litorale (Razelm-Sinoe, Zmeica, Tabacarie, Tatlageac, Mangalia), unde se hrănesc și se îngrașă.

– Inițial apar exemplarele mai tinere, urmate apoi de cele mai bătrâne.

– În lacuri stau la adâncime mică, unde apa se încălzește mai repede, sunt foarte sperioși și la cel mai mic zgomot se împrăștie foarte repede.

– Intrarea lor în lacuri continuă până în perioada august-septembrie, în cele din urmă sosind și puietul cel mai tânăr.

– Își petrece iarna în mare, în mai multe locuri și în număr mare de indivizi.

– Labanii care trăiesc în de-a lungul litoralului românesc iernează parțial în zona coastelor sudice ale Bulgariei și Peninsulei Crimeea.

Descriere:

Dintre chefali, labanul crește cel mai mare ca talie. În mod obișnuit măsoară 25-30cm și cântărește 1,5-2 kg. În Marea Neagră exceptional atinge lungimea de 50cm și greutatea de 3 kg.

– Are corpul alungit, gros, capul mare, comprimat dorso – ventral.

– Ochii sunt prevăzuți cu pleoape adipoase bine dezvoltate, translucide care acoperă globul ocular aproape în întregime.

– Gura labanului este mică, terminală și cu buza superioară puțin îngroșată.

– Corpul este acoperit cu solzi mari.

– La baza înotatoarelor pectorale se afla câte un solz mare și dur.

– Spinarea labanului este cenușiu-brun-albăstrui cu reflexe aurii, iar pe laturi se vad 10-12 dungi longitudinale dintre care 7-8 se întind până în regiunea dorsală.

– Abdomenul este argintiu. De multe ori la baza pectoralei se vede o pată neagră. Dorsalele și caudala sunt cenusiu-verzui, ventralele albe, iar pectoralele și anala, cenușiu-deschis.

Reproducerea:

– Labanul se împerechează în mare, în zone diferite, în larg sau la țărm, în perioada iunie-septembrie.

– Masculii ating maturitatea la varsta de 5-6 ani, iar femelele la 6-7 ani.

– În perioada reproducerii labanul înoată în bancuri mici, din care fac parte femela și 3-4 masculi.

– Femela depune în medie 2-5 mil boabe de icre pelagice cu diametrul 0,7- 0,8 mm, care conțin o picătură de grăsime ce le mărește greutatea și flotabilitatea. Picatura de grasime persistă și la larvele eclozate până la vârsta de 5-6 zile.

– În lacurile litorale, labanul se hrănește cu detritus vegetal, alge, crustacee bentonice și infuzorii, în mare parte hrana lui este  constituită în special din diatomee.

Carnea labanului este grasă, gustoasă și foarte căutată. Toamna târziu, în noiembrie, când apa lacurilor se răcește, labanii pleacă în număr mare spre ieșirile la mare, prilej cu care se pescuiesc în cantități mari.

2- Singhilul (Mugil aurata)

Aceasta specie de chefal duce în general o viață asemanatoare cu cea a labanului, fiind însă mult mai des întâlnită la țărmurile și în lacurile litorale românești, în special în Razelm și Sinoe. Aici apare de obicei din aprilie-mai și rămâne până în septembrie-octombrie, când se retrage imediat ce apa se răcește.

– Iarna acest pește trăiește în Marea Neagră în zona coastelor sudice.

Descriere:

– Lungimea obișnuită a singhilului este de 20-25cm, cu o greutate în general de 2-300 gr.

– Atinge o lungime maximă de 40-45cm, cu o greutate de 600-800gr.

– Are capul mai puțin turtit decât labanul iar pleoapa adipoasă este abia vizibilă. Nările sunt departate de ochi, dar apropiate între ele.

– Vârful botului este lipsit de solzi. Solzii dorsali de la ceafă până la inserția primei înotătoare dorsale sunt prevăzuți cu câte un singur striu.

– Spatele singhilului este de regulă cenușiu-verzui, întunecat, cu laturile cenușii ce au 6-7 dungi închise la culoare, abdomenul este argintiu-albicios.

– Pe opercule are câte o pată aurie foarte evidentă, circulară. Pectoralele, caudala și dorsalele sunt cenusii, cu vârful negricios.

– Înotătoarea anală și cele ventrale sunt albe.

Reproducerea:

– Maturitatea sexuală apare la masculi de regulă la 3-4 ani, iar la femele la 4-5 ani.

– În lunile august-septembrie, cuplurile se strâng pe locurile de bătaie, depun icrele pe care apoi le fecundează.

– Ponta este depusă pe fundurile nisipoase cu pajiști întinse de plante marine.

– Dezvoltarea embrionilor durează cam 4-5 zile. – Puii în medie de 10cm se numesc popular ilarii.

– Se hrănește în mare cu diatomee și amfipode marine, iar în lacurile litorale cu detritus vegetal, alge, crustacee bentonice și chiar planctonice.

– Dintre toate speciile de chefal, este cel mai frecvent pescuit. Are o carne grasă și gustoasă. Se poate consuma proaspat, afumat și sărat.

3- Ostreinosul (Mugil saliens)

Are în mod general o biologie și un fel de viață asemănător celorlalte specii de chefal.

– Primavara întreprinde migrații din mare spre lacurile litorale, iar toamna invers spre mare, când apa începe să se răcească.

– Intră din Marea Neagră prin strâmtoarea Kerci la coastele Crimeei și este prezent și pe coastele Anatoliei.

Descriere:

– Lungimea frecventă a ostreinosului este de 25 cm cu o greutate de 200-250gr. Mai rar atinge lungimea de 40cm și greutatea de 500gr.

– Forma corpului seamănă cu a celorlalte specii din aceasta familie, însă ostreinosul este mai înalt și puțin mai îngust decât ceilalți frați chefali, cu o gură ceva mai mică.

– Solzii de pe partea dorsală a corpului sunt prevazuti cu 2-3 striuri curbe, care sunt îndreptați spre partea anterioară. Restul corpului este acoperit cu solzi mari (lipsiti de striuri), ce se întind și pe cap până la nivelul ochiului peștelui

– Spatele peștelui este cenușiu-verzui, laturile cenușii cu 7-8 dungi longitudinale brun închise cu reflexe aurii si azurii, abdomenul este alb-argintiu.

– Pe opercule are câte o pată mare aurie strălucitoare, cu formă neregulată.

– Înotătoarele dorsale sunt cenușii, anala, caudala și pectoralele gălbui, iar ventralele albicioase.

   – Reproducerea are loc în lunile iulie-august, iar icrele sunt pelagice.

– Se pescuiește alături de ceilalți chefali.

4- Platarinul (Mugil ramada)

Acesta este un chefal mai rar întâlnit în Marea Neagră, este răspândit mai mult în Mediterană și oceanul Atlantic.

– Biologia platarinului este mai puțin studiată la noi, dar în linii mari, este identică cu a celorlalte specii din familie.

– In apele noastre s-au pescuit exemplare până la 40cm lungime.

– Se recunoaște după apendicele solzos aflat la baza înotătoarei pectorale.

– Corpul peștelui este acoperit cu solzi mari.

– Solzii dorsali sunt prevăzuți cu câte un singur striu.

– Culoarea spatelui este verde-cafenie, laturile cenușii, cu cate 6-7 benzi longitudinale cenusii-cafenii cu nuante albastrui.

– Abdomenul este argintiu. Pe opercule are o pată aurie difuză. Dorsala și codala cenușii.

– Platarinul se reproduce în luna ianuarie, în Marea Mediterană.

Cum pescuim la chefal:

Pescuitul chefalului se poate practica atât la plută, cât și la fund cu plumb greu, ambele metode dau rezultate bune. Întrucât acest pește este unul foarte răspândit în toată zona temperat-continentală dar și în cea temperat-oceanică, există o mare varietate de subspecii și un numar foarte mare de chefali, astfel încât pescarii au de unde sa aleagă.

Pescuitul la pluta:

– Acesta se poate face în zona cheiurilor de la porturi ori pe la diguri. De regulă vă trebuie o lansetă lungă de 5 metri.

– Firul nu trebuie să depășească 0,25, iar cârligele nu pot fi mai mici de nr.6, pentru a avea succes la acest tip de pescuit al chefalului.

– Minciogul folosit trebuie să aibă o coada lungă, ce va ajuta la scoaterea peștelui din apă. – Momeala indicată este compusă din râme de mare, scoici sau cocoloașe de pâine, acesta însă este mai dificil, întrucât înțeparea este mai grea. De aceea, este indicat să se folosească râmele de mare.

Pescuitul cu lanseta:

– Pescuitul lansat al chefalului se realizează ducând momeala la distanțe mari. În general, aruncările de peste 70-80 de metri nu reprezintă ceva ieșit din comun.

– La fel ca și in cazul pescuitului la plută, momeala cea mai comună este râma de mare.

– Plumbul folosit pentru pescuitul chefalului diferă în funcție de forța de lansare a bățului de pescuit. Acesta poate avea mai multe forme- rotundă, în forma de romb sau chiar cilindrică.

Echipamentul pentru pescuitul chefalului trebuie sa fie unul mai greu, din cauza forței pe care pestii din aceasta specie o au.

– După cum am spus și mai sus, lanseta cea mai indicată trebuie sa aiba in jur de cinci-sase metri, însă asta nu înseamnă ca cele mai mici, de patru metri, nu se pot utiliza. Totuși, este nevoie să țineți cont de puterea de aruncare a acesteia, care trebuie sa aiba minim 60-80 de grame. Recomandate sunt cele care au o putere de aruncare de peste 100 de grame.

– Tamburul mulinetei trebuie să aibă o capacitate de încărcare de minim 150 de metri de fir de circa 0,30-0,40mm.

– Mulți pescari prefera chiar sa utilizeze tamburi cu capacitate de încărcare mai mare, de până la 200 de metri de fir. 

– Cele mai recomandate fire sunt cele cu cămașa siliconică, fiindcă ca se uzează mai greu decât cele tradiționale.

– Mușcătura acestui pește este una foarte puternică, el încercând să smulgă momeala de pe cârlig. Din această cauză înțepătura trebuie sa fie foarte rapidă și sigură.

– Cele mai bune momeli pentru prinderea acestor pești sunt cele naturale, în special scoicile sau râmele de mare. Acestea trebuie sa fie proaspete. Agățarea lor în cârlig se va face de partea carnoasa, dacă folosim scoici. De obicei, este recomandată schimbarea momelii dupa 15-20 de minute de pescuit.

– Chefalii se pot prinde până în luna octombrie, cele mai bune perioade pentru pescuitul lor fiind cele de august și septembrie.

– Se spune ca exemplarele mai mari se găsesc într-un numar mai mare în apele mai adânci.

– Cel mai bun moment pentru prinderea acestor pești este dimineața.

*Dimensiune minimă legală de reținere 25cm!

– Carnea chefalilor este una foarte gustoasă, indiferent dacă peștii sunt gătiți la gratar sau sunt prăjiți în tigaie.

Dacă va plăcut articolul nostru nu uitați să-l distribuiți! Fire întinse tuturor și urmăriți-ne în continuare!