Carasul (Carassius gibelio)
Carasul (Carassius gibelio), este cel mai cunoscut și răspândit pește de apă dulce din România și aparține familiei Cyprinidae.
Răspândire:
Carasul este originar din Asia de nord. De aici a ajuns în China, unde a fost selectionat îndeosebi pentru obținerea unor varietăți de ornament (carașii cu voal pe care îi întâlnim în acvarii). Trăiește în toată Europa și Asia de nord. La noi în țară se întâlnește în aproape toate băltile, lacurile si râurile de ses și de câmpie, în Dunăre și Delta Dunării.
Răspândirea lui extraordinară se datorează rezistentei deosebite la poluare, lipsa oxigenului și unele limite ale PH-ului pe care puțini pești le suportă. Vara, când alți pești nu mai mușcă carasul este cel care ne poate salva o partidă de pescuit.
Descriere:
Carasul aproape că nu mai are nevoie de prezentare, însă nu putem să-l sărim.
Dimensiunile obișnuite ale carasului sunt de 10 -15cm cu 80 -150g, ajungând pana la 1,5 – 2, chiar și 3 kg în mod excepțional.
În crescătorii și în Delta Dunării greutatea medie este ceva mai mare, între 300 – 800g, uneori apar exemplare care depășeasc această greutate.
Culoarea carasului este în general verzui-cenusie pe spate, cu lateralele argintii-galbui si burta albă.
Solzii carasului capătă culorile în funcție de apa în care trăieşte, mergând de la argintiul spălăcit în râuri cu apa limpede, la cenusiu-verzui, masliniu sau verde in apele pline de vegetatie si spre negru în apele mâloase.
Capul este scurt, forma gurii este obtuză, cu buze subtiri, fara mustăți.
Unii hibrizi de crap cu caras au un început de mustăți. La jumatatea primei radii țepoase din înotătoarea dorsală se disting 10-11 zimți mici. Aceeasi radie din înotatoarea de sub coada este prevazuta cu 13-14 zimtisori minusculi.
Corpul carașilor care trăiesc în ape stătătoare, este mai scurt decat al celor din apele curgătoare.
Hrana:
Carasul consumă hrană naturală, precum și nutrețul destinat crapului, valorificandu-l însă mult mai puțin eficient sub aspectul ritmului de creștere.
Se hrăneşte cu larve, crustacee, vegetaţie, moluşte, icre, toate pot fi mâncate de acest peste.
Deși varietatea de hrană diferă de la o apă la alta (deltă, bălți, râuri, lacuri de munte), carasul nu are nici o problemă în a se hrăni.
Poate trăi zile întregi în ape scăzute, doar in noroi, rezistă uimitor de mult fără hrană și se adaptează cu ușurință la orice fel de condiții de hrănire. Carasul este un pește care rezistă și scos din apă mai multe ore, mai ales dacă este învelit într-o cârpă udă și nu i se usucă solzii. Nu o dată carașii aduși acasă la sfârșitul zilei de pescuit și pusi într-un vas cu apă încep să înoate.
În apele de munte (acolo unde se găsește), este o adevarată pacoste, odată intrat intr-un lac de munte carasul distruge în câtiva ani populația de salmonide.
Este bine stiut ca păstrăvii depun icrele toamna, iar puii ies în primăvară, ei bine, cât este iarna de lungă bancurile de carași umblă neostenite în căutarea icrelor pe care le mănâncă.
Pescuitul:
Datorită largii răspândiri la noi în țară, pescuitul carasului poate fi numit un sport național.
Foarte multe crescătorii își bazează producția de pește pe obișnuitul caras, așa că în foarte multe locuri este singura ofertă facută pescarilor sportivi.
Poate fi pescuit în apropierea malurilor cu sau fără vegetație, printre plante, în apropierea stufului și al papurii, în zonele cu fundul mâlos și oxigenate de curenți slabi.
Pescuitul carasului se poate face prin mai multe metode: cu undița, cu lanseta cu plumb pe fundul apei, bolognesa, feeder-ul etc.
Pentru pescarii mai nepretențioși este recomandat pescuitul la undiță cu o linie clasică cu plută.
Nada poate să conțină faină de pește, râmă tocată, viermusi, șrot de floarea soarelui, cânepa, biscuiți, halva, etc.
Mămăliga se poate folosi ca nadă de prezentare și menținere în cantități mici, iar sub formă de cubulețe ca momeală pentru ac.
Momelile recomandate la pescuitul carasului sunt râmele, preferabil de gunoi,viermii de carne, cocoloșul de pâine, de mămăligă, grâul.
Se folosește o undită de 4-6 metri pe canale, lacuri și râuri mici, sau o rubesiană, bolognesă pentru lacuri mai mari.
Firul va fi de 0.12-0.16 mm. Pluta va a avea o portanță de 0.5-2 grame în funcție de momelile folosite. Cârligele pot fi între numarul 10 și 16.
Reproducere:
Depunerea icrelor durează până la sfârșitul verii în 2-3 serii.
La această specie toate exemplarele peste 2-3 ani sunt femele, exemplarele mascul suferind după aceasta vârstă, fenomenul numit ginogeneză (transformarea în femele).
Se împerechează și cu alți pești din familia ciprinidelor, urmașii fiind întotdeauna carași.
Carasul depune 150000-400000 boabe de icre gălbui, cu diametrul de 1,5 mm.
Printre exemplarele de caras, rar găsim câte un mascul, icrele depuse de femele fiind fecundate și de crap sau alte specii de pești.
Departe de a fi un pește folositor, carasul are tendința de a destabiliza mediul în care se adaptează, astfel se pare că pe lângă poluare și braconaj, el poate fi răspunzător de dispariția unor specii, acolo unde bineînțeles crește necontrolat.
Importanță:
Carasul este remarcat însă gastronomic, știindu-se că are o carne dulce, gătit bine prăjit, fript simplu ori pentru saramură sau borș de pește este un adevărat deliciu. În majoritatea piețelor concurează bine cu celelalte specii aflate la vânzare care din păcate nu au un preț pentru toate buzunarele…
Dimensiunea legală pentru reținere este 15cm!
Fire întinse tuturor și urmăriți-ne în continuare !