Caracuda (Carassius carassius)

Mulți dintre noi încă facem confuzie între caras și caracudă, hai să vedem cum îi diferențiem.

 Caracuda, aparținător al marii familii al ciprinidelor, este un chiriaș fidel al mlastinilor, luncilor inundabile ale Dunării, brațelor “moarte” ale râurilor, lacurilor și bălților de deal și de șes, cu substrat mâlos și vegetație abundentă.

Prezentare:

Este un pește care cum spuneam prezintă multiple asemănări cu carasul, specie cu care este frecvent confundat.

  Corpul caracudei este bine comprimat lateral, aproape plat, înalt (ca si cazul plăticii), acoperit cu solzi mari și groși, bine fixați.

 Capul este scurt, gura terminală, buza inferioară ușor orientată spre înapoi, înotatoarea dorsală si cea ventrală sunt prevăzute cu câte o radie ascutită, tepoasă.

  Talia medie a caracudei ajunge în apele nostre până 25-30cm lungime si 150-300g greutate, în mod exceptional poate masura 40-50cm si cântari 2kg.

 Coloritul caracudei este puternic influentat, in special, de mediul acvatic în care trăieste. Astfel, în cazul unor zone mlăstinoase, cu multă vegetatie, vor fi aramiu-cenusii spre cenusiu-fumurii si cu abdomenul auriu, pe când în cazul unor ape limpezi, cu curs lent, vor fi brun-cenusii cu irizatii argintii si cu abdomenul galbui-argintiu. Înotatoarele sunt brun-cenusii, cele pectorale si cele ventrale prezentând si irizatii rosiatice.

 Exemplarele tinere sunt usor de depistat datorita prezentei, la baza înotatoarei caudale, o pată neagra.

Hrana:

Caracuda consumă aceași hrană ca și carasul, plătica sau crapul, insecte și larvele acestora, râme, viermuși, materii vegetale aflate în descompunere, semințele și frunzele diferitelor plante acvatice, resturi organice, moluște de mici dimensiuni, etc.

Este un pește care-si petrece majoritatea timpului scormonind fundurile mâloase și bogate în substante organice în cautarea hranei. Deasemenea, supravietuieste în conditii extrem de vitrege, în medii foarte putin oxigenate precum carasul.

Pescuitul:

Pescuitul Caracudei nu necesită lecturi prea amănunțite, vom scrie totuși câteva rânduri despre acest aspect.

– Metoda cea mai eficientă de pescuit la caracudă este cea cu pluta.

– Varga trebuie sa fie ușoară si ușor sensibilă, iar firul de 0,14-0,18.

– Gura caracudei este mică, lucru care trebuie luat in considerare la alegerea dimensiunii cârligului, astfel, râma folosită ca nadă se fixează pe cârligul de 8-10, în timp ce boabele fierte de grâu sau cocoloașele de mămăligă se înfig pe cârligul de 10-12. Plumbul trebuie să fie cât se poate de mic, iar pluta ușoară.

– La pescuitul caracudei se obțin rezultate bune prin nădirea prealabilă a locului de pescuit, cu mențiunea că este de dorit să se folosească apoi aceeasi nadă și pe cârlig. Se folosește pentru asta mălai măcinat mai mare, boabe tinere lăptoase de porumb, boabe fierte de grâu, cocoloașe de cocă de pâine etc.

Câteva boabe sau biluțe aruncate în apă chiar și în timpul pescuitului atrag și alte exemplare de caracudă în apropierea undiței.

Reproducere:

Caracuda atinge maturitatea sexuală abia în al 3-lea an de viață. În perioada mai – iunie femela depune cam 100000-300000 de boabe de icre cu dimensiuni între 1-1,5 mm. În această perioadă se adună în grupuri mari și se îndreaptă spre porțiunile cu ape puțin adânci cu vegetație multă din apropierea malurilor . Icrele sunt depuse pe plantele subacvatice și eclozează în jur de 3 până la 7 zile, în funcție de temperatura apei .

Dimensiunea legală pentru reținere este 17cm

Fire întinse tuturor și urmăriți-ne în continuare!