Caracuda (Carassius carassius),
aparținător al marii familii al ciprinidelor, este un chiriaș fidel al mlaștinilor, luncilor inundabile ale Dunării, brațelor “moarte” ale râurilor, lacurilor și bălților de deal și de șes, cu substrat mâlos și vegetație abundentă.

Răspândire:
Arealul de răspândire a caracudei este Europa, cu excepția unor țări nordice ca Irlanda, Scoția, Țara Galilor ca și o mare parte din peninsula Iberică și Franța de vest.
Ihtiologul român Bănărescu susține că caracuda este un pește autohton în Europa Centrală și Europa de Est pe când alți biologi presupun că peștele ar fi fost adus din China.

Descriere:
Corpul caracudei este bine comprimat lateral, aproape plat, înalt (ca si cazul plăticii), acoperit cu solzi mari și groși, bine fixați.
Capul este scurt, gura terminală, buza inferioară ușor orientată spre înapoi, înotatoarea dorsală si cea ventrală sunt prevăzute cu câte o radie ascutită, tepoasă.
Talia medie a caracudei ajunge în apele nostre până 20-25cm lungime si 150-300g greutate, în mod excepțional poate masura 40-50cm și cântari 2kg.
Coloritul caracudei este puternic influențat în special de mediul acvatic în care trăiește. Astfel în cazul unor zone mlăștinoase cu multă vegetatie, vor fi aramiu-cenusii spre cenusiu-fumurii si cu abdomenul auriu, pe când în cazul unor ape limpezi, cu curs lent, vor fi brun-cenusii cu irizatii argintii si cu abdomenul galbui-argintiu.
Înotătoarele sunt brun-cenusii, cele pectorale și cele ventrale prezentând si irizații roșiatice.
Exemplarele tinere sunt usor de depistat datorită prezentei la baza înotătoarei caudale, o pată neagră.

Hrana:
Caracuda consumă aceași hrană ca și carasul, plătica sau crapul, insecte și larvele acestora, râme, viermuși, materii vegetale aflate în descompunere, semințele și frunzele diferitelor plante acvatice, resturi organice, moluște de mici dimensiuni, etc.

Este un pește care-si petrece majoritatea timpului scormonind fundurile mâloase și bogate în substante organice în cautarea hranei. Supraviețuiește destul de bine în condiții de mediu ostile dpdv al vremii, însă poluarea este primejdioasă și este un factor important care a contribuit la împuținarea acestei specii.

Pescuitul:
Pescuitul caracudei nu necesită lecturi prea amănunțite, vom scrie totuși câteva rânduri despre acest aspect.

Metoda cea mai eficientă de pescuit la caracudă este cea cu pluta.

Varga trebuie sa fie ușoară si ușor sensibilă, iar firul de 0,14-0,18.

Gura caracudei este mică, lucru care trebuie luat in considerare la alegerea dimensiunii cârligului, astfel, râma folosită ca nadă se fixează pe cârligul de 8-10, în timp ce boabele fierte de grâu sau cocoloașele de mămăligă se înfig pe cârligul de 10-12. Plumbul trebuie să fie cât se poate de mic, iar pluta ușoară.

La pescuitul caracudei se obțin rezultate bune prin nădirea prealabilă a locului de pescuit, cu mențiunea că este de dorit să se folosească apoi aceeasi nadă și pe cârlig. Se folosește pentru asta mălai măcinat mai mare, boabe tinere lăptoase de porumb, boabe fierte de grâu, cocoloașe de cocă de pâine etc.

Câteva boabe sau biluțe aruncate în apă chiar și în timpul pescuitului atrag și alte exemplare de caracudă în apropierea undiței.

Reproducere:
Caracuda atinge maturitatea sexuală abia în al 3-lea an de viață. În perioada mai – iunie femela depune cam 100000-300000 de boabe de icre cu dimensiuni între 1-1,5 mm. În această perioadă se adună în grupuri mari și se îndreaptă spre porțiunile cu ape puțin adânci cu vegetație multă din apropierea malurilor . Icrele sunt depuse pe plantele subacvatice și eclozează în jur de 3 până la 7 zile, în funcție de temperatura apei .

Fire întinse tuturor și urmăriți-ne în continuare!