Calcanul (Scophthalmus maeoticus)

Raspandire:
Poate fi găsit în Marea Neagră și Marea Azov În zona litoralului românesc se întâlnește aproape peste tot.
Descriere:
– Poate fi socotit pe bună dreptate reprezentantul tipic al peștilor din familia Pleuronectidae, pești care au corpul asimetric, comprimat foarte mult lateral si culcat pe-o parte.
– Calcanul este culcat pe latura dreaptă și de aceea, ochiul drept se află pe partea stângă a capului, alături de ochiul stâng.
– Dacă ne uitam de deasupra la calcan, ceea ce vedem este latura lui stângă, nu spatele.
– Dacă vom cerceta poziția gurii și a aripioarelor pectorale, vom observa că ele sunt asimetrice.
– Gura calcanului este terminală, iar aripioarele pectorale se găsesc una dedesubt și alta deasupra, în partea pe care stă culcat peștele.
– Aripioara dorsală a lui este aceeacare înconjoară corpul pe partea stângă, doar dacă privim pestele de deasupra. Această asimetrie este însă secundară, întrucât nu apare de la început, ci în timpul dezvoltãrii peștelui.
– La început din ou eclozează un peștișor cu o simetrie bilaterală perfectă, care este pelagic.
– Fenomenul de asimetrie se petrece după două luni, când se culcă pe dreapta și devine bentonic, apropiindu-se de maluri în căutarea hranei.
– La exemplarele adulte corpul este acoperit cu solzi mici și butoni osoși mari. Aceștia se găsesc pe ambele laturi ale corpului. În mijlocul fiecarui buton se afla un spin subtire. Acești spini pot provoca răni pescarilor care nu vor fi atenti. La exemplarele tinere lipsesc spinii de pe butoni.
Lungimea maximă la care ajunge calcanul este de cca 1m, iar greutatea de 8-10 kg.
– Obisnuit însă calcanul este lung de 40-50cm și cântãreste în medie 1,5-3kg.
Hrana:
– Deși după înfățișare pare pașnic, calcanul este totusi un peste răpitor, care consumă în special hamsii, aterine, guvizi, barbuni și bacaliari, adică pesti bentonici și pești care se află iarna în vecinătatea fundului.
Reproducerea:
În timpul reproducerii, care are loc în aprilie-mai, când femela depune 8-10 mil de icre mici.
– Calcanii adulți părăsesc adâncimile mării (80 -100 m), apoi migreazã către mal. Aici are loc reproducerea. Acest moment este folosit pentru pescuitul calcanului cu setcile.
Pescuitul:
– Pescuitul la calcan se practică în Marea Neagră, dar si în Marea Azov. Cel mai productiv este atunci cand acest pește se afla în perioada de reproducere, când el se apropie de țărm. În acele zile, se va pescui din barcă, folosindu-se petactarul.
-De regulă, cea mai buna momeală pentru calcani este hamsia, care se va aseza întreaga în undită, de regulă prin doua întepături.
– Fiindcă calcanul este un pește relativ mare, el putând avea câteva kilograme în greutate, struna și firul trebuie să fie foarte solide. În ceea ce priveste firul, recomandat este cel de 0,50 milimetri sau chiar mai mare, în timp ce struna trebuie sa fie de minim 0,30 milimetri.
– Pescarii sportivi trebuie să țină cont de faptul că acesti pești înghit momeala cu totul, după care se îndreaptă spre adâncul mării.
– Calcanul se poate scoate doar folosind un minciog, din cauza faptului ca el poate ajunge și pana la sapte-opt kilograme, atunci când este adult. Acest lucru se întâmplă după ce peștii împlinesc vârsta de cinci ani.
Gătitul calcanului se poate face în diferite feluri, carnea sa fiind foarte apreciată, fie că-l vom găti simplu prăjit, la cupor sau pe grătar
*De retinut faptul ca dimensiunea minimă admisă pentru retinerea calcanului este de 40 de centimetri.
Fire întinse tuturor și urmăriți-ne în continuare!