Copil fiind, eram extrem de energic și mă plictiseam repede de orice activitate. Aveam vreo 6 ani atunci când am realizat că în fiecare Duminică tatăl meu își lua ranița de armată și undița și pleca, numai el știa unde. Într-o zi însă l-am urmărit, își făcea pescuitul de seară pe râul Olt de lângă noi, singur își fuma tacticos țigările Snagov și din când în când îl mai deranja câte-o fâță din gândurile lui. Cu toată energia mea de Speedy Gonzales, mi-a plăcut mult liniștea aia, ciripitul păsărilor, susurul apei și cum strălucea pluta aia în apusul portocaliu-roșiatic a soarelui. Și fiind singurul fecior a lui tata, mereu l-am considerat un om deștept, înțelept, calculat mai ceva ca un inginer german, am zis că vreau și eu să încerc ce face el. Zis și făcut, dar cum să fac, nu știam prea multe despre cum se face, decât ce-am putut fura din meseria lui, nu aveam scule, bani, nimic. Dar aveam ceva totuși, eram isteț ca el, aveam imaginație, astfel că tot ce-mi trebuia, am înlocuit ușor, bățul era din alun lung, drept și uscat, firul era din macrame, ulterior uns cu ceară să nu mai putrezească așa repede, pluta din măduvă de soc, cârligul din bold îndoit iar plumbul în găseam sub forma de sigiliu de la vagoane căzut printre șine pe care îl băteam cu pietroiul pe bordură până-l făceam foiță, apoi fâșii să-l pot rupe să-mi echilibrez pluta. Fiind Oltul lângă mine la nici 50 metri, a doua zi eram la pescuit, cu râme de pământ, am prins 120 de porcușori mari și grași, și fericit din cale afară i-am dus mamei să-i curețe, să-i mâncăm. S-a conformat, însă speriată totuși de lipsa mea câteva ceasuri a început să-mi înșire basme cu zâna apelor care trage pescarii în apă și nu-i mai vede nimeni?. Nu știu de ce, dar n-am crezut-o, astfel că periodic când aveam zile mai fructuoase, îi aduceam acasă pește fericit, ea îmi curăța baboii și îi făcea pe plită cu sare grunjoasă și un bucată de pită proaspătă, mâncam ca scăpat din spital.

A venit ziua în care tata a decis că e timpul să mă ia cu el, fără rugăminți, pur și simplu mi-a ars una prietenește după ceafă, apoi ma luat de umeri și mi-a înmânat prima mea undiță, frumos împachetată într-o husă din pânză verde pădurar. Am desfăcut-o repede, era un bambus din mai mulți elemenți, o linie, un bici. L-am întins repede și am dat de belea, avea vreo 5 metri și era tare greu haragul ăla. Am renunțat la primul tronson, mi-a făcut tata repede o linie și eram gata pentru dimineață, iar geanta de la masca de gaze (pe care fiecare familie trebuia să o aibă) a devenit prima mea desagă pentru cele câteva scule de pescuit primite odată cu noua mea undiță. Așa începuse primul pescuit adevărat alături de el, tatăl meu. Evident eram prea obosit ca să dorm, mă frământa emoția prea tare, iar în final spre 4 dimineața am adormit, iar tata ma trezit când el era gata echipat de plecare iar trenul suna goarna în gară. Nici dacă eram în armată nu eram gata așa repede împachetat și pe peronul gării . Balta care era formată din 3 părți, era de fapt un braț „mort” al râului Negru care era secționat în două locuri de șosea și care erau fiecare ușor de identificat prin poreclele lor, uneia i se spunea „balta de la țigani” pentru că pe malul ei erau câteva case țigănești, iar balta asta era mereu curată, fără buruieni, o alta era „balta de la dezmembrări” pentru că pe mal era un parc auto pentru dezmembrări și piese, iar a treia era „balta de la ferme” pentru că erau câteva ferme de vaci pe malul ei. Pe balta de la ferme am pescuit atunci, prima mea zi la staționar, balta arăta monumental, pe o parte mal înalt și pe celălalt copaci care țineau dos la vânt, în apă buruieni presărat cu locuri unde puteai strecura pluta, pe alocuri stuf și desigur peste din abundență, caras, mult caras, mare, frumos și mereu flămând. Ma învățat atunci câte trucuri a știut el, cum și cât să momesc cu aceiași mămăliga cu care pun și în cârlig, cum să măsor apa și să pun cârligul pe fundul apei obligând peștele să „culce pluta”. Ziua a fost grozavă, carași mari cocoșați, negrii cu burta albă și buze galbene, prinși toți la o mămăligă nu prea reușită, se aburise și era cam moale, dar pe atunci peștii nu erau mofturoși, nu știau de boiless, pop-up, nade parfumate și undițe scumpe, iar la final, la întoarcere, am împărțit o bere ca bărbații la tejgheaua navetiștilor. Și uite așa, virusul a fost inoculat, pescuitul a mers în general bine, cu timpul am adunat bănuții necesari pentru prima fibră de 4 metri, Diana.

Am mers și la copcă, pe bicicletă la -32 de grade, cu viscol, tot ce trebuie. Odată ajuns, am căzut în copca mare făcută de cineva înaintea mea de unde aduna larve, se făcuse pojghiță de gheață și cu zăpada viscolită nu sa mai observat unde calc și am reușit să intru până la brâu în apa rece sloi și până să fac focul să mă usuc, stăteau pantalonii țeapăni ca cimentați pe mine?. Dar odată focul pornit, am făcut o țuică fiartă și-am băut cu bunul și vechiul meu prieten Ioan (Sasu), până ne-am încălzit sufletele de atâta cântat.Partida mea la copcă nu am părăsit-o așa ușor, m-am uscat repejor la focul mare făcut din stuful uscat și bine încurajat de țuica fiartă, mi-am făcut două copci oarecum îndepărtate una de alta, în una am băgat o lansetă mică cu peștișor la știucă, în cealaltă pescuiam roșioare cu larve, și chiar a mers, în final aveam o știuculiță de aproximativ 1 kg și vreo 20 de roșioare, plus o aventură și o amintire ce nu o voi uita prea curând.

Acum pescuitul a devenit un lux, prea multe și scumpe momeli și nade, scule, bălți sau carpodroame. Unii numesc asta evoluție. Anii au trecut, sănătatea m-a lăsat, dar tot la baltă mă trage ața, încât atunci când mă ceartă mama să nu mai merg, mereu îi spun „de-ar fi să mă ia Dumnezeu la El, aș vrea să mă ia făcând ceea ce îmi place cel mai mult, pescuind pe malul apei, aș avea câteva povești de povestit cu Sf. Petru să-i spun câteva ?”. Într-una din poze e tatăl meu, mustăciosul care mi-a pus prima undiță adevărată în mână, iar în poza din dreapta 2 prieteni grozavi la o copcă unde mai important a fost vinul fiert la „aragaz” și gamelă de armată și țuica fiartă cu piper de adunam toți pofticioșii cu undițe și povești grozave pescărești.

Cam asta a fost în mare povestioara mea, sper să vă fi plăcut! ?

O poveste de Tarasiu Vasile Cristian.